Polonia - dezorientarea unei țări

Scena politică poloneză de după 25 octombrie 2015 este martora unor regrese greu de imaginat pentru un stat care până mai ieri era un model de succes politic, economic și instituțional.

În contrast cu campaniile pe undeva sur­prinzător de plictisitoare din primăvara și toamna lui 2015, viața politică poloneză a fost bulversată de o criză în cascadă care, iată, nu a întârziat să afec­teze și relațiile cu UE, și, mai ales, cu Germania, unul dintre cei mai im­portanți vecini ai Poloniei. Dacă aceeași logică a con­fruntării verbale și nor­ma­tive va prevala, e posibil să asistăm la transformarea Poloniei într-un antimodel similar Ungariei, cu efecte greu de prevăzut asupra po­liticii interne și chiar externe a UE.

Aparent, noua guvernare PiS nu ar fi tre­buit să-și impună schimbările într-un stil atât de vehement. Preluarea puterii cu o majoritate absolută în Sejm, fără pre­ce­dent în istoria postcomunistă a Poloniei, ar fi trebuit să-i confere suficientă în­cre­dere pentru a-și pune în practică viziunea despre guvernare într-un mod calm, so­bru și fără excese. Teoretic, PiS dispune de toată legitimitatea și timpul necesar pentru a-și realiza promisiunile din cam­pania electorală. Practic, însă, orice calcul rațional este dat peste cap de per­so­na­li­tățile celor numiți în poziții-cheie în stat, mișcare generată de teama pierderii pu­terii (după precedentul din 2007 și chiar 2010) de către fondatorul partidului Lege și Justiție – Jarosław Kaczyński.

La două luni de la preluarea efectivă a pu­terii, guvernul condus de Beata Szydło s-a aflat la originea a trei sau patru crize po­li­tice și de imagine, care au început să se răsfrângă deja asupra relațiilor externe ale Poloniei. Tot mai multe voci se întreabă până unde va merge PiS în perioada ime­diat următoare, în mediile analitice de­ve­nind dominantă opinia că, după modelul Orbán, Kaczyński ar vrea să atingă per­formanțele celui dintâi (aflat la putere din 2010) în maximum șase luni. De altfel, schimbările normativ-structurale înfăp­tui­te în două luni par a fi copiate la indigo după Orbán și FIDESZ, cu rezerva că în Ungaria aceste schimbări s-au produs pe parcursul a doi-trei ani.

Guvernarea prin interpuși

Așadar, Polonia pare a fi noul coșmar po­li­tic al UE. Preluarea puterii prin no­mi­nalizarea unor persoane care ar servi cu loialitate partidul de guvernare, precum și modul uneori scandalos de a-și im­ple­menta viziunea despre ce este bine pentru Polonia produc deja izolarea pe plan ex­tern. Existau puține indicii despre schim­bările atât de radicale produse pe scena po­litică internă a Poloniei. Unicul factor clar care anunța, totuși, vag potențiale pro­bleme era personalitatea președintelui onorific al PiS, care însă a trecut treptat în umbră, încercând să împingă în față personalități noi, cu un profil impecabil.

În mod surprinzător, primul ministru polonez nu și-a pus propriu-zis semnătura pe crizele politice-instituționale din ulti­me­le luni. Kaczyński nu are o calitate ofi­cia­lă alta decât parlamentar de rând. Cu al­te cuvinte, nu putem să vorbim de o co­pie a lui Orbán. În contrast cu alţi foști prim-miniștri, Beatei Szydło i-a fost re­zervat un rol politic redus, aceasta con­cen­trându-se pe dosarul social promis în cam­pania electorală și care până acum a ge­nerat doar o controversată politică privind acordarea unor indemnizații pentru copii în valoare de aproximativ 120 de euro. Este o politică socială fără finalitate clară, menită a servi drept mită postelectorală și cu impact pe termen lung asupra ba­lanței bugetare. Până în pre­zent, nici primul mi­nis­tru Szydło nu a fost în cen­trul scandalurilor, ci mai degrabă a jucat rolul unui tehnocrat, adevărata po­li­tică desfășurându-se la nivelul liderilor din cercul de confidenți ai lui Kaczyński. Astfel, personalizarea prin interpuși este poate prima caracteristică a noii puteri de la Varșovia.

Coruperea funcțională a instituției primului ministru

Schimbările structurale se petrec departe de controlul primului ministru, care, deși este persoana de încredere a liderului din umbră, nu face parte din cercul restrâns de confidenți. În mod cutumiar deja, în­cepând cu plecarea lui Donald Tusk la Bru­xelles, în Polonia s-a produs o corupere funcțională a instituției primului ministru, unde liderii partidelor de guvernământ au promovat premieri slabi politic pentru a-și menține influența din umbră și a pro­mova politicile percepute ca importante. Nici precedenta guvernare nu excela în politica de personal, spre exemplu, în instituțiile media de stat sau în ad­mi­nis­trația unor agenții de stat. Însă, sub gu­vernul PiS, administrația multora dintre instituții a fost supusă unei politizări fără precedent, după adoptarea pachetului de legi pe media. Același lucru s-a întâmplat și cu instituția prezidențială, care, în ul­ti­mele luni, a devenit un apendice cu ștam­pila partidului condus din umbră de Ka­czyński. Până în prezent, niciun act le­gislativ adoptat în Sejm, de obicei masiv criticat nu numai pe plan intern, dar și în plan extern, nu a fost supus vreunei cri­tici din partea președinției.

Personalități radicale

Nu putem să ignorăm poate cel mai im­por­tant factor în politica la cel mai înalt ni­vel: rolul personalităților. În cazul Po­lo­ni­ei re­înnoite politic în 25 octombrie 2015, rolul individului ca lider contează mai mult ca ni­ciodată. Ar putea părea deri­zo­rie o ase­me­nea analiză, însă ieșirile pu­bli­ce ale apro­piaților lui Jarosław Kaczyński au de­monstrat în repetate rânduri că o ase­me­nea interpretare își are rostul său, de­oa­re­ce aceștia acționează ca principalii ge­ne­ratori ai agendei politice. La o sumară ana­liză a declarațiilor făcute până în pre­zent de personalitățile-cheie din cercul lui Ka­czyński, vom observa că cea mai ma­re par­te a retoricii nu a servit decât la crea­rea unor percepții conservatoare, eu­ro­scep­ti­ce și personalizate despre rolul Poloniei în UE. În mod esențial, noua po­li­tică a gu­ver­nului polonez lasă impresia că vine să co­recteze anumite greșeli și ne­drep­tăți co­mi­se în trecut la adresa ini­țiatorilor.

În prezent, nucleul problemei este Ja­ro­sław Kaczyński. În comparație cu regre­tatul său frate Lech, Jarosław a fost întot­deauna ceva mai dificil în relațiile umane. Realizările sale par a fi fost întotdeauna rodul unor conjuncturi în care s-a simțit cel mai în largul său doar în tandem cu fra­tele său geamăn. După pierderea tra­gi­că a acestuia în accidentul aviatic de la Smo­lensk, în aprilie 2010, Jarosław a trăit un adevarat șoc personal, iar cel mai grav a fost faptul că teoria conspirației a în­ce­put să-i domine imaginarul politic. Tema conspirației a atins cote grotești atunci când unii membri PiS au pretins chiar că Lech ar fi fost asasinat de o cabală între Tusk și Putin. În această logică a com­plo­tului care explică practic orice, un loc de confident i-a fost rezervat actualului mi­nis­tru al Apărării, Antoni Macierewicz, că­ru­ia i se mai spune în medii „Black Hawk“, pentru stilul său radical și viziunile uneori extreme despre rolul unor instituții. Ma­cierewicz ar fi absolut convins de exis­ten­ța conspirației de la Smolensk împotriva eli­telor poloneze, iar în discursul său pu­blic acest filon poate fi observat chiar și în timpul unor emisiuni banale pe teme cu­linare din perioada sărbătorilor de iarnă.

În egală măsură, ministrul de Externe Wi­told Waszczykowski a fost supranumit de influentul ziar de dreapa Rzecz­po­s­po­lita ca fiind un „cowboy scandalos“. În­tr-adevăr, ministrul nu este cunoscut pen­tru calitățile sale diplomatice, ci mai de­grabă pentru potențialul de scandal, aces­ta afir­mând chiar că nu posedă calitățile ne­ce­sa­re pentru a fi un adevărat diplomat. Cu toa­te acestea, în cea mai mare parte a ca­ri­erei sale, diplomația a stat în capul fișei sa­le de post. În primele patru zile ale lui 2016, Waszczykowski a ieșit la rampă cu inter­viuri și comentarii menite a îm­bu­nătăți ima­ginea deja șifonată a noii gu­vernări. Efec­tul a fost exact opus, după ce afir­ma­ții­le mi­nistrului în presa europeană s-au do­ve­dit a fi mai degrabă demne de idea­luri ce ar fi precedat instituționalizarea va­lo­rilor liberalismului și libertăților fun­da­mentale ale omului. Isterizarea dis­cur­sului public a continuat prin răspunsurile for­ma­le și/sau publice date președintelui Co­misiei Eu­ropene, Juncker, și co­mi­sa­ri­lor Timmer­mans și Oettinger, care au ame­nin­țat Po­lo­nia cu inițierea procedurii de cons­tatare a neîndeplinirii obligațiilor pe mo­ti­ve de în­căl­care a statului de drept. Esca­la­darea prin scrisori publice nu a în­târziat, mi­niș­trii po­lonezi acuzând UE și Germania de în­căl­ca­rea drepturilor su­ve­ra­ne ale Po­lo­niei. Var­șo­via a lăsat impresia că ar fi de­ve­­nit brusc ucenicul Moscovei în materie de re­to­rică contondentă și pro­pagandă anti-UE.

Un viitor tot mai sumbru

În iulie 2016, Varșovia va fi gazda Sum­mit-ului NATO unde, ca de obicei, vor fi luate importate decizii în privința noii pos­turi militare a Alianței în Europa Centrală și de Est. Există riscul ca, pe fondul dera­pa­jului democratic din ultimele luni, sum­mit-ul să fie unul de vitrină, iar im­por­tanți lideri europeni să evite participarea la un eveniment de importanță majoră pen­tru continent. Motivul este unul sim­plu: liderii de la Varșovia încep să devină nefrecventabili, după modelul Orbán.

Între timp, în lunile care vor urma, cel mai probabil vom asista la formarea unui tandem Orbán-Kaczyński, atât la nivel de percepție mediatică, dar și la nivel de poziții publice. Tandemul polono-ungar nu va fi unul instituțional, fiindcă deo­cam­dată Kaczyński nu are vreo funcție exe­cutivă în Polonia. Însă la nivel de per­cep­ții, valori și stil de guvernare, tandemul va prinde probabil contur.

Pe acest fundal convulsiv, o serie de po­ten­țiale proiecte lansate pe piața regională de idei riscă să devină „nefrecventabile“ sau să fie suspendate. Una dintre aceste idei este conceptul de Intermarium, prin ca­­re Varșovia își dorește consolidarea Eu­ro­­pei Centrale și de Est pe linia Tallinn–Tri­este și Tallinn-Salonic. Chiar dacă este o idee agreată în unele dintre capitalele vizate, modul în care corifeii lui Ka­czyń­ski au început să relaționeze cu Berlinul și Bru­xel­lesul respinge de la bun început aproa­pe orice posibilitate ca Polonia să ră­mâ­nă un lider al Europei Centrale și de Est.

* Octavian Milewski este doctorand în cadrul Graduate School of Social Research, Academia Poloneză de Științe.