De același autor
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că vrea să îi monitorizeze „atent“ pe procurori pentru ca „să respecte limitele de competenţă și să evite transformarea acţiunilor anticorupție într-un pericol pentru buna funcționare a democraţiei și pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale“.
Dacă e să analizăm ad-litteram, asta înseamnă a urmări atent cum se fac anchetele în toate dosarele anticorupție. Ar însemna ca ministrului să i se raporteze când se începe urmărirea penală într-un dosar, împotriva cui se declanșează urmărirea penală (ca să poată el aprecia competența), când se dispun interceptări, rețineri, când se cer arestări, pentru ca ministrul să poată cântări și să poată lua măsuri pentru a evita transformarea acțiunilor anticorupție în „pericol“ pentru democrație. Dacă s-ar proceda așa, s-ar mai respecta independența procurorilor? Evident, nu! Și totuși, cum își poate exercita ministrul Justiției atributul constituțional de „autoritate“ asupra procurorilor?
Pentru a răspunde la întrebare trebuie să analizăm ce mijloace legale are ministrul Justiției pentru a ține sub control (a monitoriza atent) activitatea procurorilor.
Din organigrama Ministerului Justiției a dispărut Direcția Inspecție, prin care, în anii ’90, ministrul Justiției îi putea ancheta direct pe magistrați – procurori și judecători - și îi putea sancționa disciplinar. Acum, Inspecția Judiciară este o instituție care acționează independent, chiar dacă face parte din structura Consiliului Superior al Magistraturii. Însă, în organigramă, ministrul Justiției are un corp de control. Numai că această structură, dacă e să o raportăm la textul legii, nu poate controla profesionalismul procurorilor, ci poate evalua date statistice, rapoarte sau modul în care șefii parchetelor gestionează bugetele, baza materială și resursele umane.
Legea organică, de organizare judiciară (Legea 304/ 2004), spune că ministrul Justiției își poate exercita controlul asupra procurorilor prin procurori anume desemnați de procurorul general al României, de șefii DNA și DIICOT și de procurorii generali ai parchetelor curților de apel, în funcție de structura din care face parte cel supus controlului. Legea nu a prevăzut cum pot fi desemnați procurorii care trebuie să-i controleze pe însuși procurorul general al României și pe șeful DNA. Este o scăpare legislativă? Nu, pentru că numirea acestora, ca și demiterea lor, are procedură specială, în care ministrului Justiției îi revine doar atributul „propunerii“. Astfel, ministrul Justiției poate propune CSM demiterea lor (motivată!), care, la rându-i, o transmite președintelui țării, după ce o avizează. Numai președintele țării poate decide demiterea șefilor parchetelor.
Ministrului Justiției îi rămân doar două mijloace de monitorizare: fie direct, prin însărcinarea unor funcționari din cadrul corpului său de control, fie indirect, prin sesizarea Inspecției Judiciare. Cum poate monitoriza direct ministrul Justiției? El poate cere Parchetului sau DNA-ului informări periodice, pe care le poate analiza. De asemenea, poate urmări câte achitări dau instanțele de judecată în dosarele penale sau poate analiza cazuri punctuale sesizate de presă sau direct de cetățeni și apoi poate sesiza CSM.
În privința achitărilor pronunțate de instanțele de judecată, le poate lua în considerare doar pe acelea care se pot imputa direct procurorilor, deoarce mai există achitări pronunțate și din cauza modificărilor legislative, care, în penal, sunt valabile și pentru trecut, deoarece funcționează principiul legii mai favorabile pentru inculpați.
Dacă vor exista achitări într-un procent de până la 25% (media de achitări dată ca exemplu într-un studiu al Băncii Mondiale), ministrul nu are argumente să propună demiterea procurorului general și a șefei DNA. Doar dacă există achitări, să zicem, de peste 40%. Or, DNA înregistra în 2013 o rată de achitări de până în 10%. Acest procent a crescut anul trecut până la 10,5% fie în urma anulării unor probe (spre exemplu, anularea unor interceptări făcute cu sprijinul SRI, considerate neconstituționale de către CCR), fie prin redefinirea infracțiunii de „abuz în serviciu“, infracțiune limitată de aceeași Curte Constituțională doar la încălcarea legislației primare (lege, ordonanță simplă, ordonanță de urgență).
Pentru monitorizarea indirectă, prin sesizarea Inspecției Judiciare, ministrul trebuie să aibă cazuri concrete de abuzuri ale procurorilor, pe care să le circumscrie încălcării unor articole din statutul magistraților sau din codul deontologic al acestora. În caz contrar, Inspecția este obligată să claseze sesizarea.
Din analiza de mai înainte se observă că legiuitorul a protejat independența procurorilor de eventuale imixtiuni ale politicului, ce se pot exercita prin ministrul Justiției.
În finalul raportului său, ministrul Tudorel Toader a lansat amenințarea/avertismentul: „Rezultatele negative pe linia acestei raportări pot repune în discuție în viitor, în raport de faptele constatate, oportunitatea revocării conducătorilor instituțiilor vizate ori a altor măsuri instituționale, în conformitate cu Constituția și legea“. Numai că „rezultatele negative“ pe linia raportării sale, adică raportarea activității parchetelor la o decizie a CCR, acționează numai pentru viitor, așa cum singur a argumentat, deci nu este imputabilă șefilor parchetelor.
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/04/foto pag 6 interviu.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2019/07/Ursula von der Leyen.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/01/Trump.jfif)
Comentarii 4
MIHAI 2 - 04-06-2017
Nu sunt chiar de acord cu Dvs in interpretarea documentului citat , dar accept ca ati utilizat cu buna credintza o sursa oficiala onorabila . In plus doresc sa va multumesc pentru atentia pe care ati manifestat-o fata de postarea mea nu tocmai domnoasa. Se intampla adesea sa nu fiu de acord cu articolele care apar in Revista 22 , dar publicatia in sine ramane un loc al exprimarii libere si elegante. Succes.
RăspundeAmerlocu - 04-05-2017
In primul rand ma bucur foarte mult sa o revad pe autoare (am citit-o intotdeauna cu placere si o respect in mod deosebit) dupa mitocania fetida si de 2 bani de la RL. In al doilea rand cred ca autoarea merge un pic prea departe cu prezumtiile vis a vis de motivatiile ascunse & reale ale ministrului justitiei. Pana sa se ajunga la intimidarea procurorilor (Nu ca asta n-ar fi in carti! Dimpotriva!) e suficient ca Toderica justitiaru' (PSD-ist de bine & baiat de-al nostru din popor :) ) sa stie cine e in colimator. Evident ca de aici si pana la atentionarea tovaraseasca a tovarasilor cu pricina mai e doar un pas. Care atentionare va facilita distrugerea temeinica a probelor, intimidarea preventiva a martorilor si toate celea. Asta cred ca e miza principala a "atentiei deosebite" din poveste. Si de aici anchetele vor incepe sa produca tot mai multe NUP-uri si rateruri in fata instantelor. Adica procurorii vor deveni tot mai putin productivi si PSD-imea tot mai curatica, mai prospera si mai frecventabila. Acum realitatea e ca dupa ce natia a dat-o cu atata abnegatie bata in balta si i-a lasat pe PSD-isti sa ajunga la butoane cu 18% din votul popular nu sunt prea multe de facut. Fireste ca asta nu insemna ca jurnalistii decenti si opiniunea publica (cati au mai ramas si unii si altii) trebuie sa capituleze, dar cred ca trebuie constientizate limitele. PSD are azi in mana guvernul, parlamentul, administratia locala, CCR si un presedinte care mai maraie el din cand in cand dar e departe de a avea muscatura la buci si agresivitatea Chelului. Tehnic vorbind PSD poate face cam tot ce vrea muschiu' lui cu legea in mana. Pe moment PSD-eii par timorati si au facut mult mai putin rau decat ma asteptam eu. Nu-i vorba ca au tot viitorul in fata :) Ramane sa vedem daca 2020 va reusi oprirea dezaastrului (pentru 2019 pariez deja pe un presdinte PSD-ist) si mai ales daca mexicanizarea Romaniei nu va ajunge ireversibila pana atunci... In Enciclopeia Romaniei de la 1938 e un articol dedicat norocului romanesc. Am vazut de-a lungul timpului ca a functionat binisor (fara sa dea totusi pe dinafara :) ). Sa speram ca va mai functiona si de acum inainte pe ici si colo prin momentele esentiale, deci ca n-o fi chiar totul pierdut...
RăspundeOndine Gherguț - 04-05-2017
1. În 2013, într-un raport intitulat "Analiza funcțională a sectorului justiției din România", Banca Mondiala a criticat tocmai numarul prea mare de condamnări. Fragment din raport: "Trebuie sa punem in discutie si rata de condamnare extrem de mare din partea procurorilor (intre 90 - 95 procente). Aceasta este rareori egalata in alte parti ale lumii si, cand acest lucru se intampla, ridica suspiciuni cu privire la una din cele doua explicatii negative coruptie semnificativa sau o politica de evitare a riscurilor din partea procurorilor. Noi consideram ca in Romania se aplica a doua explicatie - procurorii sunt atat de concentrati pe o rata de condamnare aproape perfecta incat nu iau in considerare cazurile pe care, dupa parerea lor, nu le pot castiga sau aleg condamnarea mai maica pe care o pot aplica. Pretind ca fac acest lucru din cauza asteptarilor opiniei publice - si citeaa un presedinte care a recomandat concedierea unui procuror care nu a castigat un anumit caz (de coruptie). Totusi, aceasta politica ridica intrebari si consideram ca, in linie cu alte practici, procurorii ar trebui sa isi asume mai multe riscuri si sa recunoasca ca orice depaseste 75% este acceptabil. Uneori, scorurile foarte bune releva probleme si un procuror cu o rata de condamnare de 95%, precum si o instanta cu o rata de operativitate de aproximativ 100 de procente (exista cateva in Romania) - ridica probleme cu privire la baza de calcul a cifrelor". 2. Anual, Consiliul Superior al Magistraturii, singura instituție indrituită de Constituție si legi speciale să asigure independența Justiției si să decidă în privința magistraților ( procurori si judecători), dă publicității rapoarte privind "Starea Justiției". CSM nu se ghidează după bilanțurile Parchetelor, ci în special după notele de raport al Inspecției Judiciare, care anual controlează (control INDEPENDENT!) activitatea parchetelor și instanțelor.
RăspundeMIHAI 2 - 04-04-2017
Parchetele NORMALE , incluiv DIICOT , au procentajul de achitari cu mult sub 10 la suta. Cel de 10 la suta inregistrat pana anii trecuti IN MOD CONSTANT de catre DNA este CRITIC. Iar din ce se vede in 2017 e clar ca acest prag a fost depasit. Daca nu ar fi o intoxicare vizibila din helcopter povestea cu 25 la suta rata acceptabila de achitari ar fi o mare bizarerie. Abia astept sa ni se indice si documentul SURSA in care Banca Mondiala isi asuma sa proclame ca e rezonabil ca la trei infractori sa fie supus anchetarii si unul nevinovat.
Răspunde