Criza energetică, nota de plată pentru populism

Dacă ne-am amăgit ani la rând că putem ține prețurile jos pentru energie reglementându-le și nefăcând nimic în rest, iată că a venit, în sfârșit, nota de plată: de câteva săptămâni, discutăm dacă și când am putea ajunge să raționalizăm consumul. Criza energetică de azi e furtuna perfectă: criza climatică se suprapune peste criza proastei guvernări. Pe de o parte, seceta severă care a afectat toată Europa a scăzut nivelul Dunării, ceea ce înseamnă că și noi am redus producția de energie electrică hidro și am închis ambele reactoare de la Cernavodă. Nu doar noi, ci toate țările din jur au probleme, ceea ce înseamnă că ne batem pentru importuri cu toți ceilalți din regiune, cel puțin în orele de seară, când consumul depășește producția, iar energia, fiind puțină, se scumpește. Pe de altă parte, ne uităm cu invidie la bulgari, care reușesc să-și gestioneze mult mai bine decât noi exact vârful de consum de seară. Cum am ajuns aici?

În primul rând, deși am beneficiat de miliarde de euro din bani europeni pentru investiții în sectorul energiei, care ar fi fost mult mai ușor accesibili pentru infrastructură (rețele), iar investitorii în centrale de producție de energie electrică ar avea tot interesul să construiască noi capacități într-o țară în care vechile centrale sunt ineficiente și la sfârșitul duratei de viață, n-am reușit să facem mare lucru. Pe bani europeni, am semnat contracte pentru aproape 7 miliarde de euro (din cel puțin 14) din Fondul de Modernizare, dar proiectele merg greu și s-au cheltuit până acum mai puțin de 300 de milioane de euro. Mai ales la companiile de stat, ca Elcen, Transelectrica sau CE Oltenia, care au obținut finanțare de 2 miliarde, proiectele s-au împotmolit fie în licitații nereușite, fie în diverse alte întârzieri, cum ne-am obișnuit până acum. Banii se vor pierde, dacă proiectele nu sunt gata până în 2030. Pe de altă parte, din bani privați, abia în ultimii doi ani au început investițiile mari în producție de energie regenerabilă (fotovoltaic și eolian) și abia acum un an am început să construim și baterii; înainte de asta, vreo opt ani nu s-a investit nimic (cu excepția panourilor pe case, care în primul rând reduc consumul și, slavă Domnului, degrevează sistemul ziua).

Din 2016 până prin 2024 nu s-au construit capacități noi de producție în sistem. Pe de o parte, statul n-a fost în stare să facă proiecte în propriile companii nici acolo unde erau și bani europeni, a se vedea saga centralei Iernut, care trebuia să fie gata în 2020 și de vreo 5 ani e „construită în proporție de 98%”. Pe de altă parte, privații n-au avut cum: ba legea nu le permitea să încheie contracte în mod liber, ba rețeaua nu era suficientă pentru a le prelua energia, mai fiind blocată și de proiecte-mamut ale companiilor de stat, care nu se fac niciodată, ca reactoarele 3 și 4 sau centralele pe gaz de la CE Oltenia. Adică, acolo unde „poate va fi ceva, cândva” de stat, nu-i loc și pentru privați să-și ia aviz de racordare. Ba prețurile au fost reglementate și nimeni nu mai avea interesul să investească fără certitudinea că-și va găsi cumpărători. Abia de prin 2024-2025, și numai după ce statul român a introdus o nouă schemă de sprijin („contracte-pentru-diferență”), au început să se facă primele investiții mari după aproape un deceniu, și abia de câteva luni s-au corectat deficiențele legislative care făceau aproape imposibilă investiția în baterii. De reținut că tehnologiile regenerabile și bateriile s-au ieftinit de 10-15 ori în ultimul deceniu și în alte țări nu mai au nevoie de subvenții; faptul că ele au nevoie de ajutor de stat în România e mai degrabă din cauză că investitorii nu se aruncă să bage bani în proiectele de aici, fără o garanție suplimentară că-și vor recupera investiția, în condițiile în care legile și reglementările se schimbă de la o zi la alta și statul își favorizează propriile companii.

În al doilea rând, să nu ne amăgim cu ideea că trecem anul acesta printr-un eveniment cu totul excepțional, o secetă cum apare doar o dată la câteva decenii. Schimbările climatice sunt reale, fie că guvernanții cred în ele sau nu; de ani buni, studiile arată că Europa va fi continentul cel mai afectat, iar regiunea noastră se deșertifică, deci ce a fost eveniment excepțional până acum va fi regulă, de acum înainte. Ce nu se spune e că lipsa apei nu reduce doar producția hidro și nucleară; ea afectează și producția de energie electrică din cărbune sau gaz natural, și acestea având nevoie de cantități mari de apă, pentru abur sau răcire. În noiembrie, CET Brazi și-a înjumătățit producția pentru că nu avea suficientă apă din cauza problemelor de la barajul Paltinu; iar anul acesta, Polonia și-a închis mai multe grupuri pe cărbune tot din cauza secetei. Până una-alta, doar fotovoltaicul și eolianul nu depind de apă. Nu e suficient să ne bucurăm că „avem un mix echilibrat”; dacă tot „mixul” depinde de un singur risc, ca seceta, avem o problemă. E urgent să investim rapid în ce nu e afectat de ea.

În al treilea rând, deficitul critic pe care îl vedem zilele acestea e mai ales în anumite ore de seară. Motivul e simplu: ziua se produce energie electrică din fotovoltaic (și eolian, dacă bate vântul), dar consumul e mic pentru că avem și vreo 360.000 de prosumatori cu vreo 4.000 MW instalați care își consumă producția proprie. Putem produce mai multă energie decât se consumă. Dar seara scade producția din fotovoltaic, iar prosumatorii se întorc să consume și ei tot din sistem, dacă n-au stocare să consume din ce au produs peste zi; putem menține echilibrul doar dacă avem de unde să importăm sau reducând consumul. Cu totul altceva ar fi dacă am avea mai multe baterii și în sistem, și la prosumatori, din care doar o treime și-au instalat stocare, tot din cauză că n-au fost încurajați, nici din subvenție, nici neavând posibilitatea să vândă energie stocată în bateriile proprii la prețuri corecte de piață. Diferența dintre noi și bulgari, la care ne uităm zilele acestea cu invidie, e că ei au investit cu câteva luni înainte de noi în baterii în sistem. Noi nu ne-am grăbit să alocăm serios bani pentru baterii din PNRR. Deși cerusem și primisem 100 de milioane, am anulat procedura din motive obscure și abia am reușit să instalăm, până la urmă, vreo 300 MWh din cei cca 1.000 MW (2.000 MWh) pe care îi avem azi. Restul vin din investiții private, mai curând în ciuda statului. Țintele oficiale pentru baterii, pe care ni le-am asumat în strategii și le păstrăm și azi, au fost ridicole: vreo 1.200 MW (2.400 MWh) până în 2030, pe când Bulgaria are deja azi peste 5.000 MW (15.000 MWh). Nu am încurajat bateriile nici în Fondul de Modernizare; abia în ultimii doi ani am cerut vreo 300 de milioane de euro pentru baterii care acum încep să se construiască. În schimb, bulgarii alocaseră rapid încă din PNRR peste 600 de milioane doar în baterii și încă vreo 300 în regenerabile cu stocare.

Criza de azi ne arată negru pe alb că prioritatea ar fi investițiile în și mai mult fotovoltaic și eolian și în mult mai multe baterii, din bani privați și investind masiv în rețele pe bani europeni, să le integreze. Degeaba încercăm lucrări extraordinare ca să mărim debitul de apă de răcire la Cernavodă, e o soluție de cel mult câteva zile. Degeaba ținem în viață centrale pe cărbune care ar fi trebuit închise; tocmai ele crapă primele, cum s-a întâmplat joi la Turceni. Ele se închideau tocmai pentru că sunt vechi și ineficiente, nu doar poluante. Degeaba ne amăgim cu proiecte pe hârtie care nu se vor face niciodată și ar adânci problema în cazul unei secete și mai serioase, de la reactoarele 3 și 4 la centralele pe gaz de la Turceni și Ișalnița. Dimpotrivă, tocmai insistența cu care ne agățăm de ele blochează capacitatea de rețea și întârzie intrarea în piață a unor investiții noi, tocmai când am avea nevoie mai multă de ele. Iar dacă statul nu poate construi centrale nici când i se vâră bani gratis în buzunar, ar face mai bine măcar să nu-i mai împiedice pe alții să le facă.