Make Russia Great Again: pacea lui Trump cu energia lui Putin

Recunosc că m-am înșelat: planul administrației Trump nu este să înlocuiască gazul și petrolul rusești din piața europeană cu gaz și petrol americane, fie și printr-o abordare brutală și lipsită de scrupule, ci să împingă întreaga Europă să cumpere din nou petrol și gaz rusești, cu o cotă parte pentru afaceriștii din jurul lui Trump.

Acum două săptămâni, explicam problemele Coridorului Vertical în viziune americană și ale contractelor de gaz natural pe care încearcă să le împingă administrația Trump în regiune: infrastructură excesivă pe banii consumatorilor, forțarea încheierii unor contracte pe termen lung la prețuri necompetitive prin intermediari obscuri și pentru cantități mult dincolo de ce va avea nevoie regiunea în următoarele decenii. La momentul respectiv, îmi imaginam totuși că scopul e înlocuirea dependenței de Gazprom cu o dependență chiar un pic mai mare de gazul american, care oricum ar fi o variantă mult mai proastă pentru Europa decât independența energetică. Am mai atras atenția în treacăt că în contractul propus lui Romgaz prin intermediari, și pe care Romgaz pe bună dreptate a refuzat să-l semneze, nu exista nicio garanție că intermediarii cu bucluc nu vor cumpăra gazul respectiv taman de la Gazprom în loc să-l cumpere de la vreun producător american. Dar nici în cele mai rele scenarii nu-mi imaginam totuși că administrația americană ar putea merge atât de departe, încât să încerce să impună europenilor tocmai redeschiderea pieței pentru energia rusească. Nu-mi puteam imagina că eforturile pe care le depune actualmente conducerea SUA pentru ca Europa să frâneze tranziția energetică ar putea fi, de fapt, cu intenție în beneficiul rușilor și nu al americanilor, și că motivația ar fi corupția strict personală.

Ultimele două săptămâni m-au făcut să reevaluez complet situația. Îl vedem pe Trump asumându-și pe față o alianță cu Putin – nu că până atunci ar fi fost vreodată de partea Ucrainei, dar acum a lăsat deoparte orice reținere. Vedem câteva decizii de-a dreptul uluitoare, cum ar fi faimosul „deal pentru motorină”, ridicarea unor sancțiuni, suspendarea sancțiunilor noi abia votate în „legea Graham”, sancționarea Curții Penale Internaționale care îl acuză pe Putin de crime de război. Îl vedem pe Steve Witkoff, emisarul lui Trump, numindu-l pe Putin un „umanist”. Vedem blocarea unor schimburi de informații cruciale pentru Ucraina pentru a avertiza populația civilă privind rachetele rusești, limitarea vitezei Starlink pe care se bazează interceptoarele de drone și încetinirea livrărilor de rachete Patriot, toate fiind vitale pentru apărarea Ucrainei, nu pentru atac. Îl vedem pe Trump amenințându-l pe Zelenski să nu mai atace rafinăriile rusești. Toate acestea n-au niciun sens dacă îl privim în continuare pe Trump ca pe un președinte care doar face o „eroare strategică” încercând să obțină o pace în Ucraina prin decizii proaste și o atitudine greșit împăciuitoare cu Putin; și nici n-au sens electoral, o încercare disperată să oprească declinul accelerat al popularității Republicanilor înainte de alegerile intermediare de pe 3 noiembrie.

Dar dacă explicația n-ar fi incompetența lui Trump și nici populismul electoral, ci corupția celor din jurul lui? Dacă anturajul lui Trump pur și simplu încearcă să se îmbogățească rapid, pe socoteala tuturor, inclusiv a americanului de rând, încheind înțelegeri inimaginabil de corupte cu Putin, acum, rapid, înainte să piardă alegerile în Congres?

Zilele acestea, prin presa americană ies unul după altul diverse scandaluri, unele de corupție la nivel de republică bananieră care implică anturajul lui Trump, altele despre diverse propuneri indecente și pe mulți bani care au ajuns în discuțiile cu europenii în legătură cu negocierile pentru pace în Ucraina. De pildă, europenilor li s-a propus să transfere în SUA activele înghețate ale rușilor ca, vezi Doamne, să facă americanii un „fond de investiții” pentru reconstrucția Ucrainei după război, prin companii americane. S-a mai pus pe masă o înțelegere comprehensivă în care Rusia să fie reintegrată în economia europeană, europenii urmând să cumpere gaz rusesc prin Nord Stream, care ar fi refăcut și controlat de o companie americană. În același timp, New York Times a publicat că există o propunere ca activele Lukoil să fie preluate de un consorțiu din care fac parte și niscaiva apropiați ai lui Trump, Kushner și Witkoff. Schema acestei afaceri de succes fiind: pui sancțiuni pe Lukoil, valoarea activelor scade, cumperi activele cu discount, ridici sancțiunile și te îmbogățești prin creșterea valorii la loc. Chit că propunerea o fi fost făcută de Putin și încă n-au bătut palma, e grăitor faptul că altă companie americană care încerca să cumpere activele în mod transparent, fondul de investiții Carlyle, și-a retras oferta taman zilele acestea din cauză că dura mult birocrația legată de sancțiuni.

Dacă vi se pare exagerat, aș atrage atenția asupra a încă trei scandaluri monstruoase de corupție. Primul, Vanity Fair scrie că lui Jared Kushner i s-au pus la dispoziție prin 2017 nu mai puțin de 2 miliarde de dolari din Emirate și Arabia Saudită, din care a plătit sume unui lider militar regional, unui mercenar și unui asasin plătit, după cum au aflat GRU, care i-a spart telefonul, și apoi contraspionajul olandez.

Al doilea, Anne Applebaum în The Atlantic arată schema extractivă a americanilor în Venezuela de după răpirea lui Maduro și instalarea regimului-marionetă al lui Delcy Rodriguez – construind „o coaliție între două cleptocrații”. Un infractor protejat de administrația americană administrează compania americano-venezueleană NABEP care deține o cincime din zăcămintele Venezuelei, le exploatează și poate da discreționar permise de foraj pentru producție nouă prietenilor sau contra șpagă. Compania e înregistrată în Barbados ca să poată avea acționari anonimi, care își împart profiturile feriți de ochii publicului.

Al treilea, zilele trecute, con­du­cerea companiei americane Polar Train, care ar urma să construiască un proiect de gaz natural lichefiat în Alaska de 25 de miliarde de dolari, și-a dat demisia după ce a aflat că proiectul era finanțat pe ascuns de compania rusă Novatek, aflată actualmente sub sancțiuni americane, prin interpuși și în parteneriat cu un tovarăș de afaceri al lui Donald Trump. Jr. Novatek negociază la schimb ridicarea sancțiunilor americane de pe proiectul său cel mai important din Rusia, Arctic LNG – 2.

Punând lucrurile cap la cap, se conturează din ce în ce mai clar o imagine sinistră: anturajul lui Trump e atât de corupt, încât nu s-ar da în lături de la nimic pentru a face bani în conturile personale. Pretextele publice – că prețul motorinei e mare din cauza Ucrainei, că se oferă oportunități de afaceri pentru a readuce Rusia la masa negocierilor, că SUA vor să medieze un acord economic comprehensiv care să aducă pace și prosperitate Ucrainei, Rusiei și Europei, că negocierile sunt aproape-aproape gata și „doar 11% din Donbas” mai sunt în discuție ș.a.m.d. – sunt doar atât, pretexte. E inutil să pierdem vremea explicând implicațiile pur economice ale „deal-ului pentru motorină” – care au fix zero efect asupra prețurilor globale ale combustibilului, după cum vedem zilele acestea. Scopul acestui deal e pur și simplu legitimarea discuțiilor mai largi despre reincluderea intereselor economice rusești în restul lumii. S-a risipit infinit de multă trăncăneală aproape un an și jumătate pe „sancțiunile infernale ale legii Graham”, când ele nu vor fi nicicând puse în aplicare împotriva Rusiei, întrucât textul legii îi permite explicit lui Trump să nu se folosească de ele. Ne-am pierdut timpul discutând despre „sancțiunile pe Lukoil și Rosneft”, când planul pare să fi fost dintotdeauna obținerea celui mai bun preț pentru tovarășii lui Trump pentru activele rusești în Europa și reluarea achizițiilor de petrol din Rusia. Administrația Trump o fi „tranzacțională”, dar pentru buzunarul propriu, nu în interesele americanilor, dincolo de cercul imediat de prieteni și familie.

Pentru Europa, concluzia e una foarte simplă: nu mai putem să ne bazăm pe petrolul și gazul pe care nu le prea avem pe aici și trebuie să le importăm de la diverși dictatori și corupți de pe planetă. Soluția nu e să importăm nici de la ruși, care ne taie livrările după bunul plac, nici să acceptăm contracte vârâte cu de-a sila pe gât de partea cealaltă a Atlanticului. Devine mai urgent decât oricând să accelerăm odată tranziția energetică; e o chestiune vitală de securitate europeană să nu depindem nici de toanele cuiva care vrea să ne lase în frig și beznă, nici de prețurile de monopol sau speculative în funcție de diverse războaie asupra cărora n-avem niciun control. Europa trebuie să înțeleagă mai clar decât oricând că singura ei speranță e să devină realmente un actor geopolitic coerent, capabil să ajute Ucraina să învingă odată și în stare să se apere de dușmanii ei rapace și ostili. Iar România ar trebui să se lase odată de sportul național de a-i intra în grații lui Trump, dacă nu vrem să fim livrați pe tavă rușilor.

Și pentru că până la urmă există un echilibru în toate, giganții americani de petrol, gaz și armament își primesc azi o plată binemeritată. Degeaba au contribuit cu bani grei la campania lui Trump, la construcția „sălii de bal” și a „heliportului” de la Casa Albă. Degeaba au donat în schema de șpagă „Freedom 250” de evenimente patriotice, concerte și festivități pentru a-și asigura confortul în afaceri și bunăvoința autocratului. Nu ei câștigă din deciziile „tranzacționale” ale administrației Trump, ci diverșii „intermediari” cu acționari în cercul șefului, care îi scot acum din joc. Iar odată ce Europa, cel mai mare partener de afaceri al SUA, începe încă de azi să caute cele mai rapide soluții să se decupleze de armele, tehnologia și energia americane, s-ar putea ca toată ploconeala rușinoasă și întărirea cleptocrației trumpiste să nu fi meritat.