Regimul politic - o dezbatere întredeschisă

Cine ar fi bănuit, în urmă cu un an, modificarea atât de radicală a peisajului politic? În decembrie 2011 ştiam doar că vor avea loc alegeri parlamentare, iar sondajele de opinie dădeau câştig de cauză USL dar nu la o diferenţă atât de mare faţă de PDL. Se credea în general că PDL va rămâne la guvernare până la alegerile parlamentare din toamnă sau cel puţin până la alegerile locale din vară. Nimeni nu-i contesta în decembrie 2011 lui Emil Boc şefia PDL, iar în interiorul coaliţiei de guvernare vocile care doreau ca la conducerea partidului şi a guvernului să se afle persoane diferite se aflau demult în plan secund.

A urmat un început de an cu totul ieşit din comun, cu contestări în stradă venite după o acalmie socială de mai mult de un deceniu, mişcări sociale pe care nimeni nu le anticipa chiar şi cu câteva săptămâni înainte de producerea lor. Rezultatul a fost demisia guvernului, urmată de desemnarea ca prim -ministru a lui Mihai Răzvan Ungureanu care a reuşit, fără prea mari eforturi, menţinerea vechii majorităţi parlamentare PDL - PUNR - UDMR cu ocazia investirii în Parlament. Nu pentru multă vreme, deoarece plecarea mai multor deputaţi şi senatori din rândurile PDL a făcut ca guvernul să nu mai poată beneficia de susţinere parlamentară. Luna aprilie a marcat o premieră pentru regimul politic românesc: adoptarea unei moţiuni de cenzură care, spre deosebire de cea adoptată în octombrie 2009, avea să ducă la formarea unei noi majorităţi guvernamentale. Pentru prima dată, modificarea majorităţii în Parlament pe parcursul exercitării mandatului a dus la modificarea componenţei Guvernului.

Alegerile din iunie aveau să marcheze începutul unui dezechilbru accentuat între PDL şi USL dar şi primul exerciţiu electoral al PPDD, partid care, prin rezultatul aproximativ identic obţinut la alegerile generale, va forma cel de-al treilea grup parlamentar, în ordinea numărului de senatori şi deputaţi.

Evenimentele cu totul excepţionale din perioada 3 - 5 iulie, determinate de încercarea de acaparare totală, rapidă şi agresivă a întregii puteri în stat de către USL, au marcat şi vor marca fără îndoială şi de acum înainte evoluţia regimului politic. Încă nu putem afirma cu certitudine că avem toate detaliile care să permită o explicaţie de ansamblu a ceea ce s-a întâmplat în acele zile şi în perioada de dinainte. Avem doar câteva piese dintr-un puzzle mult mai complex, nu ştim cine a contribuit la scrierea unui scenariu ce nu s-a putut pune în practică până la capăt în parametrii în care a fost preconizat. Chiar şi în absenţa tuturor elementelor care să ne permită să tragem o concluzie definitivă, ştim cu certitudine că PSD nu a dorit să ajungă la guvernare în aprilie, prin votarea unei moţiuni de cenzură, după cum suspendarea Preşedintelui Băsescu nu a fost principala preocupare a acestui partid după alegerile locale. Vocea lui Ion Iliescu, mentorul de necontestat al PSD, care îşi sfătuia mai tinerii colegi să nu râvnească guvernarea înainte de alegeri, precum şi luările de poziţie radicale ale lui Crin Antonescu în favoarea suspendării înainte ca o decizie să fie luată în acest sens în cadrul coaliţiei PSD - PNL, stau mărturie asupra abordării diferite a celor două partide asupra celor două evenimente care au marcat definitiv natura regimului politic. Unitatea de acţiune, determinată de formalităţile schimbului de ştafetă şi de exercitarea guvernării, precum şi de pregătirea a două exerciţii electorale apropiate în timp, a făcut ca diferenţele de opinie între cele două partide să nu poată fi observate decât la o privire extrem de atentă. Odată însă cu rezultatul alegerilor parlamentare şi desemnarea lui Victor Ponta pentru a doua oară în funcţia de prim - ministru, aceste diferenţe au devenit vizibile. Felul în care a fost negociată structura noului guvern arată un avantaj al PSD, care de fapt reflectă diferenţa de mandate parlamentare între PSD şi PNL. Chiar dacă PNL a încercat să obţină mai mult decât ar fi trebuit să capete potrivit ponderii parlamentare în cadrul alianţei, experienţa de negociere şi exerciţiul îndelung al puterii în trecutul recent au constituit pentru PSD avantaje care au făcut diferenţa.

Prin urmare, pentru 2012 se anticipa o simplă schimbare de putere la nivel guvernamental, rezultat al unor alegeri despre care se credea că vor fi echilibrate, în schimb avem cel puţin patru elemente de noutate absolută pentru regimul politic post-decembrist: succesul unei moţiuni de cenzură urmat de desemnarea unui nou prim - ministru, consolidarea unui partid populist, diferit de amestecul de naţionalism şi populism al formaţiunilor antisistem anterioare, eşecul suspendării Preşedintelui care a urmat, spre deosebire de exerciţiul având acelaşi obiect din 2007, unei acaparări în ritm alert a instituţiilor care alcătuiesc osatura statului de drept, semnarea de către Preşedinte şi prim - ministru a unui act de coabitare care le delimitează clar atribuţiile, act fără precedent într-un regim semi-prezidenţial în care practica politică determină natura regimului şi nu invers.

Dată fiind distanţa atât de mare între previziuni şi ceea ce s-a întâmplat în viaţa politică pe tot parcursul anului, la ce ne putem aştepta pentru 2013? Vom asista la mişcări tectonice la fel de ample ca cele din 2012? Ori acestea au fost rezultatul previzibil al unui an electoral, perioadă în care în mod natural peisajul politic este mult mai dinamic? Faptul că 2013 nu este an electoral înseamnă că nu vom asista la mişcări mai puţin surprinzătoare pentru cei care nu au timp să privească toate detaliile scenei politice şi se mulţumesc să asiste pasiv în faţa ecranelor la o epopee de mari dimensiuni ce se desfăşoară după o cadenţă ce se aseamănă mişcării continue şi previzibile a astrelor?

2013 va fi anul marilor proiecte prin care se va încerca schimbarea definitivă a regimului politic actual. Atenţie, nu afirm că va fi anul în care aceste proiecte vor fi definitivate, ci doar că ele vor marca dezbaterea publică. Va fi anul în care se va încerca schimbarea Constituţiei. Clivajul nu va fi USL versus ceilalţi, ci republică versus monarhie. PNL, aflat sub semnul influenţei de necontestat a lui Dan Voiculescu, va contracara cu relansarea discuţiei despre monarhie. Este cel mai important şi singurul neâmplinit obiectiv al Securităţii. Un monarh care domneşte dar nu guvernează este ideal, în această viziune, pentru cei care doresc să guverneze fără a fi cu adevărat responsabili, în condiţiile în care rolul Parlamentului ar fi, în această ipoteză, întărit doar în aparenţă. Cum altfel ar putea contracara PNL lipsa unui candidat la alegerile prezidenţiale cu şanse de succes? De cealaltă parte, se vor scoate în evidenţă virtuţile republicanismului şi se va argumenta că un eventual referendum de schimbare a formei de guvernământ încalcă limitele actuale ale revizuirii şi, chiar dacă este realizat, nu se poate îndeplini cvorumul. Aşa cum în 2012 PNL şi Dan Voiculescu au găsit forme extrem de inventive pentru a ajunge la obiectivul acaparării puterii, la fel în 2013 se va testa cu siguranţă o nouă paradigmă. Anticipând, din lectura poziţiilor exprimate recent de Fundaţia Horia Rusu sau de grupul de intelectuali care au semnat recent un apel în favoarea monarhiei, se va argumenta că Parlamentul poate adopta o rezoluţie prin care să consfinţească revenirea la Constituţia din 1923 (după modelul Letoniei în 1991), caz în care un referendum nu şi-ar mai avea sensul.

O altă dezbatere care va culmina în 2013 şi va avea potenţialul de a diviza coaliţia de guvernare este cea referitoare la regionalizare. Victor Ponta nu pare a-şi fi dat girul complet variantei de regionalizare susţinută de Liviu Dragnea, prin care oligarhiile de la nivelul judeţelor ar fi menţinute integral şi duplicate la nivelul regiunilor. Marginalizarea acestuia din urmă în cadrul aparatului guvernamental, corelată cu subordonarea prefecţilor faţă de primul - ministru, atestă diferenţa de viziune pe acest subiect. Marele pariu al lui Victor Ponta pentru 2013 este dacă va reuşi să impună o variantă de regionalizare care să prevadă renunţarea la nivelul administrativ al judeţelor fără a intra în conflict cu baronii PSD din teritoriu. Va putea ajunge la acest rezultat doar dacă se va sprijini pe dorinţa Uniunii Europene de a efectua o reformă radicală a statului înainte de exerciţiul financiar care începe în 2014. Austeritate, sprijin european în detrimentul voinţei naţiunii…cu alte cuvinte, exact acele elemente retorice care au fost contestate şi speculate de USL pentru a prelua puterea. Victor Ponta are în faţă un pariu extrem de dificil: dacă va dori să rămână la putere în cadrul propriului partid şi să aibă deplină legitimitate în calitate de prim - ministru, va trebui să acţioneze, cel puţin la nivel retoric, în parametrii lui Emil Boc, cu riscul de a pierde mai târziu exerciţiul puterii exact la fel ca şi predecesorul său. Dacă nu va acţiona astfel, echilibrul instabil din cadrul USL va lucra în defavoarea sa şi va reuşi înlăturarea lui într-o secvenţă de timp mult mai rapidă decât s-ar crede. Dificil pariu care va marca întregul an ce va urma. De fapt, nu este altceva decât pariul pe care oricine s-ar fi aflat la guvernare în 2013 ar fi trebuit să îl aibă în vedere. Sunt însă cele două mari teme de dezbatere enunţate mai sus şi adevăratele preocupări ale cetăţenilor sau şi de această dată agenda politicienilor nu este identică cu ceea ce îşi doresc cu adevărat românii? Iată o întrebare la care nu se poate da deocamdată un răspuns pentru că de fapt nu ştim ce ne dorim cu adevărat…