De același autor
Scriu aceste rânduri la puţin timp după o emisiune la care am participat alături de Liviu Floria, românul scăpat din infernul algerian. În momentul în care teroriştii au intrat în întreprindere, Floria împreună cu un alt român s-au baricadat într-o cameră, nu a dat nici un semn pentru ca atacatorii să creadă că nimeni nu se află în spatele unei uşi închise. După aproape o zi în aceste condiţii, a decis, împreună cu alte 9 persoane, să evadeze. Următorul episod a fost fuga prin deşert, timp de 15 ore, cu ajutorul busolei de pe Iphone (ocazie cu care aflu despre acest dispozitiv…).
După un drum pe ruta In Amenas - baza militară Rammstein din Germania - Bucureşti, pleacă în apropiere de Piteşti unde locuieşte, iar ulterior vine la Bucureşti să relateze cele întâmplate. Liviu Floria a făcut armata la vânătorii de munte, a lucrat la Arpechim, apoi la British Petroleum. A supravieţuit în tranziţie cvasi-falimentului întreprinderilor de stat, fără vreun ajutor de la acelaşi stat care doar i-a cerut impozite şi a continuat să îşi facă meseria chiar şi în cele mai riscante condiţii. Întrebat fiind dacă ar mai pleca din ţară, a răspuns afirmativ, probabil că nu în Algeria dar oriunde va dori British Petroleum să îl trimită.
Liviu Floria este unul din milioanele de români care lucrează în străinătate şi care nu au plecat din ţară ca să fure. Adaptat perfect mediului de lucru din multinaţionale, având, conform propriei relatări, conversaţii la micul dejun cu tehnicienii englezi despre ce rezultate au mai avut Liverpool sau Southampton, Liviu Floria este perfect adaptat lumii în care trăim. Libertatea de circulaţie, comunicaţiile globale, exploatarea resurselor în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei cu ajutorul tehnologiei de ultimă generaţie au creat acest tip de persoană. România nu a fost ocolită de fluxurile de mobilitate a forţei de muncă şi s-a văzut în situaţia de a avea resurse naturale care nu pot fi exploatate aşa cum ar trebui datorită migraţiei personalului calificat. Întrebat fiind ce salariu are la British Petroleum, Liviu Floria a păstrat confidenţialitatea dar a afirmat că este ultimul salariu avut în ţară la care se adaugă mai multe zerouri. A afirmat că, spre deosebire de România unde toţi ştiu salariul tuturor, la British Petroleum nimeni nu ştie ce salariu are colegul de birou. Într-adevăr, în România nu s-a înţeles că salariul trebuie să fie confidenţial şi diferenţiat potrivit competenţelor şi realizărilor profesionale.
Dintr-o dată Liviu Floria, împreună cu ceilalţi români care lucrau la In Amenas, s-a trezit confruntat simultan cu două alte lumi. Una pe care nu o ştia, cea a agresiunii oarbe de tip fundamentalist, starea în care nici un dialog nu este posibil şi cea de care încercase de atâtea ori să scape: atmosfera de acasă, în care funcţionarii din birouri nu fac mai nimic şi, chiar dacă vor să facă ceva, mediul înconjurător este atât de imprevizibil încât orice contact cu acesta este descurajant. Chiar şi populat cu oameni de bună credinţă, sistemul este osificat, nu prea are ce oferi, iar cel care îl servesc sunt extenuaţi şi fără chef pentru că în anumite sectoare sunt prea puţini, iar în altele prea mulţi. România nereformată a intrat brusc în contact cu fundamentalismul islamic şi cu lumea perfect funcţională a multinaţionalelor, în care contractele prevăd orice tip de clauze, nu şi eventualitatea unui atac terorist, chiar şi după 11 septembrie.
Atunci când cele trei lumi paralele intră în contact, rezultatul are o putere de distrugere letală. Din atingerea lor, nu mai rămâne decât un drum prin deşert, ghidat de o busolă Iphone, în cazul fericit în care nu este vorba de decese violente.
Acesta este portretul României din care oameni ca Liviu Floria vor să plece oricând, oriunde, chiar şi în locuri în care viaţa are o valoare infimă. Comunicare contradictorie, personal diplomatic şi consular insuficient, lipsa de informaţii la prima mână din teren, doi ofiţeri antitero care aşteaptă la aeroport, grăbiţi să încheie anumite formalităţi pentru a pleca acasă unde grija zilei de mâine este apăsătoare.
Ce îl aştepta pe Liviu Floria la consulatul României de la Bonn ? Biletele de avion, o masă bună şi căldura unor funcţionari care nu aveau altceva ce să ofere în schimb. La baza militară americană de la Rammstein 40 de specialişti din toate domeniile - preoţi, psihologi, militari, etc, erau gata să preia victimele terorismului nord-african. Până când vom reuşi să suplinim buna organizare şi existenţa unui mecanism care să funcţioneze previzibil cu eroismul izolat al unor funcţionari care fac ceea ce superiorii lor nici nu s-ar gândi că este necesar? Miniştrii stau mai mult în studiourile de televiziune, în timp ce înalţii funcţionari comunică haotic, ceea ce cred că este mai important, cu grija de a nu supăra pe nimeni, iar diplomaţii de rând dau din umeri : nu se cuvine să critici prea mult autorităţile unui stat străin, algeriene în speţă, nici nu există suficient personal, iar cetăţenii români oricum se descurcă mai bine singuri ori pot interveni telefoanele Iphone, avioanele Hercules, armata franceză, în general Occidentul care este mai bine dotat şi mai bine pregătit să facă faţă oricărei situaţii.
Ce îţi rămâne atunci când terorismul absurd care invocă motive în legătură cu care eşti complet străin (intervenţia unui stat european într-un stat vecin aflat la mii de kilometri distanţă - cazul Mali) şi o birocraţie care nu-şi mai găseşte busola îşi dau mâna, într-un implacabil mecanism care îţi pune viaţa în pericol ? Care este soluţia, atunci când încerci să nu atragi atenţia, într-o cameră închisă, în întuneric, în zgomotul armelor automate şi al răniţilor care strigă după ajutor ? A spus-o tot Liviu Floria, în cel mai direct mod cu putinţă: te rogi la Dumnezeu. Iar Dumnezeu îţi dă puterea să rezişti, să evadezi, să mergi zeci de kilometri în deşert iar, în final, să depui mărturie.
