Ca dracu' de tămâie

Nimic nu pare azi mai compromițător pentru Crin Antonescu decât bănuiala că ar fi căzut și el în păcat și s-a lăsat prins într-o dezonorantă ”coabitare” cu președintele Băsescu: fuge de-o asemenea postură ca dracu' de tămâie.

Socoteala liderului PNL este extrem de simplu de descifrat: milioanele de voturi, câte or fi, pe care contează le-a câștigat ca un ireconciliabil dușman politic al lui Traian Băsescu. Întreaga campanie electorală, pe care a condus-o alături de Victor Ponta, ca și întregul program politic a USL a fost cuprins într-o sintagmă: ”Jos Băsescu!”. A prins. Victoriile în alegerile din 2012 (locale și parlamentare) au fost de necontestat; a mai rămas un singur prag de trecut: prezidențialele din 2014 – de ce să renunțe la un vehicul electoral cu care și el și PNL au ajuns pe culmi de vis? Dintr-un motiv simplu, pe care Crin Antonescu refuză să-l conștientizeze: între Victor Ponta de azi și fratele de cruce de anul trecut nu a mai rămas decât o simplă coincidență de nume. În rest, programul politic al premierului Ponta, și implicit al PSD, nu mai are decât întâmplătoare și firave puncte de tangență cu viziunea fostului tovarăș de drum. L-a mințit Victor Ponta până și pe Crin Antonescu? Cu siguranță. Dar, trebuie recunoscut, că a fost forțat. Sigur, în adâncul sufletului el a rămas același ghevarist gata oricând să arunce în aer un sistem cu care nu se împacă. Dar spre deosebire de președintele Senatului care, până la urmă, cam taie frunza la câini, premierul Ponta s-a confruntat zi de zi, și continue și azi să se confrunte, cu o răceală și cu o lipsă de neîncredere extrem de costisitoare din partea cancelariilor occidentale. A rămâne, avându-l pe Antonescu alături, în brațe cu o Românie în fața căreia s-ar fi închis tot mai multe uși sau a depune toate eforturile pentru a convinge că vara fierbinte a lui 2012 nu a fost decât un puseu de febră adolescentină, că lucrurile au revenit în făgașul lor și statul de drept și normele democrației sunt valorile cele mai scumpe din viața lui e o dilemă care reclama urgent un răspuns. Ca un om întreg la minte, a ales varianta ”Scorpiei îmblânzite” (el, repet, rămânând același), scenariu în care ”coabitarea” are rostul ei. Pentru singurul domeniu în care Ponta este un adevărat campion: IMAGINEA. Atât cea internă, cât mai ales cea externă. Mi se par de domeniul evidenței câștigurile pe care Ponta le urmărește și, deocamdată le și obține, ca să insist asupra lor.

Un ”domeniu al evidenței” care, paradoxal, lui Antonescu îi este inaccesibil. Până și o nesemnificativă plecare în străinătate, ca substitut al președintelui, îl crispează, nu are tăria să o refuze (președintele Camerei Deputaților, nr. 3 în stat, ar fi putut să-l înlocuiască pe Băsescu, în situația în care nr. 2 ar fi invocat motive care să-l scuze onorabil?), dar strigă sus și tare: ”Nu merg în Croația să îl reprezint pe Băsescu, ci România! Nici vorbă de coabitare!”. O prostie. O reacție copilărească care trădează nesiguranța fiecărei vorbe, fiecărui gest. El e imaculat. El nu a pactizat cu dușmanul. El nu coabitează. În ghipsul în care s-a învelit, nu mai percepe și nu mai reacționează nici la micile tachinării otrăvite ale amicului Ponta care, privindu-l cu o afișată compasiune, declară că încurajează și ar vedea cu ochi buni un ”ménage à trois”: Băsescu – Ponta – Antonescu.

Ce nu spune încă Victor Ponta este sentimentul pe care i l-ar trezi perspectiva unui tandem Ponta, președinte – Băsescu, premier. În fruntea unei coaliții guvernamentale PSD – Mișcarea Populară.  Dar, în fond, de ce să ne grăbim? Frumusețea vieții rezidă și în cascada de surprize care ne îneacă când ne e lumea mai dragă.

Atunci, poate, va ajunge lumina și în ochii stinși, altfel atât de albaștri, ai lui Crin Antonescu.