De același autor
In limba engleza, expresia verbala make up (care s-ar traduce simplu prin "a reface") inseamna mai multe: reconciliere, impacare, revansa (in sensul intoarcerii unui serviciu), ba chiar compensatie (pentru a repara o greseala anterioara), dar si "a-i face ochi dulci cuiva". In general, are o gramada de sensuri pozitive.
Sensul expresiei make up sex e insa unul clar si ilustreaza o situatie dintre cele mai banale. Make up sex e partida de... sex (desigur) pe care o fac doi soti sau iubiti dupa o cearta apriga sau dupa o perioada mai lunga de neintelegeri. E repriza de amor care le pecetluieste impacarea sau reluarea relatiilor normale. E sarutul (adica si sarutul) de dupa o cearta furibunda. E oferta de placere reciproca, facuta in speranta ca va sterge ranile provocate mai inainte. In general, despre o partida de make up sex se spune ca e mult mai dulce decat una obisnuita, fiindca ea combina placerea amoroasa cu vindecarea unei traume, refacerea unei relatii si restabilirea unui echilibru.
* * *
In fine, dupa atatea volute explicative, ajungem la sexul de impacare din fosta Iugoslavie. Nu e vorba tocmai de un make up sex in sensul propriu al cuvantului. Initial am avut usoare retineri la folosirea sintagmei, gandindu-ma la brutalitatea si violurile la care ar putea trimite asocierea cuvantului "sex" cu fosta Iugoslavie - adica, automat, cu razboaiele din zona. Dar apoi mi-am zis ca nu e vina mea si ca n-are sens sa fiu excesiv de corect politic numai pentru a menaja sensibilitatile unor oameni care n-au fost in stare sa se menajeze unii pe altii - asta ca sa ma exprim eufemistic.
Au existat comentatori care au comparat situatia din fosta republica federala a Iugoslaviei cu o casnicie mai mult sau mai putin fortata. Dar, asa cum se intampla adesea in studiul istoriei - si in istoria multor casnicii -, trecutul este interpretat si reevaluat dupa cum o cer interesele de moment, astfel incat ajunge sa fie mai degraba o oglinda subiectiva a prezentului decat o reprezentare obiectiva a realitatilor de odinioara.
Totusi, un pic de istorie nu strica niciodata. Fiecare om interesat de ultimele razboaie balcanice (cele de la sfarsitul secolului XX) stie cate ceva despre destramarea fostei Iugoslavii. Mai putine se stiu despre formarea statului iugoslav, initial regat si apoi republica socialista. Iar cei care stiu vor sa uite, fiindca acum aproape un secol, in 1918, a existat un impuls unificator in cam toate actualele republici independente din fosta Iugoslavie. Cu alte cuvinte, in 1918, urmand calea multor alte popoare dintr-o alta tara destramata, Austro-Ungaria, iugoslavii (adica "slavii de sud") s-au grabit sa se cunune - intr-un fel sau altul.
Iata cateva date si evenimente concrete din acea perioada de mariaje geopolitice. Intre 8 si 10 aprilie 1918, la Roma se desfasoara congresul popoarelor asuprite din Austro-Ungaria, unde se proclama dreptul la autodeterminare si la unificare in state nationale independente. In octombrie 1918, la Zagreb se organizeaza Consiliul National al Croatilor, Sarbilor si Slovenilor, care voteaza unirea cu Serbia si Muntenegru. La sfarsitul aceleiasi luni, Saborul croat rupe oficial relatiile cu Austro-Ungaria si proclama statul slovenilor, croatilor si sarbilor, cu centrul la Zagreb(1).
Cu alte cuvinte, in 1918 sarbii, slovenii si croatii voiau ceea ce azi n-ar mai vrea nici in ruptul capului - si, din pacate, aici "ruptul capului" nu e doar o figura de stil. Dar asta nu-i deloc de condamnat. Condamnabil e felul in care au facut-o, iar aici nu exista vinovat unic: sarbi, croati si bosniaci sunt, inevitabil, in aceeasi oala iugoslava. Ucigasi si victime, raman legati "iugosloveneste" prin cruzimea si indarjirea cu care s-au separat in anii ’90.
* * *
Daca n-ar fi fost razboaiele din ex-Iugoslavia, separarea federatiei n-ar fi socat pe nimeni. OK, in 1918 bunicii (sau o parte din ei) au vrut sa traiasca impreuna, iar in 1990 nepotii (sau o parte din ei) au vrut sa traiasca separat. (Nu cred totusi ca vreunul din fostii iugoslavi a vrut sa si moara - separat sau nu.) Si nu mai insist acum asupra subiectului, fiindca am facut-o indelung in alta parte(2) . Mai bine trec la partea cu sexul de impacare - sau ce mi s-a parut mie a fi sex de impacare.
Partida de make up sex s-a desfasurat in direct, la televizor, in fata intregii Europe, pe parcursul concursului de muzica usoara (ma rog...) Eurovision din 2006. Si n-a fost pentru prima oara.
Poate ca unora dintre cititori o asemenea alegere li se va parea usor ridicola: Eurovision nu e tocmai un reper al calitatii in spatiul muzical. Dar e altceva: e una dintre putinele dati in care mai toate natiunile (sau tarile) Europei au ocazia sa se intreaca intre ele direct si concomitent. Nu e ca la un campionat de fotbal, care, in ciuda audientei mult mai mari, obliga la confruntari unu contra unu. Nu, la Eurovision se aduna in arena toate tarile europene, reprezentate de cantareti, si se confrunta direct, iar clasamentul final este o sursa excelenta de comentarii sociologice.
Pentru cei care nu isi bat capul cu acest concurs, trebuie sa precizez ca fiecare tara europeana, indiferent daca a ajuns sau nu in finala restransa, cu 24 de tari, ofera puncte la 10 din cei 24 de concurenti - mai intai de la 1 la 8 pentru melodiile din opt tari, iar apoi 10 si 12 puncte pentru ceea ce considera a fi cele mai bune piese.
Ce fac in atari conditii tarile din fosta Iugoslavie? Pai, in anul 2005 reprezentantul Serbiei si Muntenegrului primeste 10 puncte de la Bosnia si Hertegovina, 12 de la Croatia, 10 de la Macedonia si 10 de la Slovenia. Cel al Croatiei primeste 12 de la Bosnia si Hertegovina, 10 de la Serbia si Muntenegru, 8 (?) de la Macedonia si 12 de la Slovenia. Nu mai continui, fiindca ideea e deja clara. Desigur, punctajul maxim (8, 10 si 12) nu se da neaparat "celei mai bune" melodii, ci tocmai reprezentantilor unor tari vecine, prietene sau chiar dusmane. Ca semn de reconciliere intr-o Europa mare si prietenoasa, nu? Numai ca fostele republici iugoslave, fiind asa de numeroase, nu mai apuca sa faca gesturi de curtoazie decat intre ele (si nici macar pentru asta nu le ajung punctele), reusind sa transforme intreaga poveste exact intr-un spectacol de make up sex.
Nici in 2006 lucrurile n-au fost mult diferite: Slovenia a oferit 12 puncte Bosniei, 10 Croatiei si doar 6 Macedoniei (dar, combinand sexul de impacare cu un strop de judecata obiectiva, a oferit macar 8 puncte castigatorilor detasati si merituosi - trupa Lordi din Finlanda). Croatia a oferit 12 puncte Bosniei si 8 Macedoniei (10 celor de la Lordi). Serbia, care n-a ajuns in finala, a dat la toti: si la macedoneni (8), si la croati (10), si la bosniaci (12). Bosnia: 8 puncte Macedoniei, 12 Croatiei (10 celor de la Lordi). Macedonia: 10 puncte Croatiei si 12 Bosniei, ca alte republici foste iugoslave nu mai erau in finala.
Si asa au facut sex de impacare in public tarile ex-iugoslave, care odinioara erau o singura tara si apoi s-au despartit cu un scandal asa de monstruos, ca au zguduit intreaga planeta.
* * *
Pe undeva fiecare stat nou-creat simte ca exista o problema cu identitatea lui proaspat dobandita, pe care incearca sa si-o marcheze cat mai clar. La fel se intampla cu noile republici din fosta Iugoslavie, care fac eforturi de definire si afirmare identitara mai puternice decat alte state noi. Le fac tocmai pentru a se desparti de identitatea lor iugoslava. in fostul stat federativ propria lor identitate le-a fost redusa la una regionala - sau semistatala, de stat federal -, eliminand elementul de independenta. Dar nu le-a fost stearsa din memorie. Dupa dobandirea statutului de stat independent, croatii, slovenii, sarbii, macedonenii, iar, mai nou, muntenegrenii si albanezii kosovari au incercat sa isi contureze o identitate nationala cat de cat bine individualizata, straduindu-se in acelasi timp sa faca ceva ce statul iugoslav nu facuse: sa-si stearga din memoria colectiva sau sa altereze aproape o suta de ani de istorie. Oficial, va fi fiind ea o istorie iugoslava (deci repudiabila, nu?), dar este in acelasi timp si memoria comunitara a trei generatii de locuitori. incercarea de a o sterge are ceva schizofrenic - pentru a te putea defini, te desparti tocmai de ceva ce te defineste - si acest lucru se simte. De aici nevoia sexului de impacare, care mie mi se pare o incercare inconstienta de impacare cu un trecut inca prezent.
Nevoia aceasta de afirmare identitara, combinata cu neputinta de a sterge trecutul comun, s-a vazut cu usurinta pana si intr-un cadru atat de superficial cum e un concurs mediocru de muzica precum Eurovisionul. S-a vazut si mai ales s-a auzit. in vreme ce majoritatea concurentilor din celelalte tari europene (15 din 24) au cantat in noua lingua franca a planetei - in engleza -, toti cei trei concurenti din fosta Iugoslavie calificati in finala au tinut sa cante in limba lor nationala. Nevoi identitare, de...
Si au cantat in... nu stiu in ce. Daca ar fi sa urmez linia oficiala, voi zice ca au cantat in macedoneana (Elena Risteska), in croata (Severina) si in bosniaca - sau chiar bosniaco-hertegovineana - (Hari Mata Hari). Dar daca e sa fiu mai incorect politic, dar mai sincer, o sa spun ca, din putina sarbo-croata pe care o stiu, mie mi s-a parut ca toti trei au cantat in aceeasi limba. Iar de unul din ei, Hari Mata Hari, mi-am amintit cu nostalgie. Una dintre melodiile mele preferate era, de exemplu, cea care dadea titlul albumului sau din 1986: Ne bi te odbranila ni cijela Jugoslavija (adica, cred, Nu te-ar fi scapat nici toata Iugoslavia - ceea ce azi e intru totul adevarat).
* * *
Iar lucrurile evolueaza. Dupa cum se stie, in mai 2006 populatia din Muntenegru a decis desprinderea de Serbia, cu o majoritate de 55%. Strict statistic, cei care au decis rezultatul au fost in jur de 20.000 de oameni, dintre care e de presupus ca o mare parte nici nu traiesc in Muntenegru, ci in diaspora. Astfel a aparut o noua republica ex-iugoslava. E de presupus ca regiunea majoritar albaneza Kosovo va face mai devreme sau mai tarziu acelasi gest - desi va fi unul pur formal, de vreme ce numai niste aparente de ordin administrativ o mai leaga de Serbia.
Abia astept sa vad cum anul viitor, la Eurovision, Muntenegru ii va oferi reprezentantului Serbiei macar 10 - daca nu 12 puncte - si reciproc. Pe de alta parte, in perspectiva viitoarelor editii ale acestui concurs, pentru restul tarilor europene lucrurile nu se arata prea roz. Sase republici ex-iugoslave care se apuca sa se iubeasca prin punctaje... pai, pot rasturna orice rezultat! Au la mana lor un sfert de concurs! Ar fi chiar nimerit sa schimbam numele concursului in Jugovision.
Daca as vrea sa judec in clisee, as putea spune ca toata povestea asta cu make up sex-ul se explica prin instabilitatea funciara a sufletului slav: acum iti taie capul si in clipa urmatoare ti-l ridica de la pamant, ti-l saruta cu foc si, bocind, iti cere iertare. Dar as fi preferat sa nu fie cazul. Iar din perspectiva Eurovisionului, daca erau mai putine republici iugoslave pornite sa se iubeasca pe scena europeana, poate ca am fi reusit sa ne laudam vreodata ca a castigat si Romania concursul ala, asa mediocru cum ziceam ca e...
Note
1. Informatiile istorice au fost preluate din Bocsan, Nicolae; Leu, Valeriu, Cronologia Europei Centrale (1848-1989), Editura Polirom, Iasi, 2001.
2. In eseul Bila jednom jedna zemlja - A fost odata o tara, aparut in româna (in Lettre International, editia romana, Bucuresti, nr. 48/ 2003-2004, in Libertatea, Novi Sad, Serbia, nr. 41-46/ 2004, si in volumul meu de eseuri Romanii e destepti, Editura Polirom, Iasi, editia I - 2004, editia a II-a - 2006), in slovena (in revista Dialogi, Maribor, Slovenia, nr. 11-12/ 2004) si in sarba (in revista Sarajevske sveske - Sarajevo Notebook, Sarajevo, Bosnia, nr. 8-9/ 2005).
