Cum a 'managerizat' USL cercetarea

Politicile în materie de finanțare a cercetării nu se pot aronda exclusiv unei logici de piață sau de productivitate.

Într-o emisiune televizată, difuzată la sfâr­șitul săptămânii trecute, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ști­ințifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, declara spre lauda partidului său că bugetul edu­­cației este anul acesta cel mai mare de la primele tăieri din 2009. Cercetarea are, nu-i așa?, de ce să se bu­cure. Cu toate acestea, protestele instituțiilor și aso­ciațiilor implicate în cer­cetare continuă, iar echi­pe­le rămase fără finanțări ori cu finanțările tăiate, în cel mai bun caz, la jumătate se află în imposibilitatea de a-și onora anga­jamentele contractuale din lipsă de bani.

Situația declanșată de realocarea fon­du­ri­lor din cercetare nu este însă disonantă în ra­port cu politica generală a guvernării actuale. Venită pe caii cei mari ai unei co­vârșitoare majorități parlamentare și după atâția ani de opoziție, coaliția de guver­nă­mânt are nevoie, în cercetare ca și în atâ­tea alte domenii, să își plătească datoriile. În situații cum este cea din cercetare, un­de actualele modificări provoacă deze­chi­libre periculoase într-un ciclu al finanțării oricum recent instituit și încă fragil, con­se­cințele politicilor lipsite de respon­sa­bi­litate și de viziune devin imediat percep­tibile și au consecințe pe termen lung.

Mihnea Costoiu a fost prezent, la invitația Senatului Universității din București, la ședința din 19 aprilie, unde i s-a pus în fa­ţă, conform comunicatului remis presei pe 23 aprilie, poziția UB privind politica mi­nisterului în raport cu realocarea fon­du­ri­lor din cercetare. Este vorba de una dintre cele mai performante instituții de învă­ță­mânt superior și cercetare din țară - con­form, ce-i drept, unui cla­sa­ment care nu mai e va­labil din cauza unui proces câștigat în instanță de Co­rina Dumitrescu (fosta po­sibilă ministră a Învă­ță­mân­tului în Cabinetul Ponta 1, cea cu bizare inadvertențe în CV...), rectorul unei ins­tituții aflate la coada ace­luiași clasament, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“.

Comunicatul Universității din București vorbește în mod explicit de „diminuarea fondurilor pentru anumite proiecte de cer­cetare aflate în derulare, fără o eva­luare prealabilă“, care „duce la dezor­ga­nizarea activităților planificate și asu­mate și la descurajarea performanței în cercetare“. Textul mai arată că „mo­di­fi­carea termenelor de contractare pentru pro­iectele depuse și evaluate în com­pe­tiția din 2012 și reducerea finanțării alo­cate inițial pentru aceste proiecte con­tribuie, de asemenea, la scăderea credi­bilității sistemului de finanțare a cer­ce­tării în România“.

Agenda ministrului Costoiu nu pare însă de­loc tulburată de toată agitația începută pe 10 aprilie cu demisia în bloc a mem­bri­lor Consiliului Național al Cercetării Ști­ințifice, în semn de protest față de lipsa de transparență a deciziilor de realocare a finanțărilor. În aceeași intervenție te­le­vi­zată, domnul ministru a ținut să explice cât de lipsit de relevanță e detaliul legat de propria lipsă de experiență ca cer­ce­tător, în raport cu funcțiile pe care le ocu­pă: o instituție de cercetare sau de învă­țământ superior e, conform noii filosofii a ministerului, asemenea unei întreprinderi, ea trebuie să aibă un manager competent și atât, restul vine de la sine.

Ceea ce însă domnul ministru nu pare dis­pus să înțeleagă este că politicile în ma­terie de finanțare a cercetării nu se pot aronda exclusiv unei logici de piață - sau de productivitate, cum era înainte de 1989. E evident că la baza raționamentului - dacă a existat unul - privind realocarea bu­getară a stat mai cu seamă privilegierea cer­cetării aplicate, în detrimentul celei fun­damentale. Cu alte cuvinte, aceeași vi­ziune îngustă și proletară privind valoarea exclusivă a lucrului făcut, iar nu gândit („noi muncim, nu gândim“), aceeași in­terpetare abuzivă a zicalei care orna fiec­a­re abecedar ceaușit, „munca e brățară de aur“. „Munca“ asociată unei activități „concrete“, „productive“: nu degeaba stu­dentul la științe umaniste nu era om în­treg niciodată, iar cel de la politehnică nu de­venea întreg până nu intra „în pro­ducție“. Și cu toții erau duși toamna la cu­les de gogoșari. E o credință adânc înră­dăcinată într-o mentalitate comună atât de permeabilă, în fapt, la egalitarismul pro­letar, care a proliferat vreme de 50 de ani și mai bine și care are, iată, câștig de cauză și acum. //