De același autor
Săptămâna trecută s-au desfășurat în toate școlile și liceele simulările la evaluarea națională pentru clasa a VIII-a și la examenul de bacalaureat (au participat elevii claselor a XI-a și a XII-a). Rezultatele vor fi afișate pe 31 martie, calendarul fiind ușor decalat față de anul școlar trecut, ceea ce face prematură o comparație. Ceea ce deja s-a comentat destul de mult este nivelul scăzut de dificultate al unora dintre subiecte (la istorie, de exemplu), unde a fost în mod limpede favorizată testarea capacității de înțelegere (și de sinteză) a unor texte, și nu capacitatea elevului de a reproduce în sinteze mari un eveniment sau o perioadă istorică. La română, una dintre problemele discutate îndelung a fost decupajul nefericit operat în versurile unei poezii de Ion Pillat, la subiectele de evaluare națională, clasa a VIII-a. Discuțiile s-au dizolvat la sfârșitul săptămânii în temele mult mai atrăgătoare mediatic ale știrii (false?) privind un joc care împinge adolescenții la sinucidere sau la marea ceartă în marele partid ALDE, dintre aripa Voiculescu (alias Daniel Constantin) și aripa Tăriceanu. Plus, bonus, postarea de pe Facebook a lui Nicușor Dan despre negocierile cu Dacian Cioloș.
Când vine vorba de subiecte la examenele naționale, e de la sine înțeles că nu poți mulțumi pe toată lumea. Vor fi auzite voci care vor deplânge raportarea pe sistemul „la hectar“ a ratei de succes, construită pe himera unor note obținute prea ușor, așa cum vor exista și argumente privind cuplarea gradului de dificultate a subiectelor cu nivelul general al elevilor din preuniversitar și cu modul de predare. Nici unele, nici altele din aceste voci nu greșesc.
Da, poate aceste subiecte sunt prea ușoare, poate că ele pavează drumul spre studii superioare unor elevi care nu ar trece de un filtru mai sever. Sistemul de învățământ este construit în cerc vicios, alimentează universitățile cu elevi slab pregătiți, obișnuiți să ia ușor note mari. Nu toți elevii sunt așa, dar există un climat general de dezabuzare pe care oricine aflat în contact cu preuniversitarul românesc îl simte. Profesorii, elevii, părinții fac parte din acest sistem, îl deploră, dar îl alimentează în același timp. Ceea ce nu înseamnă că nimeni nu face vreun efort, sau că toți profesorii, sau toți elevii, sau toți părinții consimt la dezabuzare. Generalizările prezintă defectul fundamental că pierd din vedere detaliul care poate schimba, culmea, chiar și perspectiva asupra ansamblului. Și totuși, ce se poate răspunde când un elev încadrat în categoria „bun“ declară că la liceu „nu se mai întâmplă nimic“ (în afară de rezerva firească a frondei la adolescență)? Ce model de cultură instituțională poate stimula practica de a trata școala vinerea după-masa în regim de fără frecvență pentru că se întâmplă să se suprapună peste planurile de week-end ale familiei (iar școala închide ochii)?
Discuția despre subiectele de la examene (și olimpiade) și gradul lor de dificultate țintește, mai general, spre finalitatea școlii. Ce ne dorim de la absolvenții de liceu? Asiduitate și spirit critic fundamentat pe cunoștințe bine asimilate: acesta ar fi, ca să spunem așa, „pachetul de bază“. Evident că la competențele/calitățile minimale se adaugă, în funcție de viitoarea carieră aleasă, cerințe suplimentare, specifice domeniului sau ariei de studii alese.
Asiduitatea nu se măsoară ușor (numărul de absențe poate fi oare un criteriu suficient?), dar se constată, de pildă, la intrarea la facultate, când studenții intepretează uneori libertatea de a frecventa anumite cursuri ca pe o invitație la vizitarea instituției exclusiv în timpul sesiunilor de examene.
Spiritul critic fundamentat pe cunoștințe solide se cuantifică, de exemplu, prin competențele PISA în domeniul lecturii. Când un elev nu este în măsură să citească și să înțeleagă un text, el este considerat „analfabet funcțional“. Despre procentajul îngrijorător la care s-a ajuns în acest domeniu s-a tot scris, iar rezultatele testului PISA 2015 (publicate în decembrie 2016) ne plasează, cu un scor de 434 de puncte, în pluton cu Emiratele Arabe, Bulgaria, Turcia, Costa Rica și Trinidad Tobago.
Din această perspectivă, ideea unor subiecte care să mobilizeze elevul la înțelegerea și interpretarea unor texte istorice nu pare deplasată, ba dimpotrivă. Citind subiectele date la simularea probei de istorie de la bacalaureat, se poate evident obiecta că baremul este construit în așa fel încât mulți elevi să ia o notă de trecere (alimentând astfel o logică a numerelor mari, în detrimentul calității). Subiectele de departajare presupun însă un comentariu pe text care face apel la capacitatea de înțelegere și la cunoștințe de bază solide, fără de care orientarea în surse devine anevoioasă.
E o dezbatere deschisă și, mai mult, e nevoie de o armonizare între două viziuni radical diferite despre ce trebuie să testeze aceste examene și cum se raportează ele la nivelul general al școlii. Dezbatere la rândul ei legată de eterna problemă a finanțării, construită actualmente exclusiv pe aceeași logică de tip cantitativ.
