Procentul de promovare general, adică medii mai mari sau egale cu 6, este de 40,71%, față de 42,15% cât a fost în 2019. Anul trecut nu au fost organizate simulări.
Laurenţiu Barangă este un caz elocvent de escrocherie crasă, dublată de o inconştienţă incredibilă. Acest act de impostură va fi decontat politic de premierul Ludovic Orban şi de preşedintele Klaus Iohanni
Peste 42.700 de candidaţi s-au înscris la a doua sesiune a bacalaureatului din acest an, care începe luni, anunță Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
După modificarea notelor în urma soluționării contestațiilor, Ministerul Educației a anunțat creșterea promovabilității la BAC cu 1,6 puncte procentuale, de la 62,9% la 64,5%.
Absolvenții de liceu care nu se pot prezenta la BAC pentru că sunt bolnavi, sunt în izolare sau în carantină, pot da examenul la începutul lunii iulie, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Copiii care nu pot susține Evaluarea Națională din 15 iunie din motive medicale vor putea participa la o a doua sesiune anunțată în premieră de președintele Iohannis după întâlnirea cu membrii Guvernului.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an