De același autor
În spatele diversiunii ni se pregătește una dintre cele mai neliberale legi fundamentale din istoria, scurtă și agitată, a constituțiilor românești.
În sfârșit, discuțiile pe marginea modificării Constituției reușesc să aprindă, în mod uniform, de la stânga la dreapta, spiritele. Nu prevederile privind proprietatea ori transformarea parlamentului într-un soi de „Tribunal al Poporului“ (prin obligația introdusă într-un amendament pe care ar urma să o aibă toți cetățenii României de a se prezenta, atunci când sunt convocați, în fața comisiilor parlamentare) au inflamat cel mai mult polemicile la televiziune, în presa scrisă și pe site-urile de socializare. Deși ne îndreptăm, cu pași repezi, spre o Constituție mult mai puțin liberală, în mod cu totul paradoxal, decât cea a lui Ion Iliescu, Antonie Iorgovan și compania din 1991 - iar principalul animator al transformărilor este președintele Partidului Național Liberal -, niciunul dintre amendamentele discutate în ultimele zile nu a reușit performanța de a scoate atât de mult în evidență caracterul profund neliberal al formațiunii conduse de Crin Antonescu, așa cum a făcut-o propunerea de definire a familiei în noua formă a legii fundamentale.
Pentru aducere aminte, problema, rezumată, sună în felul următor: comisia parlamentară pentru revizuirea Constituției a adoptat miercuri, 5 iunie, un amendament care prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie“. În prezent, legea fundamentală definește „familia“ ca întemeindu-se „pe căsătoria liber consimţită între soți“. Amendamentul a fost propus de trei deputați liberali, iar Biserica Ortodoxă Română a anunțat de asemenea că va propune completarea articolului 48 din Constituție cu următorul conținut: „Familia, elementul natural al existenței și dezvoltării societății, se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor și beneficiază de sprijin și ocrotire din partea statului și a societății“.
Atât apărătorii, cât și detractorii modificării s-au concentrat pe discuția privind conținutul implicit al amendamentului în chestiune, care s-ar referi, de fapt, la aspectul mariajului legalizat dintre persoanele de același sex. În Europa, subiectul este intens dezbătut, Franța a adoptat după luni de polemici o lege în acest sens. Curentul dominant este mai degrabă tolerant și permisiv, nu numai în Franța.
Ce ne face pe noi, din nou, mai catolici decât Papa? Firește, nevoia tot mai electorală a PNL de a implica Biserica în acte și legi care nu ar trebui să o privească. Discuția, din acest punct de vedere, nici nu ar fi trebuit să ajungă până la căsătoriile între persoane de același sex, ci ar fi trebuit să dezbată implicațiile preocupante, pe termen lung, ale constantei, intolerantei și vocalei prezențe a BOR în spațiul public. E o prezență pe cât de insistentă, pe atât de lipsită de deschidere și de racordare la lumea în care trăim, începând cu afirmația epocală a unuia din reprezentanții săi, potrivit căruia „cultura trebuie să se subordoneze cultului“, și terminând cu megalomania de tip ceaușist a înalților ierarhi ai instituției, care deplâng sărăcia poporului credincios, dar pretind sume imense de la bugetul statului pentru susținerea unor proiecte costisitoare, cum e Catedrala Mântuirii Neamului.
Cu toate acestea, lumea românească se mobilizează din păcate ușor când se face apel, fie și implicit, la filonul intoleranței, iar liberalii încearcă acum să profite din plin de oportunitate.
În plus, clasa politică românească dă dovadă din nou de o lipsă de cultură politică evidentă și de inconsecvență. Dacă ești liberal, admiți că o lege fundamentală e un text gândit și întemeiat pe garantarea drepturilor și libertăților cetățeanului în raport cu instituțiile statului și accepți, pe de altă parte, principiul fundamental pe care s-a construit modernitatea politică, anume separația Bisericii de stat. De ce era nevoie de introducerea unor amendamente suplimentare în textul constituțional? De ce e nevoie să încărcăm legea fundamentală cu prevederi care pot mult mai bine să facă obiectul unor legi? E o viziune complet străină de spiritul constituționalismului european, care a dominat gândirea liberală începând cu secolul XIX, dar politicienii români care se joacă astăzi de-a reforma constituțională nu au habar de așa ceva. Așa cum nu au habar nici de polemica liberală în jurul definirii familiei și a caracterului ei „natural“ (cu asta se ocupă cam două secole de gândire liberală, printre altele... De la Hobbes până la Rousseau). Dar subtilitățile de filosofie politică nu prind la un mare intelectual cum este președintele PNL. Probabil că de aceea le lasă, integral, în seama competentelor înalte fețe bisericești. Ceea ce contează e diversiunea: în spatele ei ni se pregătește una dintre cele mai neliberale legi fundamentale din istoria, scurtă și agitată, a constituțiilor românești. //
