Statul de drept în regimul democrației populare useliste

Parlamentul României a devenit la 10 decembrie o instituție de tip Leviathan, constituită în logica desuetă a suveranității absolute, unde legiuitorul - dată fiind natura sa transcendentă - se plasează deasupra legii.

La începutul lunii iulie 2012, când coaliția aflată și azi la guvernare - pe vremea ace­ea, ca rezultat al dezertării parlamentare - dădea o lovitură după alta statului de drept sub pretextul voinței populare, s-au găsit multe voci, strânse apoi pe o listă de semnături, care să ex­plice Europei cum s-a lăsat ea păcălită de o mână de ve­leitari manipulați de ad­mi­nistrația prezidențială. Săp­tămâna trecută, Europa - și nu numai ea, pentru că to­nul l-au dat Statele Unite - s-a lăsat din nou manevrată de aparențe înșelătoare. Iar oficialii USL au procedat exact la fel ca în urmă cu un an și ju­mă­tate, de unde se dovedește că există oa­meni incapabili să învețe din propriile gre­șeli: au răspuns obraznic, amenințându-i pe americani cu retragerea sprijinului în afa­cerea gazelor de șist. Sub presiunea imen­sului scandal public, modificările adop­tate în ședința în plen a Camerei De­putaților din 10 decembrie au fost con­testate la Curtea Constituțională.

Dincolo de termenele suplimentare, im­plicațiile la nivelul funcționării regimului politic românesc sunt serioase și privesc în­săși ideea existenței statului de drept. Actul întâi, orchestrat cu grijă (scuzele penibile ale lui Victor Ponta, anticipate de altfel de președintele Băsescu - „nu eram la București, eram în Afri­ca de Sud“ - nu conving pe nimeni) a pregătit cu un savoir faire impecabil votul favorabil al jumătății „bune“ a Comisiei juridice, convocată selectiv în seara dinainte. Actul al doilea a fost introducerea ne­anun­țată pe ordinea de zi a unui text necunoscut, votat în orb. Actul al treilea, neprevăzut, s-a jucat spre neplăcerea dramaturgilor și re­gi­zo­rilor în afara scenei închise a parla­men­tului, provocând o reacție în lanț nu nu­mai a opiniei publice, a mass-media, ci și a principalelor cancelarii occidentale. So­lidaritatea monolitică a USL s-a clătinat încă o dată, iar retragerile, scuzele și es­chivele au curs într-un spectacol al in­competenței și deriziunii.

Marele Parlament s-a retras temporar și par­țial rușinat la adăpostul zidurilor Casei Poporului. Spectacolul din 10 decembrie nu e deloc întâmplător. De la înființarea sa, USL și-a construit o retorică electorală anti-Băsescu, folosind ca armă ins­ti­tu­țio­nală parlamentul, una dintre țintele pre­dilecte ale președintelui. Partea slabă a dis­cursului uselist e caracterul populist al acestei construcții așa-zis parlamentare: pen­tru că, în loc să dea Legislativului lo­cul potrivit într-o democrație a secolului XXI, unde echilibrul constituțional este dat tocmai de justul raport dintre puteri (mulți autori vorbesc chiar de o tendință de fuzionare a atribuțiilor instituționale în beneficiul unui contestabil „stat efi­ci­ent“), ideologia populistă a coaliției de gu­vernământ a transformat parlamentul în­tr-o supraputere, o încarnare a corpului mis­tic, nu al monarhului, ci al poporului suveran. Acesta a fost pus în mod practic în serviciul unei conjurații care vrea cu tot dinadinsul să convingă prin actele ei că e coruptă, măcinată de conflicte de in­terese și dominată de obsesia unică a ur­măririi intereselor de grup, rebotezat res­pectabil lobby.

Parlamentul României a devenit la 10 de­cembrie o instituție de tip Leviathan, cons­tituită în logica desuetă a suveranității ab­solute, unde legiuitorul - dată fiind natura sa transcendentă - se plasează deasupra le­gii. Deputații, aleși ai poporului, au votat modificări la Codul Penal care îi pun la adă­post de acțiunea unor instituții veri­fi­ca­te de luptă împotriva corupției, DNA și ANI. Potrivit voinței majorității, parlamentarii nu ar mai trebui să răspundă în fața legii în cazuri de incompatibilitate, de conflicte de interese, adică exact în acel tip de si­tu­ații unde se naște și trăiește bine corupția.

Societatea civilă (care, potrivit viziunii use­liste, nu face parte din acel corp mistic și trebuie tratată printre altele cu gaze la­crimogene) s-a mobilizat cum a putut și a obținut, indirect, o amânare. Curtea Cons­tituțională, instanța de la care acum se aș­teaptă verdictul, e cu toate acestea ea în­săși într-un proces de transformare. Pro­pu­nerea avansată de Victor Ponta pentru locul rămas vacant prin plecarea Iuliei Mo­toc arată în ce măsură spectacolul din par­lament e legat de schimbarea generală a re­gimului politic și cum poate fi blocată func­ționarea unuia dintre ultimele sisteme imunitare ale statului de drept din Ro­mâ­nia. Fost vicepreședinte al PRM - partid an­tisemit, xenofob, antimaghiar -, intrat în PSD în 2010 în urma unui conflict cu pre­ședintele de atunci al PRM, Corneliu Va­dim Tudor, Lucian Bolcaș e judecătorul do­rit de primul ministru român la Curtea Constituțională. Astfel că, între pro­fe­sio­niști ai democrației populare ca avocatul lui Adrian Năstase, manageri culturali cu pro­bleme de limba română și parlamentari mărturisindu-și ingenuu incompetența, după votul de marți, singurele realități pal­pabile ale României de mâine - în ab­sența absolută a opoziției parlamentare și în prezența relativă a celei extra­par­la­mentare - ar putea fi cnezatele lui Liviu Drag­nea. Sau, cine știe, autostrăzile lui Dan Șova... //