De același autor
Să nu minți! Sau „să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău“, cum spune Decalogul. Cu siguranță, Gabriela Firea, o creștină care a asaltat țărișoara cu discursuri pline de înțelesuri biblice, a auzit de această poruncă dumnezeiască. A auzit, dar pare că mai greu e cu practica.
E imposibil să nu fi aflat despre luptele grele, corp la corp, despre violențele de neimaginat de la Primăria Capitalei. Bubuituri, polițiști dați cu capul de pereți și de uși, zeci de „așa-ziși cetățeni“ veniți cu gând rău să o linșeze pe primărița Gabriela Firea și să îi agreseze pe cei care participau la ședința Consiliului General. Echipaje SMURD chemate să-i salveze de la moarte pe apărătorii primăriței, oameni internați în spital, grupuri de agitatori plătiți de Soros și ațâțați de USR-iști să țipe și să-i înjure pe aleșii locali din PSD. Vă dați seama, cu asemenea huligani nu e de glumit! Să nu mai poți veni în liniște la serviciu, să trebuiască „să umblu cu SPP, cu bodyguarzi ca să mă apere?“, așa cum s-a plâns, la TV, doamna Firea? Nu se poate! În ce țară trăim? ONG-iștii transformați în „mișcări cu apucături fasciste“, cum le spune primărița cetățenilor care și-au permis să o deranjeze, trebuie să răspundă în fața legii. Și vor răspunde, nu asta-i problema, dar să vedem pentru ce.
Multe dintre cuvintele de mai sus le-aș putea pune între ghilimele. Așa a descris Firea, pentru fostul ei loc de muncă, Antena 3, situația de joia trecută, când un grup de cetățeni a vrut să participe la ședința cu pricina. Cum au stat lucrurile în realitate? Evident, altfel decât am auzit la Antene. Concret, câteva doamne și câțiva domni, unii dintre ei de la organizațiile OPTAR, Prețuiește Viața și Asociația Prelungirea Ghencea, au anunțat din timp, așa cum prevăd normele, că vor să ia parte la ședința Consiliului General. Legile din România ne permit acest lucru și, dacă tot ne permit, e indicat să o mai și facem, pentru a vedea pe ce ne cheltuiesc aleșii banii de la buget. Asta au vrut să facă „așa-zișii cetățeni“, după cum i-a catalogat Firea pe cei care au îndrăznit să-i bată la poarta Primăriei. Ajunși acolo, unii chiar și cu o oră înainte, oamenii n-au fost primiți în sală, sub pretextul că nu mai sunt locuri, o scuză tot mai des folosită în mandatul primăriței PSD-iste.
De aici încep minciunile doamnei Firea. M-am uitat cu atenție la câteva înregistrări video postate pe Facebook de cetățenii acuzați de acte de violență, filmulețe preluate de o parte a presei și care pot fi găsite la o simplă căutare pe Internet. Din ele se văd două lucruri. În primul rând, momentul în care, odată deschisă ușa sălii de ședință, oamenii rămași pe dinafară au încercat să intre. Polițiștii, vreo trei, au făcut zid în fața ușii, iar unul dintre ei chiar i-a articulat un pumn în obraz unui domn. Altul, tot polițist, a apucat-o pe o tânără firavă, cum tot ușor se vede pe filmare, și a azvârlit-o deoparte. Asta după ce „bruta“ i-a atins cu umbrela pe umăr pe doi domni zdraveni care luptau, desigur, pentru a apăra viața primăriței. După niște momente în care soroșiștii au mai schimbat câteva cuvinte cu polițiștii locali, cu alți inși ieșiți pe hol, oamenii au intrat în sală. Al doilea lucru care se vede tot pe filmări este că în aceeași sală erau suficiente locuri libere pentru a-i primi pe cetățeni. Deci oamenii puteau fi primiți frumos la ședința Consiliului General, doar că nu s-a vrut.
S-a vrut, în schimb, altceva. Circ. Cei din Primărie au chemat echipajele SMURD pentru a lua trei polițiști, care, apropo, din aceleași filmări se vede că sunt pe picioarele lor, intră lejer în sală odată cu „huliganii“ și nici măcar speriați nu par a fi. Aici apare o altă minciună a Gabrielei Firea, care, tot la Antene, s-a plâns că polițiștii locali „sunt internați în spital, au ca și diagnostic contuzie toracică prin agresiune, contuzie la umăr și lovituri puternice la stern“. În realitate, așa cum ne-au lămurit reprezentanții SMURD și cei ai Spitalului Universitar de Urgență, niciun pacient nu a fost internat, unul a refuzat, iar pentru ceilalți doi nici nu s-a pus problema asta, nefiind motive medicale. În privința diagnosticului, tot după cum spun medicii, un polițist are contuzii la umăr şi la cot, iar al doilea are o contuzie toracică.
Pe lângă circ, eu cred că primărița Firea mai vrea ceva. Vrea liniște multă. Asta ca să nu o întrebe nimeni de ce nu mai face „în șase luni, revoluție în traficul din București“, așa cum promitea în campania electorală? Sau unde sunt cele 500 de autobuze noi promise anul trecut? Sau de unde a apărut, din senin, pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului General din 8 iunie, episodul cu „fasciștii“, alocarea a 1,6 milioane de euro pentru construirea unui ambulatoriu la Spitalul „Victor Babeș“? Proiect de care nu se știa, dar care s-a votat. Dar de ce să ni se răspundă la întrebările astea? Nu mai bine, doamna Firea, îi umilim pe cetățeni? Mai bine! Iar data viitoare, cine știe, poate chemați și minerii să vă apere de „elementele fasciste“, așa cum le spunea tătuca Iliescu „golanilor“ care-l deranjau. A, nu prea mai sunt mineri? Nu-i nimic, suplimentați dumneavoastră, nu-mi fac griji, armata de polițiști locali dispuși să cadă la datorie.