De același autor
Este o luptă pe viață și pe moarte. Mafia contra țării. Problema nu mai este doar că gruparea PSD-ALDE, încurajată puternic, din tribune, de Traian Băsescu, fură țara și împarte, după bunul plac, puterea în mai toate instituțiile statului. Asta știm deja de aproape trei decenii. Problema mafiei, acum, este că s-a ajuns la momentul decontării. De aici vine și disperarea lor, a penalilor.
Nimic nu se mai poate negocia. Nici cu DNA, nici cu Parchetul General. E greu pentru un partid care își trage seva din PCR, așa cum este PSD, să priceapă cum e să ai toată puterea în mână, să controlezi, din parlament, legile, să manevrezi toți banii publici făcând guverne pe „persoană fizică“, să te țină în brațe până și CCR, acest guru al democrației care s-a așezat, de la o vreme, în genunchi în fața unor condamnați, dar să te împiedici de două nume: Laura Codruța Kövesi și Augustin Lazăr. Dosarele au luat-o la vale, condamnările vin una câte una. E vremea pușcăriei.
Este și vremea în care manipulările ating limitele nebuniei. Totul pentru ca Dragnea să scape. Dar nu numai el. E vremea în care putem privi direct în ochi frăția politico-penală care s-a prins în aceeași horă, în ultimele trei decenii, indiferent de culoare. O horă în care Elena Udrea, Victor Ponta, Sebastian Ghiță & Co. se sfâșiau în văzul țării, dar se țineau prietenește de mână, la lumina a milioane și milioane de euro storși de la stat. Să ne uităm, de exemplu, la Traian Băsescu, garantul statului de drept, timp de zece ani cât a fost la Palat. Omul care a susținut DNA, cel care lăcrima în fața camerelor de luat vederi și ne spunea că, între fratele lui și justiție, alege justiția. Același om care, acum, de când zăngănitul cătușelor se aude tot mai puternic în urechile fostei „surse alternative de informații“ de la Cotroceni și de când fiica sa, Ioana, dă cu subsemnatul la DNA, a ajuns vocea întâi a mafiei în lupta împotriva statului de drept. Teorii halucinante vin dinspre fostul președinte, pentru care Kövesi pare să fi ajuns inamicul public numărul 1 al României.
În timp ce protestele din Piața Victoriei, dar și din restul țării se încing tot mai mult de la o săptămâna la alta, Băsescu îi compară pe cei din stradă cu susținătorii stalinismului din România comunistă. Cu simbolul crimei, adică. Cu tot ce a fost mai rău, mai plin de ură în istoria acestui popor. „Este vorba despre acelaşi tip de lume care, în anii ‘50, aproba şi aplauda arestarea burghezimii şi procesele pe stadioane. Tineri erau şi din brigăzile de muncă patriotică, care construiau comunismul.“
E și revoltător, dar și trist să auzi așa ceva de la un fost președinte care și-a primit votul de la acest popor tocmai în speranța că va scoate România din mâinile ciumei roșii și pentru care, vedem acum, condamnarea comunismului a fost un exercițiu de ipocrizie. După noua logică a lui Băsescu, nu mai e mult până când, așa cum Iuliu Maniu a fost pus pe prima pagină a Jurnalului Național alături de „deținutul politic“ Adrian Năstase, vom auzi de la fostul președinte și că Elena Udrea e cel puțin un Corneliu Coposu. Vom ajunge și acolo, să nu ne facem iluzii că Băsescu și ceilalți aplaudaci ai luptei împotriva DNA se vor potoli.
Că nu mai e cale de mijloc aflăm și de la Liviu Dragnea, infractor dovedit și președintele Camerei Deputaților. De „acasă“, din studioul România TV, șeful PSD ne-a transmis, duminică seară, că „nu o să cedez“. După un scenariu apocaliptic făcut de întâiul social-democrat al partidului unic, păcatele lui penale și legăturile „bolnăvicioase“ cu Tel Drum, demascate prin raportul DGPI publicat de RISE Project și cercetate de DNA, sunt transformate în „chestiuni foarte bine organizate“ de Soros. De cine altcineva? „Totul pleacă de la Soros. De la răul pe care vrea să-l facă în această țară“, pentru că „nu se poate opri creșterea popularității PSD și a actului de guvernare“. Nici nu mai contează că PSD este, după alegerile din decembrie, cel mai hulit partid. Și nici că guvernarea PSD-ALDE a ajuns, în cinci luni, la varianta 2.0, după ce precedenta a fost considerată, chiar de PSD-ALDE, o mostră de incompetență. Ce contează este ca Dragnea, care întrezărește gratiile odată cu judecata în cel de-al doilea dosar al său de corupție, să scape. Iar pentru asta baronul de Teleorman a ajuns la amenințări care pot fi interpretate și ca unele de tip mafiot. „PSD va avea o altă atitudine. Nu va mai întoarce celălalt obraz.“
Dacă până acum atacurile din toiul nopții asupra statului de drept, încordările din parlament pentru schilodirea justiției, găselnițele Curții Constituționale prin care infracțiunile sunt mutilate una câte una în Codul Penal și campania de zi cu zi de hărțuire a procurorilor șefi Kövesi și Lazăr au fost văzute de Dragnea drept „am întors celălalt obraz“, nu pot decât să mă întreb ce va urma? Ce va însemna, de fapt, războiul total al PSD împotriva țării? Tot ce pot să sper este ca bătălia aceasta finală să fie câștigată de România. Dar și ca măcar un singur lucru să învățăm din obrazul pe care Dragnea ne promite că PSD nu-l va mai întoarce. Să facem același lucru. Să nu ne mai amăgim că putem trăi mai departe cu mafia. Iar data viitoare, când vom mai fi cu sutele de mii în stradă pentru apărarea justiției, poate rămânem acolo până când suntem siguri că am câștigat.