De același autor
Se spune ca de la sublim la ridicol nu e decat un pas. Mircea Geoana pare sa ilustreze acest lucru, cu seninatate si chiar cu o anumita regularitate. In 1990 era un simplu inginer, fiu de general al regimului comunist, dar în acelasi timp cu o soacra cu certificat de revolutionar, ba chiar de ranit. Intra în Ministerul de Externe pe usa deschisa de Nastase pentru tineret-sperante si confirma cu mare viteza. Devine tanarul purtator de cuvant al unui minister dominat de dinozauri, atat de pregnant ca estompeaza fosilele diplomatiei. In cativa ani obtine de la Iliescu numirea ca ambasador drept în Statele Unite. Apoi îi trimite noului presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, o scrisoare jenanta, presarata cu elogii pe vreo 10 pagini, din care se întelege ca de mult astepta el victoria fortelor democratice, lipsea sa scrie ca Iliescu doar a întinat idealurile revolutiei. Macar ar fi fost adevarat. Dar nu temenelele pana la pamant în fata noii puteri de la Bucuresti i-au determinat mentinerea în post, cat aprecierea reala de care se bucura la Washington. Ramane, asadar, ambasadorul României în SUA, pozitie din care, în final de mandat, asigura vizita de succes a lui Iliescu pe taram american. Revenit la Cotroceni, Iliescu îl numeste ministru de Externe. Geoana îsi însuseste un limbaj atat de diplomatic, încat devine ermetic; pentru omul obisnuit, el este un domn elegant care face lucruri bune pentru tara. Si chiar ocolul Pamantului, ceea ce, orice s-ar spune, nu-i usor. 
Din acest varf de încredere si apreciere mondiala, Geoana plonjeaza drept în alegerile de la Capitala, unde gropile domina dezbaterea publica. Basescu îl spulbera din primul tur. Apoi Iliescu ajunge la concluzia ca e prostanac.
Cariera lui Geoana parea închisa, cu perspectiva unor ani lungi de subsol. Insa cabala anti-Iliescu sau, cum ar spune acesta, a “ticalosilor”, l-a propulsat drept în fruntea PSD.
Din nou sansa i-a suras lui Geoana si ma tem ca iarasi o va risipi. Asteptarile sunt mari: reformarea PSD, curatarea partidului de corupti si recucerirea electoratului de stanga. In ce priveste reforma în PSD, nu se vede nimic. In loc, Geoana s-a lansat într-un amplu proiect de reforma a clasei politice în ansamblu, cu parlament unicameral si vot uninominal. Totul sub un nume pompos: “revolutia binelui”. Electoratul roman a fost obisnuit de o presa populista cu ideea ca alesii sai sunt, în cel mai bun caz, un rau necesar. Alegerile costa si, pe urma, alesii dorm pe diurna, citesc ziarele si îsi fac afacerile la telefon. Asta cand nu chiulesc, ca scolarii. La birourile din teritoriu si-au angajat rudele sau amantele, falsifica deconturile si calca batrani cu masina de serviciu. Geoana a ridicat vocea si-a strigat: mai putini parlamentari! Si sa-i înghesuim într-o singura Camera! Dar, cand sa adune aplauzele, vine ecoul din randul propriei ostiri: “n-am auzit imbecilitate mai mare”. Nu era vreun marginal, vreun primar de comuna, obosit, cazut din caruta: era parintele Constitutiei, profesorul Antonie Iorgovan, la tribuna Senatului.
Nici macar nu s-a obosit sa explice de ce e asa o imbecilitate. Tocmai perora împotriva modificarii Regulamentului si i-a venit pe limba. Dupa-amiaza, cand au început sa se adune norii, i-a parut rau si-a dat vina pe Basescu: la presedintele Romaniei se referise el, nu al partidului. Ce s-a întamplat în continuare da exact masura pozitei lui Geoana în partid. Noua garda a cerut pe loc capul lui Iorgovan. Ilie Sarbu de la Timisoara si grupul de la Cluj au solicitat excluderea din partid. Batranii au facut zid în jurul lui, de la Iliescu la Vacaroiu, Taracila, Solcanu. In ultima clipa, li s-a alaturat Adrian Nastase. Si pe el l-a jignit Iorgovan si înca de multe ori, dar i-a replicat “baieteste”. Iorgovan a gresit, dar are si merite. Aici pot fi de acord: din perspectiva PSD, Iorgovan a facut lucruri fundamentale. In primul rand, a mosit o Constitutie dupa chipul si asemanarea partidului-stat, care se dovedeste o catastrofa ori de cate ori vine la putere o coalitie, inducand un vesnic conflict între presedinte si premier. Ne-a bagat mortu-n casa constitutionala sub forma unui Executiv bicefal. Niciodata nu îl vom uita. Dar Iorgovan are merite si ca avocat de partid, calitate în care si-a atras renumele de “tatal hotilor”. Pe multi a reusit sa-i scape de mania legii.
Geoana a batut în retragere, de un asemenea om nu te poti lipsi, asa ca, Iorgovan a scapat cu retragerea sprijinului politic, o sanctiune care nici nu e prevazuta-n statut.
Nu excluderea lui Iorgovan era miza cea mare, ci avertismentul adresat tuturor celor “care cred ca pot face opozitie în partid”, cum a spus Ilie Sarbu. Operatia a reusit, pacientul n-a murit, dar boala a ramas în intestinele partidului, unde va continua sa macine autoritatea lui Geoana. Eu, unul, nu-l vad bine.
Avea de facut un lucru simplu: sa arunce lestul compromis peste bordul partidului, dupa care putea sa faca plaja pe punte si erorile guvernantilor i-ar fi umflat panzele spre orizontul alegerilor din 2008. El însa a ratat fiecare ocazie. A ramas în coasta cu Iliescu, în brate cu Iorgovan, propteste scaunele lui Nastase si Vacaroiu într-o adevarata mascarada parlamentara. S-a trezit s-o apere pe Rodica Stanoiu în chestiunea stenogramelor si pe Hrebenciuc în “afacerea Adevarul”.
Sunt tot atatea gesturi sinucigase, care fac ca erodarea puterii sa nu aduca procente la PSD, ele se duc în neant, în masa confuza a nehotaratilor. Dar n-o sa plang tocmai eu soarta PSD.
