Box în parlament

Razvan Braileanu 16.11.2010

De același autor

De mai bine de o lună, opoziţia nu mai participă la şedinţele Camerei Deputaţilor şi cere demisia preşedintei Roberta Anastase – acuzată că ar fi fraudat votul la Legea pensiilor – cu o încăpăţânare ce maschează propria lipsă de soluţii. În loc să renunţe la Roberta Anastase – în fond, un compromis minor faţă de amploarea crizei –, coaliţia guvernamentală preferă să taie nodul gordian şi intenţionează să modifice Regulamentul Camerei Deputaţilor printr-un amendament care permite  Biroului Permanent să-şi desfăşoare activitatea fără a fi necesară prezenţa opoziţiei. Criza se adânceşte, legile băltesc, preşedintele Băsescu propune un moratoriu pentru  adoptarea măsurilor presante, Crin Antonescu invită şi el partidele parlamentare la discuţii, dar mărul discordiei rămâne Roberta Anastase.

Nu ştiu dacă demisia doamnei Anastase ar rezolva măcar blocajul din Cameră, dar ar fi un gest prin care dialogul politic ar putea fi reluat. Cum însăşi preşedinta Camerei Deputaţilor declară, decizia nu îi aparţine, ci este în mâna partidului, o echipă „angrenată într-o bătălie contra cronometru pentru scoaterea României din criză“. Contra cronometru? Criză? În vreme ce toată lumea era cu ochii pe Roberta Anastase, sperând din partea acesteia un gest pentru deblocarea situaţiei din parlament, preşedinta Camerei Deputaţilor ieşea din corzi şi se întâlnea în faţa camerelor de luat vederi cu pugilistul Lucian Bute, într-o ridicolă gimnastică de imagine. Fără nicio urmă de jenă că a patronat de la tribună un vot cel puţin dubios, într-un moment în care situaţia politică tensionată ar fi trebuit să apese greu pe umerii săi, Roberta Anastase, mai senină ca o zi de toamnă blândă, şi-a găsit timp să acorde Placheta preşedintelui Camerei Deputaţilor unui sportiv merituos, desigur, dar folosit astfel pe post de praf în ochii cetăţenilor. Nu Legea educaţiei, nu bugetul, nu pensiile au primat în agenda doamnei Anastase, ci „visul românilor“ de a-l vedea pe Lucian Bute boxând în România!

Mă întreb cum îl va sprijini Legislativul pe Bute în acest sens, deşi, la câte bazaconii se petrec în Palatul Parlamentului, o gală de box în plen nu e exclusă...

Taguri:

Roberta Anastase, opozitia, Camera Deputatilor, Lucian Bute, Crin Antonescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22