De același autor
Cine s-a grăbit să salute votul din Senat, prin care era încuviinţată arestarea lui Cătălin Voicu în cazul în care ea va fi decisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar trebui să se gândească la faptul că numai două voturi au lipsit ca senatorul PSD să fie ferit de detenţie, oricât ar fi de vinovat. Să ne amintim însă şi de figurile lungi ale senatorilor din comisia juridică la audierea împricinatului şi de discursurile lor din plen, din data de 24 martie. A fost evident că senatorii erau mâhniţi de soarta colegului lor, pe care l-au tratat cu delicateţe, că erau prea puţin revoltaţi de comportamentul său şi că preocuparea lor principală era publicarea în presă a transcrierilor convorbirilor compromiţătoare interceptate la cererea procurorilor DNA.
Senatorul PDL Iulian Urban a înfierat de altfel „linşajul mediatic la care este supus colegul nostru“ şi a acuzat CNA că-l îngăduie. Deşi avocat, domnul Urban pare să nu ştie că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, publicarea unor informaţii de interes public este perfect justificată. În acelaşi spirit, senatorul PSD Dan Șova a cerut constituirea unei comisii parlamentare care să cerceteze modul în care informaţiile au ajuns din dosar în presă. Domnul Șova ştie desigur că nu va afla aproape nimic, dar scopul demersului său nici nu este aflarea adevărului, ci crearea unei diversiuni prin mutarea accentului dezbaterii publice de pe conţinutul discuţiilor domnului Voicu cu judecători şi oameni de afaceri pe scurgerea de informaţii. Se vede treaba că reţeaua – sau „caracatiţa“ - lui Cătălin Voicu funcţionează.
Fără îndoială, publicarea transcrierilor din dosarul Voicu a funcţionat ca un mijloc de presiune publică asupra partidelor, care nu l-au mai putut apăra pe senatorul PSD fără să se compromită ele însele, după ce conversaţiile sale compromiţătoare au ajuns sub ochii alegătorilor. Planul lui Mircea Geoană de a ţine dosarul Voicu „la secret“ a fost astfel anihilat. Este limpede acum, după ce am văzut cum cererea DNA a fost aprobată la limită în Senat, că senatorul PSD ar fi avut o soartă mult mai uşoară dacă transcrierile nu ar fi ajuns în presă.
De altfel, încă înainte de votul din Senat, politicienii din reţea contraatacau cu un consum de energie demn de cauze mai bune, încercând să discrediteze DNA şi să acrediteze ideea unui plan diabolic menit să distragă atenţia populaţiei de la problemele generate de criză. Senatorul PNL Ioan Ghişe a fost vârful de lance al grupării care susţinea această teorie. Poate că vom avea într-o zi şi explicaţia înverşunării sale, greu de înţeles din perspectiva principiilor democraţiei şi ale statului de drept. În tot cazul, raţionamentul său duce la concluzia aberantă că ar putea exista momente şi împrejurări în care nu se cuvine să discutăm despre un dosar de corupţie. Din afara parlamentului, Ion Iliescu a tunat şi a fulgerat împotriva „porcăriei securistice“ bazate pe „interceptări ca pe vremea lui Ceauşescu“, iar generalul SPP Dumitru Iliescu a acuzat direct SRI că ar fi trimis transcrierile ziariştilor, ameninţând cu dezvăluiri compromiţătoare. Acestor atacuri concertate şi aproape disperate li s-au alăturat şi unii moderatori de televiziune, mai ales la Antena 3, post care a preferat să ignore informaţiile extrem de amănunţite în privinţa lui Cătălin Voicu, pe care le-a publicat pe blogul personal o angajată a sa, jurnalista Sorina Matei.
Complicităţile reţelei nu s-au manifestat numai în mass-media, ci şi la CSM. Preşedinta înaltului for al magistraturii, Lidia Bejinariu, ea însăşi controversată şi contestată, a afirmat senină în faţa presei că nu are niciun motiv să-i oprească pe judecătorii Costiniu şi Jipa să intre în sala de judecată. Este adevărat că legea le permite, dar nimic nu împiedică CSM să ia atitudine, cum au luat peste 250 de judecători care au semnat un protest faţă de practicile CSM.
Doamna Bejinariu se află însă într-o situaţie încurcată: alegerea sa în fruntea CSM a fost contestată la ÎCCJ de către Viorica Costiniu, soţia judecătorului Costiniu, interlocutorul lui Cătălin Voicu. Preşedinta CSM depinde aşadar de bunăvoinţa (şi complicitatea?) colegilor de la ÎCCJ pentru tergiversarea dosarului sau chiar respingerea contestaţiei, de unde se vede că persoanele vulnerabile sau / şi şantajabile sunt cei mai buni aliaţi. Și tot în acest context, vom aminti că avocatul judecătorului Costiniu este chiar Adrian Miclescu, fostul adjunct al şefului PNA, pe care Cătălin Voicu promitea că l-ar fi reîncadrat după ce, odată ajuns în guvern, ar fi unit DIICOT cu DNA şi ar fi „dat afară pe toată lumea“. Nimic ilegal aici, desigur; doar o dovadă suplimentară a eficienţei reţelei.
Altă cale de atac aleasă de aliaţii nemărturisiţi ai lui Cătălin Voicu a fost tentativa de discreditare a DNA. Personaje ciudate, pe care electoratul nu le-a validat, dar care ies la rampă în vremuri tulburi, s-au străduit să ne convingă că, deşi Cătălin Voicu este indubitabil compromis, procurorii, inclusiv cei de la DNA, ar fi nişte brute şi nişte manipulatori.
A făcut-o şi avocatul Aurelian Pavelescu, fără a da însă niciun exemplu concret, deşi i s-a cerut. DNA trebuie însă decredibilizat, pentru ca să scadă presiunea opiniei publice asupra partidelor şi mai ales asupra magistraţilor chemaţi să judece cererea DNA privind arestarea lui Cătălin Voicu.
In sfârşit, senatorul Voicu a lansat un contraatac în nume propriu, contestând votul din Senat pe motiv că nu a fost audiat în plen. Gestul său aruncă o umbră de îndoială asupra autenticităţii indispoziţiei care l-a lovit subit pe scările Senatului în ziua votului. Mă rog, e dator omul să-şi încerce norocul, dar de ce s-o fi grăbind Mircea Geoană să-i analizeze cererea privind reluarea procedurii de vot chiar în ziua în care ÎCCJ judecă cererea de arestare înaintată de DNA? Faptul că data trecută s-au găsit 40 de senatori care să voteze pentru respingerea cererii face ca reluarea votului să fie foarte riscantă, căci reţeaua ar putea uşor aduna două voturi în plus.
După cum vedem, reţeaua de complicităţi despre care vorbea senatorul Voicu există şi cuprinde oameni politici, magistraţi, oameni de afaceri şi o serie de personaje tenebroase. Toţi fac acum eforturi considerabile pentru a muşamaliza cazul şi a-l salva pe dubiosul fost consilier de la Cotroceni cu relaţii atât de bune în poliţie, candidat PSD la funcţia de ministru de Interne în 2008. Este posibil ca reţeaua să pună beţe în roate anchetei sau să-i intimideze pe unii magistraţi, dar un lucru este cert: mizeria acestui caz a ajuns în ventilator şi nu mai poate fi ascunsă sub preş. Deja judecătorii se revoltă, iar PSD nu mai face zid în jurul lui Voicu precum a făcut în jurul lui Gabriel Bivolaru. Cum spunea odată Rodica Stănoiu, „muşuroiul se mişcă“. //
Cuvinte cheie: senator, magistratura, CNA, ICCJ, avocat
