De același autor
Un discurs stimabil, dar prea general si populist. Totodata, un discurs care naste nedumerire: de ce nu a criticat deloc presedintele abuzurile procurorilor si politistilor atat de evidente în cazurile Lele, Panait, Erceanu? De ce nu s-a aratat indignat de interventia politicului în justitie, de derapajele statului de drept?
Si apoi, ne întrebam daca omul care a rostit discursul de joi este acelasi cu seful statului care si-a exprimat public încrederea fata de Nicolae Vacaroiu, considerat vinovat doar ca "nu a stiut sa se descurce" într-o anumita împrejurare? Sau cu aparatorul lui Gheorghe Fulga si Radu Timofte, atunci cand au fost dezvaluite legaturile lor de afaceri cu Sorin Ovidiu Vantu, si al lui Dan Iosif atunci cand au fost scoase la iveala tentativele firmei sale de a obtine fraudulos fonduri PHARE?
Daca facem înca un efort de memorie, ne amintim si de legaturile prietenesti ale lui Ion Iliescu cu George Paunescu, implicat în doua scandaluri bancare de proportii: Bancorex si Bankcoop. Mai degraba putem spune ca joi, în Parlament, Ion Iliescu a interpretat o arie a indignarii care face parte din alt spectacol politic decat cel al luptei împotriva coruptiei: lupta pentru putere.
Tema coruptiei a fost aleasa doar pentru ca se potriveste de minune în lupta împotriva lui Adrian Nastase, ambitiosul prim-ministru nerabdator sa-l anihileze pe Ion Iliescu. Daca ar fi avut loc alegeri anticipate în 2003, PSD avea sanse sa-si consolideze pozitiile patru ani si sa nu mai aiba nevoie de Ion Iliescu. Acesta ar fi devenit irelevant si fortat sa se retraga discret în 2004, la expirarea mandatului.
Or, Ion Iliescu nu are nici o intentie sa devina irelevant. Apeland la societatea civila si la toate fortele politice, deci inclusiv la partidele de opozitie pentru a realiza un proiect de dezvoltare durabila a Romaniei, Ion Iliescu intentioneaza sa-si consolideze imaginea de om politic de mare popularitate care poate controla opinia publica si societatea romaneasca mai bine decat o fac guvernantii. Nu degeaba opozitia a primit bine discursul prezidential, desi liberalii i-au cerut pe drept cuvant sa-si recunoasca si vina de a fi girat actualul partid de guvernamant.
Opozitia ar face bine sa nu uite ca nu este decat un pion în jocul de sah dintre Iliescu si Nastase, un auxiliar menit sa slefuiasca ultima impresie lasata de Ion Iliescu. Nu au trecut înca 13 ani de la furibundele sale diatribe împotriva taranistilor si liberalilor sau de la momentul cand cei adunati în Piata Universitatii erau catalogati drept "golani". Iar reprezentantilor "societatii civile", care în 2000 ne chemau la vot pentru Ion Iliescu pentru a opri ascensiunea lui Vadim, ignorand legaturile subterane dintre taberele celor doi, actualul presedinte le raspundea dispretuitor ca s-au trezit prea tarziu. Nu ar trebui sa existe nici o îndoiala pentru "societatea civila" ca si ea este un pion în partida Iliescu-Nastase. Si ar fi bine sa ne amintim de modul în care a fost atatata ura între romani în primele luni ale anului 1990, culminand cu rusinoasa mineriada. Ion Iliescu a stiut întotdeauna sa dezbine pentru a cuceri. Sub masca de parinte al natiunii, acum va încerca din nou sa profite de disensiuni si rivalitati pentru a manipula pe toata lumea.
Evident, presedintele a avut dreptate sa se opuna alegerilor anticipate. Nu avem o criza guvernamentala, majoritatea parlamentara este stabila, asadar nu exista nici un motiv pentru ca populatia sa fie chemata la urne. Faptul ca PSD a vrut sa profite de invitatiile adresate de NATO si UE pentru a-si asigura înca patru ani de guvernare nu este un motiv legitim pentru alegatori. Explicatiile sofisticate ale premierului, privind necesitatea unui nou mandat în perspectiva anului 2007, cand ar fi programata aderarea Romaniei la UE, ascund de fapt temerea ca reformele impuse de "foaia de parcurs" elaborata la Bruxelles vor eroda popularitatea (iluzorie) a partidului si ca pana în 2004 opozitia se va întari pe fondul nemultumirii populare. Setea de putere a lui Adrian Nastase este la fel de mare ca si a presedintelui si tocmai de aceea PSD a devenit prea mic pentru cei doi sau, ca sa-l parafrazam pe Chou En Lai, cand vorbea despre destindere, un pat în care doi oameni viseaza lucruri diferite. Deocamdata Adrian Nastase a pierdut partida: dupa ce a anuntat - din fronda fata de Ion Iliescu - ca guvernul va demisiona dupa o remaniere profunda, a fost obligat sa renunte si sa declare public ca nici nu demisioneaza, nici nu remaniaza, ci elaboreaza doar un nou program de guvernare. A mai suportat apoi si dispretul afisat public de presedinte la adresa sa. Amenintarilor lui Adrian Nastase cu demisia guvernului, presedintele le-a raspuns enervat: "Îl priveste!".
Orice ne-ar spune pesedistii, niciodata relatiile nu au fost mai proaste si conflictul mai evident, pentru ca niciodata lupta pentru putere nu a fost mai apriga. Adrian Nastase are avantajul tineretii relative si al sprijinului acelor oameni de afaceri cu multi bani pe care i-a recrutat în partid, dar si al celor care au ambitii europene. Este însa mai putin popular decat Ion Iliescu si nu a fost deloc preocupat de combaterea coruptiei. Presedintele mai are si avantajul experientei si abilitatii politice si al controlului asupra serviciilor de informatii. Iar în lupta feroce pentru putere a stiut sa exploateze o tema care-l dezavantajeaza pe premier. Noi nu ne putem consola decat cu faptul ca lupta dintre cei doi va împiedica, macar pentru o vreme, dominatia totala a unuia singur asupra noastra.
