De același autor
Ieri, 14 decembrie 2008, a fost parafat documentul prin care PD-L si PSD intra la guvernare. Revolta? Dezamagire? Iluzii pierdute? Nu, nicidecum. Doar repulsia si gustul ranced lasat de aceasta intelegere, nu cu mult mai dezagreabila celei pe care ne-ar fi lasat-o intelegerea (ratata doar prin aroganta celor 18% ai lui Tariceanu) a PNL cu PSD. Iluziile le-am pierdut de mult. Odata cu prabusirea Conventiei Democrate, care a ajuns la putere in 1996, facandu-ne sa inghitim, pe noi, pe "pietari", prima lectie de pragmatism si real politik: alierea cu PD, trunchiul emancipat al FSN, pentru a cuceri Palatul Victoria si pe cel de la Cotroceni. Iluziile, enorme, le-am pierdut rand pe rand, in acei patru ani, 1996-2000, cand au fost ratate sansele de a avea cu adevarat o clasa politica curata. Incepand cu congresul Aliantei Civice, tinut imediat dupa alegeri, cand Ana Blandiana si toti militantii ei, fluturand sus inca steagul reformei morale in clasa politica, au fost tratati drept "frustrati" de Emil Constantinescu, presedintele pe care il sustinusera cu toata daruirea chiar pentru asta. Iluziile le-am pierdut la Sighet, in vara lui 1997, cand, in locul unui document al statului roman de condamnare a comunismului, presedintele Constantinescu a preferat sa lipseasca de la ritualica adunare si doar sa trimita prin fax o foaie, cu un text frumos. Iluziile le-am pierdut vazand cata indarjita opozitie faceau "ai nostri" (taranisti si liberali deopotriva) la Legea Ticu, a deconspirarii Securitatii. Iluzii pierdute in primavara anului 2000, cand "ai nostri" si "ai lor" l-au aplaudat frenetic in parlament pe seful SRI, Costin Georgescu, care afirma ca securitatea nationala depinde de arhiva Securitatii, care trebuie sa ramana la SRI, transformand CNSAS intr-o leguma. Iluzii pierdute, odata cu dezertarea debusolanta a lui Emil Constantinescu, in vara lui 2000, care a abandonat fara regret un PNTCD (ajuns astazi o trista caricatura), iar pe noi, ceilalti sustinatori, confuzi si revoltati, ne-a lasat sa "alegem" intre Ion Iliescu si C.V. Tudor.
Tot ce a urmat dupa aceea a fost, fara nicio iluzie, calculul raului celui mai mic, asa cum imi demonstra candva, resemnata, Doina Cornea: "Stiu ca suntem o tara de nemernici, dar trebuie sa votam mereu raul cel mai mic". L-am sustinut pe Traian Basescu si Alianta D.A. la alegerile din 2004 nu pentru ca ei ar fi fost fundamental altceva decat PSD si Adrian Nastase, ci pentru ca erau raul cel mai mic. Faptul ca Traian Basescu a imbratisat trei dintre principiile societatii civile (lupta impotriva coruptiei, condamnarea comunismului si predarea arhivelor Securitatii catre CNSAS) nu ne-a transformat in "intelectualii lui Basescu". Am ramas aceiasi sustinatori ai unor principii. Doar in masura in care, prin vointa politica, aceste principii au fost sustinute si transpuse in practica de unii oameni politici, acestia s-au bucurat de sprijinul nostru.
De aceea sunt greu de inghitit azi si fara nicio credibilitate lectiile de morala servite de persoane care, atunci cand contururile erau mult mai clare, iar lucrurile si oamenii nu apucasera sa se amestece pana la confuzie, chiar au avut in mana painea si cutitul reformei morale in clasa politica. Coalitia PD-L-PSD, incheiata recent, cu radacini feseniste recompactate dupa 20 de ani, este o rezultanta a contributiei noastre, a tuturor, la mersul Romaniei: a clasei politice, a societatii civile sau, pur si simplu, a electoratului. Romania anului 2008 asta a produs.
Fara iluzii, asadar, ne ramane sa privim atent catre justitie, catre lupta impotriva coruptiei si nu vom accepta ca viitorii guvernanti sa le sacrifice sub pretextul crizei economice si al nevoii de mentinere a stabilitatii politice si a linistii sociale.
