De același autor
Evaporarea lui Boldea arată generoasele găuri legislative prin care un borfaş poate să scape cu legea în mână.
Pentru misiunea Comisiei Europene venită săptămâna trecută în România ca să vadă la faţa locului cum funcţionează instituţiile statului şi sistemul legislativ în raport cu corupţia (y compris compatibilitatea noastră cu spaţiul Schengen), spectacolul oferit de Bucureşti a fost neaşteptat de complet, chiar o capodoperă în materie, am putea spune. Piesa a părut pregătită în detaliu, legislaţie şi scene vivante, ca şi cum ar fi trebuit să demonstreze, chiar şi celor mai grei de cap, că nu suntem în stare s-o rezolvăm cu corupţia, dar că războiul nostru cu laleaua olandeză va continua. Bref, chiar sub ochii misiunii CE, un deputat, Mihail Boldea, acuzat de grave înşelăciuni imobiliare, soldate cu un prejudiciu de circa 2 milioane de euro, iese din ţară exact în intervalul reglementat de legea românească pentru ridicarea imunităţii sale. 5 zile, dacă punem şi week-end-ul. O face, repet, legal, lăsându-i în urma lui pe procurorii DIICOT cu buza umflată şi un scandal cât casa. Aflăm că împricinatul l-ar fi înştiinţat pe procurorul de caz că o să plece. Şi că omul legii i-ar fi zis: du-te. Şi s-a dus...
A început tevatura: rând pe rând au intrat în scenă toţi capii statului, procurorul general, şeful DIICOT, inspecţia CSM. Până şi şeful statului, care a promis că deputatul fugar (care la ora trecerii graniţei, conform legii, nu era fugar) va fi dibuit şi în gaură de şarpe. Nu e cazul, a intervenit insolent Boldea, ocupat cu safari într-o ţară africană. Mă voi întoarce singur. E un circ inutil ce se întâmplă la Bucureşti. Şi azi, 26 martie, chiar s-a predat la Nairobi.
Misiunea CE a luat notă şi a plecat la Bruxelles. Acum formulează probabil paragrafe din Raportul pe justiţie din vară. Şi are ce formula.
La Bucureşti, se caută vinovatul. Iar am făcut-o de oaie. Se arată mai întâi cu degetul spre imunitatea parlamentarilor, scrisă cu litere de aur în Constituţie. Anul trecut, în proiectul de revizuire a Constituţiei avansat de preşedinte, revizuire care nu a mai avut loc, Curtea Constituţională a ras ca neconstituţional articolul privind eliminarea imunităţii, cât şi pe cel care privea confiscarea extinsă a averilor dobândite prin infracţiuni. Cine ar mai putea să umble la imunitatea parlamentarilor? Parlamentarii. Dar ei au luat-o ca pe o datorie sacrosanctă, ca, umăr la umăr şi transpartinic, s-o apere. Şi au tot apărat-o, înfruntând vitejeşte obiecţiile presei, ale diplomaţilor străini şi ale Comisiei Europene. Procesele de corupţie s-au împotmolit ani şi luni de zile până când parlamentarii au luat dureroasa decizie de a ridica imunitatea câte unui confrate picat în plasa procurorilor. Adrian Năstase, Ridzi, Cătălin Voicu, Dan Păsat au fost feriţi de către colegii lor de parlament, cât s-a putut, de ridicarea imunităţii.
În al doilea rând, evaporarea lui Boldea arată generoasele găuri legislative prin care un borfaş poate să scape cu legea în mână. De ce, de pildă, nu i s-a dat interdicţie lui Boldea de a părăsi ţara? Păi, pentru că legislaţia noastră interzice aplicarea a două măsuri preventive pentru aceleaşi fapte, iar procurorii susţin că urmăreau arestarea individului, pentru a-l împiedica să exercite presiuni asupra persoanelor implicate în infracţiunile sale, inclusiv asupra victimelor. De ce însă nu au găsit procurorii un tertip procedural (există!) pentru a-l reţine pe Boldea? De ce, dacă era monitorizat, procurorii care e de crezut că au văzut şi ei filme poliţiste nu au găsit metode (există!) ca să-l reţină înainte de a ajunge la graniţe? „Obosiţi“, stresaţi, stângaci, se spune despre procurori. Sau, de ce nu, de conivenţă cu infractorul. I-am mai văzut zburând de sub nasul autorităţilor, ascuns într-o turmă de miei, şi pe Haissam, şi pe Dinel Staicu, devenit prin schimbare de nume Dinel Nuţu. La fel Necolaiciuc, Nicolae Popa.
În al treilea rând, se ridică problema cum ajung în parlament hoţomani ca Boldea, Păsat, Ridzi? (Pe ăştia îi ştim din anchete, dar oare nu mai sunt şi alţii, încă neprinşi şi doar pentru asta încă sunt curaţi?) Cine îi selectează în partid? Pe ce criterii sunt puşi să candideze ca să ajungă în parlament? Circulă aproape la vedere preţul pe care un candidat/client la deputăţie trebuie să-l achite barosanilor, şefilor de organizaţie. Şi de când cu aşa-zisul uninominal, preţul a devenit extrem de piperat. Dar, se pare că face. Clientul-candidat „investeşte“ iniţial suma cea piperată, ştiind clar că, ajungând la butoanele robinetului bugetar, şi-o va scoate înzecit, chiar dacă mai lasă o parte şi la partid. Încrengăturile financiare dintre şefii partidelor în teritoriu şi clienţii ajunşi în parlament sau în guvern devin adevărata raţiune de a fi a politicii de azi. Acesta este businessul şi este nemaipomenit de profitabil. Ultima „legătură periculoasă“ scoasă la iveală de procurorii anticorupţie este cea a lui Ioan Andreica, fost secretar de stat, care a pretins 1.200.000 de euro unei societăţi comerciale, pentru măsluirea unei licitaţii, cu Ioan Oltean, secretar general al PDL. În limbajul clientelei, el este „barosanul“ de Bistriţa-Năsăud, câmpul de acţiune al lui Andreica. Este o „legătură periculoasă“ nu în sensul că Ioan Oltean ar fi implicat în sifonarea banilor. Dar „barosanu“ este responsabil, în calitatea sa de şef politic, de recrutarea şi promovarea unui Andreica. Sau Botiş.
Aşa se face că România, condusă de tipi în Armani şi Gucci, rămâne o ţară tot săracă, fără drumuri şi fără căi ferate.
