Indicele de tara Mailat

Rodica Palade 14.11.2007

De același autor

O bomba cu ceas care a inceput sa ticaie inca de la inceputul anilor ‘90, exodul masiv al romilor in Occident, a explodat dramatic la Roma, in ziua de 31 octombrie 2007, odata cu uciderea Giovannei Reggiani de catre Romulus Nicolae Mailat. O bomba cu ceas pe langa care am trecut indolenti, indignati, exasperati toti cei care am pus piciorul intr-un oras occidental, dupa decembrie 1989: inca din vara lui ‘90, dupa mineriada din iunie, puteai intalni in metroul parizian femei cu fuste si cate un copil agatat de gat, care varau in ochii calatorilor cartoane cu scris stramb: "refugie politique". Sau, pe pajistea vestitului Castel din Nantes, prin ‘91, ca intr-o halucinatie, puteai sa vezi, brusc, o masina oprita din care se revarsau intr-o clipa o gramada de adulti si copii, grabiti sa se usureze in vazul lumii, pe iarba. Prin ‘95-’96, la Barcelona, pe Rambla, dadeai peste cate un ring improvizat pe care cativa indivizi, soptindu-si cuvinte in romana, jefuiau trecatorii cu alba-neagra s.a.m.d.

Sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca explozia de acum s-ar fi produs in urma cu un an, cand bateam nerabdatori la portile UE, promitand ca vom continua reformele si in agricultura, si in justitie, si, in general, in vietile romanilor care urmau sa devina cetateni comunitari. Ar mai fi ratificat parlamentul italian Tratatul de aderare a Romaniei la UE? Fara indoiala ca nu. Si oare nu ar fi fost mai bine sa stam acasa si sa ne rezolvam treburile, din care cele cu romii reprezinta doar o particica, decat sa dam navala cu buletinul peste Occident? Lasand de-o parte discursul political correctness, se aud scrasniri din dinti la adresa romilor: ne-au facut de ocara! Prin apucaturile lor, au stricat imaginea tarii si au spulberat reputatia romanilor care si-au luat soarta in maini, pe alte meleaguri, rezolvand pentru guvernantii Romaniei somajul, saracia si PIB-ul.

Dupa ce fumul exploziei de la Roma s-a risipit, este instructiv ca, inainte de a-i acuza pe italieni si pe romii din Romania, sa ne aplecam lucid asupra foii de parcurs pe care UE ne-a incredintat-o, intai de toate in folosul nostru, ca singura solutie de modernizare si prosperitate pentru Romania. Pentru ca, sa nu uitam, fara aceasta foaie de parcurs stabilita la Bruxelles, nicio guvernare postdecembrista nu a fost capabila sa elaboreze un proiect valabil pentru tara asta si pentru locuitorii ei.

Ce vedem dupa un an de la caznita noastra aderare la UE? Un sir de spectaculoase razboaie politice televizate, cu episoade comice sau dramatice, a caror cronica ar putea s-o faca prea bine Ion Budai Deleanu intr-o Tiganiada contemporana. O clasa politica intoarsa complet cu spatele la oameni, atent epurata de cei cativa care chiar se pusesera pe treaba, intretinand o harmalaie continua, cu discursuri demagogice sforaitoare si fapte de o incompetenta nerusinata. Doar atat? Vai, nu! In spatele ecranelor, distingem tot mai clar o minunata dibacie transpartinica a acestei "sleahte" politice de a "suti", de a "sterpeli", de a "mangli", de a "ciordi", intr-un cuvant, de a se "chivernisi", fiecare cu cate un munte de averi sau macar cu multa fala sociala. Legal insa. Cu Constitutia in mana, cu un guvern ultraminoritar, cu ordonante de guvern, cu legi telefonate, cu licitatii masluite, cu incredintari directe etc.

De ce sa ne gandim ca Mailat ne-ar face de rusine in ochii Europei mai mult decat guvernul in care evolueaza un Chiuariu, un Adomnitei, un Remes sau un Cioroianu? De ce acum resimtim ca usturatoare palma primita din partea presei straine care scrie despre nesuferitele apucaturi ale romilor aciuiti in Occident si nu crapam de rusine cand aceleasi jurnale scriu ca reformele in Romania au fost oprite, iar DNA anunta ca 6 milioane de euro au fost furati din fondurile UE? Nu de catre romi, se intelege. Ce sa te faci cu parlamentarii, greu de adus la serviciu, care spun senin ca au votat fara sa stie ce voteaza? Daca nu cumva, prinsi cu gasca-n traista, mint, jurandu-se pe mama, la fel cum fac tiganii incoltiti in cate o sectie de politie. Nu este de ocara ca inchidem ochii la "tigania" procedurala din justitie, care ii pune la adapost pe marii "manglitori"?

Episodul Mailat, reproductibil oriunde in Europa, este un indice de tara mai necrutator decat indicii acordati de agentiile de rating. El arata ca, in raport cu ceea ce ar trebui sa fie, sistemul institutional din Romania e precar, cu fata intoarsa de la cetatean si populat cu indivizi carora le sticlesc ochii in cap, cu gandul doar la punga lor. Un sistem care, in raport cu o casa omeneasca, nu difera cu mult de injghebarile de carton-plastic, plus poster sexy din marginile Romei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22