De același autor
Ne invartim in acelasi cerc vicios al blocajului politic de dupa aderare. Acum se vede limpede, daca mai era nevoie, cata dezgustatoare ipocrizie a continut discursul oficial in fata Bruxellesului. Imediat dupa 1 ianuarie 2007, politicienii au dat de pamant cu foaia de parcurs a Romaniei si s-au scufundat in "treburile de stat" la care se pricep ei cel mai bine: intrigi, calomnii si scenarii, adica o lupta surda si meschina pentru putere. Dar, mi se va obiecta, chiar dobandirea puterii este ratiunea ultima a jocului politic. De acord. Insa ce fac politicienii cu puterea dupa ce o au? Cat intrebuinteaza acea putere pentru binele personal si cat pentru binele public? Sunt intrebari la care, de cele mai multe ori, ghicim raspunsul doar din desuchiatele averi pe care le strang intr-un mandat si din eternele probleme ale cetateanului: sanatate, invatamant, blocuri care sar in aer, infrastructura precara. Aici se afla cheia esecurilor succesive ale tuturor guvernarilor din ultimii 17 ani, care fac din Romania doar o tara bizara.
Toate partidele politice, fara exceptie, chemate sa ne dirijeze soarta, trec printr-o criza acuta de care nu par a fi constiente: criza de leadership, de identitate ideologica si de programe. Macinate de batalii interne sau incapabile sa se adune in coalitii decat cu miza personala (vezi suspendarea presedintelui), populate de mediocritati clientelare sau de rechini provinciali, ridicati la rangul de strategi si negociatori, partidele politice raman foarte departe de misiunea lor. Desi solutia de a iesi din criza si de a-si capata sensul de actor politic valabil le este la indemana, si anume apropierea reala de oameni si punerea in slujba lor, partidele raman doar captivele dorintei de putere. Cand vor imparti aceasta putere cu cetatenii, nu integral, nimeni nu e naiv, ci intr-o proportie rezonabila, cat sa se vada ceva concret, partidele politice si politicienii isi vor gasi locul binemeritat in societatea actuala.
Pana atunci insa, politicienii se agata cu ghearele si cu dintii de ceea ce ei cred ca ii incomodeaza sa stea lucrativ in scaune si cat mai departe de cetateni: justitia. Justitia, cu bruma de independenta capatata in mandatul Macovei, cerceteaza acum dosarele demnitarilor. Acolo, si nu in rapoartele de inspectie ale CSM, se afla lucruri "inspaimantatoare", vorba ministrului Chiuariu. Acolo se afla explicatia acestui parcurs haotic al Romaniei, care i-a adus reputatia de tara cu coruptie endemica. Acolo se afla secretul marilor averi, facute peste noapte, secretul jafurilor ingenios si "legal" instrumentate. Nu trebuie decat sa scurmi putin coaja cate unei "afaceri" ca sa dai de un mare tun. Presa scrie de mult (si in zadar) despre aceste mari inginerii si despre beneficiarii lor. Acum insa, pentru prima data, am avea ocazia ca, in instanta, un judecator sa judece dosarele si sa bata cu ciocanelul in masa: vinovat sau nevinovat. Dar tocmai aceasta imprejurare sperie. Si, pentru a fugi de instanta sau cel putin pentru a o amana, pestii cei mari, inconjurati de o plevusca protectoare, se agita clamand: politie politica, securitate, drepturile omului. Se face recurs la Curtea Constitutionala (care stim cu cine e populata). La Consiliul Superior al Magistraturii (care stim cu cine e populat). Se tipa tare: seful DNA sa plece, este un instrument politic al presedintelui. Se arunca la cos, in vazul Comisiei Europene, progresele in justitie care ne-au ajutat sa indepartam steguletele rosii si sa ne alaturam tarilor UE. Masurile luate de Macovei au stat ca un os de peste in gatul oricarui politician, deprins ca partidul sau sa fie in toate. Mai ales in justitie.
Ultimele inclestari dintre ministrul Justitiei si seful DNA, tesute intr-o epica arborescenta, favorizata de "meandrele concretului" romanesc, greu de urmarit, reprezinta clar o etapa de parcurs, in deloc usoara lupta cu coruptia. Ca niciodata poate, este momentul ca justitia sa fie lasata sa-si faca treaba, sa se rupa de politic si sa fie putere separata in stat. O putere care nu da socoteala nici presedintelui tarii, nici primului ministru, nici ministrului Justitiei.
Iata un program simplu (simplu?) pentru oricare partid politic. Program perfect pliabil peste nevoile oamenilor. Vor lasa politicienii de buna voie justitia din mana? Bineinteles ca nu. Ea trebuie sa le fie smulsa. Dar de catre cine? Corpul profesional al magistratilor are aici un cuvant greu de spus.
