De același autor
Societatea bulgara, precum si cercetarea istorica, au cunoscut dupa evenimentele din 1989 schimbari profunde, desi multe din noutatile survenite pot fi caracterizate drept prefaceri superficiale. Cel mai rapid au fost desfiintate institutiile care au servit inainte regimului comunist drept suport si pretext ideologic. Printre cele dintai se afla Academia pentru Stiinte Sociale si Guvernare Sociala, unde istoricii si sociologii isi desfasurau cercetarile si activitatea didactica in conditii privilegiate, ocupandu-se cu precadere de formarea ideologica a functionarilor de partid si a studentilor straini cu orientari de stanga. Aceeasi soarta au avut-o si catedrele pentru istoria partidului comunist bulgar si catedrele pentru comunismul stiintific si pentru marxism-leninism de la toate universitatile si facultatile. Cadrele ce au fost astfel demise au intrat in politica, unele chiar in viata economica sau in alte centre stiintifice deja existente sau nou create. Cadrele s-au "transformat" in cercetatori "simpli" si au activat ca politologi, istorici economici, etnologi. Cadrele de conducere din stiinta au fost in aceasta privinta afectate de transformari, atunci cand ele au fost impiedicate prin lege sa mai ocupe pozitii de conducere la universitati si institute stiintifice, daca ocupasera inainte pozitii de conducere in Partidul Comunist Bulgar - ca secretari de partid sau ca alti functionari inalti. Alegerile ce au urmat dupa aceea i-au deposedat, ce-i drept, de putere, dar realizarile lor stiintifice, in masura in care existau, nu au fost puse in discutie. Aceasta ingustare inevitabila in plan vertical a structurii institutionale din domeniul cercetarii istoriei a determinat mari modificari de continut. Structura a fost in acelasi timp compensata in mai multe randuri de o dezvoltare exploziva in plan orizontal. La cele patru universitati de stat deja existente in Sofia, Veliko Tarnovo, Blagoevgrad si Schumen, unde se preda si se cerceteaza istoria, s-au adaugat patru universitati private nou infiintate: Noua Universitate Bulgara la Sofia (1991), Universitatea Americana din Bulgaria la Blagoevgrad (1991, acreditata de Universitatea din Maine, SUA), Universitatea Libera la Varna (1995) si Universitatea Slava la Sofia (1995). Cea din urma a fost desfiintata oficial in 1999 din cauza unor grave deficiente financiare in administratie, iar incercarea de a o readuce la viata in 2003 sub forma a doua noi universitati a esuat. Ele au angajat totusi o parte importanta a potentialului stiintific al universitatilor de stat si al institutelor de istorie ale Academiei Bulgare a Stiintelor (ABS). In timp ce numarul oamenilor de stiinta de la facultatile de istorie ale "vechilor" universitati a fost in general mentinut, ABS si-a redus personalul la aproape jumatate. O reducere mult mai drastica a numarului de angajati s-a facut la Institutul pentru Istoria Razboiului de la Marele Stat Major al Armatei - de la aproximativ 100 la 4 colaboratori. Iar la acestea s-au adaugat si numeroasele schimbari de denumire si de coordonare. O pierdere greu de inlocuit in ceea ce priveste contactele si informatiile bibliografice a fost determinata temporar de desfiintarea Centrului International de Informare cu privire la Sursele Istoriei Balcanilor si ale Zonei Mediteraneene si a Centrului pentru Bulgaristica, ce au avut, printre altele, un rol de coordonare pe plan national si international pentru cercetarea stiintifica asupra bulgarilor si a Balcanilor. Atmosfera sociala ce se schimbase si devenise libera, influenta modelelor straine si interesul extern pentru anumite teme si probleme au determinat infiintarea unor noi institutii(1). Multe dintre ele poarta denumirea de "centru". Pe langa neutralitatea institutionala in privinta formei, a structurii, a programului, a amplorii si a perspectivelor de dezvoltare etc., ele intruchipeaza din punct de vedere semantic reactia la marginalizarea stiintei si a culturii in perioada de transformare. Avand rolul de donator sau de mediator intre fundatiile mari si diferiti cercetatori, respectiv colective de cercetare, ele intreprind sau sustin cercetari, conferinte sau publicatii.
O schimbare cvasi-institutionala s-a petrecut pentru cercetarea istorica din Bulgaria si prin stabilirea unor relatii pe plan international. Pentru cele mai multe institute si universitati acest lucru s-a realizat sub forma concreta a unor proiecte comune pe termen scurt sau lung. Cele din urma au inlocuit in parte relatiile de odinioara, ce aveau caracter regulat si bilateral cu istoricii din fostele "tari vecine": Uniunea Sovietica, RDG, Polonia, Romania si Cehoslovacia. Afirmatia potrivit careia contactele si activitatile internationale nu mai pot fi explicate din perspectiva masurilor centralizate, ci ca fiind un rezultat al initiativelor unor istorici sau ale unor colective de cercetatori, ce propun intotdeauna un proiect, pare a fi pe deplin indreptatita. Aceasta transformare isi are motivatiile sale financiare. Cercetarea istorica bulgara a fost, la fel ca si celelalte ramuri ale stiintei, foarte tare afectata de dificilele probleme financiare ale tranzitiei, iar temporar aproape blocata. Conform datelor comunicate de catre presedintele ABS, finantarea cercetarilor din Bulgaria este de 70 de ori mai mica decat in statele UE. De aceea, diferitele forme de sustinere din strainatate au fost primite cu mare satisfactie. Astfel a crescut participarea cercetatorilor bulgari la proiecte internationale. Conform datelor oficiale ale presedintelui ABS, acestea au crescut in ultimii ani de zece ori. De un interes mare s-au bucurat si institutiile culturale straine, ale caror activitati de promovare n-au provocat in nici un caz procese de deformare in istoriografia bulgara, ci ele au conferit publicatiilor, care de altfel si-au pastrat libertatea tematica si de abordare, accente cu un caracter national si regional mai pronuntat. O cooperare neutra din punct de vedere geografic, dar prioritar internationala, i-a fost oferita cercetarii istorice bulgare de catre Fundatia pentru o Societate Deschisa (Open Society), care acopera toate fostele state ale blocului de Est si care, mai ales in primii ani de dupa evenimentele din 1989, a functionat aproape ca unicul loctiitor pentru suportul insuficient din partea statului si a contribuit la utilarea tehnica a unor universitati, institute, muzee si biblioteci.
O clasificare specifica a istoricilor mai activi, mai mobili si mai performanti a contribuit la o colaborare cu institutiile bulgare private si cu institutii straine, care le-au oferit accesul la manifestari publice, in ciuda unui cadru general de austeritate economica. Totodata, aceste colaborari reprezinta o forma de compensatie pentru prestigiul social foarte scazut al istoricilor care, cu putine exceptii, sunt astazi priviti de catre noua elita politica fie ca inutil, fie ca ceva ce este chiar daunator. Aceasta din urma se explica in principal prin faptul ca li se imputa usor modele de confruntare politica, pacate ideologice de odinioara si un mod de comportare stangaci.
Paralel cu democratizarea societatii a avut loc o profanare a "productiei istorice", istoricilor fiindu-le tot mai mult contestat dreptul exclusiv de a scrie istorie, ceea ce a avut drept consecinta o democratizare a temelor si a stilurilor. Caderea regimului comunist a condus dupa 1989 la o libertate unica de a tipari. Astazi poate fi publicat totul, daca se asigura mijloacele financiare necesare, cu exceptia literaturii ce propaga violenta si ura. Atitudinea rezervata a unor edituri fata de continut, terminologie sau fata de tezele sustinute nu este intotdeauna expusa in mod explicit. Asa se explica faptul ca cercetari demne de luat in serios, al caror continut stiintific a fost avizat din punct de vedere institutional si oficial, isi asteapta de ani de zile publicarea la editurile mai mari, si acest lucru se explica prin lipsa mijloacelor financiare, in timp ce alte texte pot aparea in cateva saptamani sau luni, indiferent cine si cum le-a scris si cine le finanteaza. Prin urmare, orasele mari si satele cele mai mici, personalitatile stralucite, dar si cele necunoscute au deja propria lor istorie publicata. Istoria unor asezari, regiuni, familii si a unor personalitati constituie in total o treime din toate publicatiile(2). Intr-o societate ce aspira la valorile liberale, se poate produce, comanda si cumpara in mod liber istorie, asa cum proceda inainte partidul-stat, desi intr-un alt mod. Eliberarea de vechile dogme ale marxism-leninismului, precum si productia de carte in functie de cererea pietii au incurajat o serie de teme istorice, care urmau sa se adreseze curiozitatii publicului larg: secrete, mistere, tradare, conjuratii, conspiratii, atentate si asasinate urmau sa dea trecutului istoricizat alte dimensiuni si un caracter mult mai picant. Saltul de la "Marx" la "afaceri" a facut, asadar, victime printre istoricii profesionisti.
Un alt salt, nu mai putin important, a avut de asemenea urmari fundamentale pentru societatea bulgara in general si a istoriografiei in particular: trecerea de la lagarul socialist (asa cum desemna retorica comunista asa-numita comunitate a statelor subordonate Moscovei) la o lume libera. Aspectele institutionale ale acestor efecte au fost deja in parte tratate. Aspectele legate de continut ar putea fi descoperite in primul rand in intrebarile legate de propria identitate. Acestea isi au originea in dezacordul dintre valorile, standardele, normele si modelele europene la care se aspira si mostenirea a cinci secole de dominatie otomana, care cu greu poate fi depasita, si a cinci decenii de suprematie sovietica in Bulgaria, care este, din nou, de multe ori perceputa ca o suprematie asiatica. Intrebari precum: "suntem noi europeni si in ce masura?", "ce suntem de fapt?", "unde ne este locul?", sunt puse atat in cercetari istorice(3), cat si in numeroase speculatii politice, avand in vedere aspiratia spre integrarea in UE. Opunerea schizofrena in politica mondiala a NATO si a UE cu ocazia crizei din Irak a provocat confuzie totala. Avand in vedere viitorul, societatea bulgara astepta de la istorici cercetari obiective privind trecutul recent: perioada interbelica si al doilea razboi mondial. Acestea au facut sa apara doua feluri de probleme, care sunt percepute ca fiind specific bulgare. Primul se refera la dezbaterea daca in Bulgaria acelor timpuri a existat un regim fascist, de tip fascist sau national-socialist. Acestei probleme i se adauga semnificatia unei probleme cheie cu privire la procesele cu caracter "spontan" si "intern" ale miscarii antifasciste si ale asa-numitei revolutii antifasciste de la 1944. Acestea justifica atitudinea mai multor generatii, mitologizarea lor si statutul privilegiat, sau le demasca ca fiind doar marionete in slujba unor interese straine, si prin urmare antinationale(4). Istoriografia este in general de acord asupra faptului ca Bulgaria a fost crutata de atrocitatile in masa ale celui de al doilea razboi mondial. Ba chiar mai mult, in Bulgaria nu a existat Holocaust si evreii bulgari au fost salvati, in ciuda raporturilor de alianta politica cu Berlinul. In afara de aceasta, armata bulgara nu a participat la actiunile de razboi alaturi de Germania. Aceste circumstante justifica un mare respect de sine national. Abia dupa 1989 dimensiunile ororii fata de opozantii reali si imaginari ai prefacerilor comuniste si fata de membrii de familie ai acestora au iesit la iveala. Libertatea de a putea scrie si publica totul a facut posibil ca victimele nemijlocite, urmasii lor, prietenii intimi, precum si martorii oculari sa solicite documente istorice autentice(5). Dezbaterile in istoria bulgara recenta, mai ales dupa 1944, nu contin doar nume concrete de oameni si de partide. Ele pun, asa cum s-a afirmat, si din punct de vedere principial problema distrugerii si recladirii in numele unor interese straine. Supravietuitorii sau urmasii lor, care se aflau inainte pe pozitii contrare, intruchipeaza cel putin doua moduri diferite si controversate de aducere aminte care reclama dreptul moral al unicului sau ultimului adevar. Amintiri, jurnale, interviuri, publicatii odinioara incriminate sunt publicate drept surse de informatii, respectiv ca marturii ale timpului. Lor le lipseste deseori o prelucrare stiintifica, spre care de altfel nici nu se tinde. Victimele asa-numitului "tribunal al poporului" de dupa 1944 au fost achitate prin lege, reabilitate, dar problema istoriografiei si a intregii societati este prelucrarea, tratarea juridica de lunga durata a acuzatiilor victimelor, a lagarelor si a proceselor politice organizate mai tarziu de catre Partidul Comunist Bulgar, a abuzurilor comise de serviciile secrete impotriva propriilor cetateni nevinovati s.a.m.d. In afara de acestea, ar putea fi enumerate multe alte exemple care ilustreaza modul de actiune al partidului-stat inainte de 1989 - dezmintirea oficiala a catastrofei de la Cernobil si urmarile acesteia asupra starii de sanatate a populatiei, schimbarea fortata de nume a turcilor bulgari si pregatirea organizatorica si financiara a propriilor cadre in vederea sfarsitului regimului comunist etc. De aceea, constatarea generala ca memoria emotionala a ultimelor decenii nu s-a transformat si nu se poate transforma in istorie este pe deplin indreptatita. Astfel, perioada tranzitiei a fost pana acum cercetata doar sporadic de catre istoricii profesionisti. Acest fapt ilustreaza atitudinea traditionala a istoricilor bulgari de a nu trata inca trecutul imediat drept istorie. Societatea are insa nevoie de o descriere istorica corespunzatoare a perioadei postbelice.
In acest context apar insa diverse intrebari: "cine si cum, cu ce metode si cu ajutorul caror teorii ar putea face aceasta descriere? Ar putea fi acest lucru posibil doar dupa o schimbare profunda a paradigmelor stiintifice?". Fireste ca raspunsurile nu sunt nici usoare, dar nici simple. Istoricii din Bulgaria au fost afectati in mod diferit de declasarea marxism-leninismului ca teorie stiintifica. Si inainte de evenimentele din 1989 au existat autori care obisnuiau uneori sa foloseasca in publicatiile lor, ca masura de protectie(6), unu sau doua citate din operele "clasicilor" ale acelei teorii unice, acceptate oficial. Acestora nu le-a fost greu sa se debaraseze de dogma incomoda. Altii, mai cu seama reprezentantii mai in varsta ai breslei, care au fost mai indelung, mai serios si mai profund absorbiti de sistem, au intrat intr-o criza grava. Istoriografia bulgara s-a despartit tacit(7) de concepte precum formare socio-economica, antagonismul claselor, lupta de clasa si altele. Distantarea istoricilor profesionisti de teorie(8) a avut drept consecinta, pe de o parte, o publicare a documentelor mult mai activa, iar pe de alta parte, si o oarecare intensificare a pozitivismului istoric. Exista de asemenea si o a treia tendinta. Dupa debarasarea de camasa de forta metodologica a perioadei comuniste, mai multi oameni de stiinta au incercat sa-si orienteze cercetarile mai ales spre teme fara nuante ideologice, care necesita o abordare interdisciplinara(9).
Pentru istoricii bulgari cu orientare mai degraba traditionala a existat solutia publicarii de documente, care a fost stimulata si prin accesul la fondurile de arhiva odinioara secrete. Documentele in original sau traduse(10) ale personalitatilor din conducerea vietii politice, ale miscarilor revolutionare si de eliberare a diplomatilor de seama si a confidentilor acestora au cunoscut apogeul, fiind considerate elemente ale unui clasicism istoric de prim rang, ce a fost crutat de schimbarile radicale. Ele ilustreaza in acelasi timp dominatia modului de rememorare individuala, ce a fost instrumentalizat asupra memoriei sociale, colective.
O noutate o constituie, dupa schimbarea din 1989, editarea a numeroase traduceri ale unor studii si publicatii istorice din strainatate, fara eventuale cenzurari. Prin aceasta se faciliteaza accesul la o varietate de teme, de metode, dar chiar si de perspective si moduri de abordare noi(11). In acelasi timp, se creeaza prin aceasta baza pentru un studiu comparativ lucid intre elemente straine si autohtone. Numarul mare de publicatii traduse trebuie sa compenseze, pe de o parte, slabiciunile propriei istoriografii pe alocuri "confuza". Pe de alta parte, aceste publicatii traduse pot fi intelese ca o necesitate de recuperare a unei societati care timp de jumatate de secol a obtinut, daca a obtinut, doar informatie deformata din punct de vedere ideologic. Pentru studenti, astfel de informatii se aflau in mod obligatoriu sub titulatura "critica a scolilor burgheze sau vestice". Carentele cercetarii istorice bulgare sunt percepute de unii specialisti drept provincialism, in sensul negativ al acestei notiuni, si ele rezulta si dintr-un alt fapt: contactele mai intense cu istorici din tarile vecine fostei Uniuni Sovietice sunt, de cele mai multe ori, fie initiate de cercetatori "occidentali" in cadrul unor proiecte mai ample, fie realizarea lor se datoreaza intermedierii acestora. Globalizarea istoriografiei ce se impune tot mai mult, prioritatile de cercetare depasind granitele nationale ale stiintei, reprezinta o provocare imensa pentru istoricii bulgari. Si aceasta problema este rezolvata in mare parte la nivel individual, ceea ce justifica teama fata de o "ghetoizare" a Bulgariei ca parte a Balcanilor. Solutii "colective" ofera doar putine institutii, care au conexiuni internationale stabile si care tin pasul cu cele mai noi tendinte. Recentele conferinte internationale ale Casei Stiintelor despre Om si Societate din Sofia in colaborare cu Institutul Goethe indreptatesc in momentul de fata un optimism mare in aceasta privinta, caci ele fac posibile intalnirile si dezbaterile anuale ale multor cercetatori bulgari cu reprezentanti de seama ai stiintelor umaniste, precum Jacques Derrida si Jürgen Habermas. Cu aceste ocazii se evidentiaza, printre altele, importanta sociala a istoriografiei de a cultiva si de a transmite o distanta critica, dar si dorinta de a verifica datele istorice, precum si de a lamuri prezenta trecutului.
*Doctor la Institutul pentru Balcanistica al Academiei de Stiinte Bulgare
Note:
1. Ca exemple putem aminti: Centrul de Cercetari asupra Bulgarilor, Centrul de Studii Europene, Institutul de Cercetare Internationala si Regionala, Centrul pentru Cercetari Critice si Cunoastere Umanitara, Centrul Stiintific de Strategie Nationala Bulgara, Centrul pentru Cercetarea Democratiei, Centrul pentru Strategii Liberale, Centre for Advanced Study, Centrul International pentru Problemele Minoritatilor si Relatii Interculturale.
2. Datele prezentate in acest articol pentru perioada 1992-2000 se bazeaza pe informatiile furnizate de Biblioteca Nationala "Sf. Kiril si Metodiu", unde se depun, asa cum prevede legea, exemplare din toate materialele publicate in Bulgaria. Informatiile cuprind toate publicatiile cu caracter istoric.
3. Elocvente sunt titluri precum: Zdravko Dunov, Civilizacijata i balgarskata etnonacionalna sadba (Civilizatia si soarta etno-nationala a bulgarilor), Sofia, 2000. 4. In afara de noile teze sunt publicate si diferite editii mai vechi ale unor studii ca, de exemplu: Ilèo Dimitrov, Balgarskata demokraticina obstestvenost, fasismat I vojnata: 1934-1939 (Spatiul public democratic bulgar, fascismul si razboiul: 1934-1939), ed. a 2-a, Sofia, 2000 s.a. Dintre publicatiile mai recente amintim: Plamen Cvetkov, Bolsevisam, nacionalisam, fasisam 1917-1939: obstoevropejski I balkanski aspekti na problema (Bolsevism, nationalism, fascism 1917-1939: aspecte general europene si balcanice ale acestei probleme), Sofia, 1992; Milco Spasov, Imalo li e fasisam v Balgarija (A existat fascism in Bulgaria), Sofia, 1998 s.a.
5. Balgarskijat Gulag: Svideteli. Sbornik ot dokumentalni raskasi sa konclagerite v Balgarija (Gulagul bulgaresc: Marturii. O antologie a relatarilor autentice despre lagarele de concentrare din Bulgaria), Sofia, 1991, si multe altele.
6. Despre diminuarea controlului ideologic asupra cercetarilor istorice ("metoda de presiune" incepuse sa cedeze), vezi si Maria Todorova, Historiography of the Countries of Eastern Europe: Bulgaria, in: AHR (October, 1992) si Wolfgang Höpken, Zwischen "Klasse" und "Nation": Historiographie und ihre "Meistererzählungen", in Südosteuropa in der Zeit des Sozialismus (1944-1990), in: Jahrbücher für Geschichte und Kultur Südosteuropas, 2 (2000), pp. 38-39.
7. Apararea "teoretica" si "ideologica" s-a limitat la cateva reactii patetice precum: Nikolaj Iribadzakov, Velicieto na marksisma I miserijata na renegatstvoto: v nadprevara s vremeto (Maretia marxismului si mizeria situatiei de renegat: la intrecere cu timpul), Veliko Tarnovo, 1994.
8. Publicatii precum Varban Todorov, Etnos, nacija, nacionalism. Aspekti na teorijata I praktikata (Ethnos, natiune, nationalism. Aspecte ale teoriei si practicii), Sofia, 2000; Ivan Parvev, Klio-gravitacijata: Edna interpretacionna teorija na mezdunarodnite otnosenija (Klio-gravitatia: O teorie a interpretarii relatiilor internationale), Stara Sagora, 1999 s.a. nu pot modifica in mod substantial aspectul general.
9. Ca exemple ar putea fi citate multe publicatii. Aici amintim, intr-o selectie obiectiva si fara pretentia de a oferi o selectie de "performante exemplare", doar unele titluri pentru a ilustra moduri de abordare diferite: Ivan Ilcev, Reklamata pres Vasrazdaneto (Publicitatea in perioada Renasterii), Sofia, 1995; Stojco Grancarov, Balkanskijat svjat (Lumea Balcanilor), Sofia, 2001; Raina Gavrilova, Koleloto na zivota: vsekidnevieto na balgarskija vasrozdenski grad (Roata vietii: viata de toate zilele a orasului bulgar in perioada Renasterii), Sofia, 1999; Cocio Bojadziev, Nostta prez srednovekovieto (Noaptea in evul mediu), Sofia, 2000 etc.
10. Mentionam intre altii pe: Ivan Ev. Geschov, Konstantin Stoilov, Grigor Nacovic, Atanas Burov, Konstantin Murawiev, Alexandar Yankov, Bogdan Filov, Ivan Mihailov, Georgi Dimitrov, Todor Jivkov, Graf Ciano, Benito Mussolini, Winston Churchill, Franjo Racki, Mohandas Ghandi s.a.
11. Din numeroasele traduceri le amintim pe cele mai reprezentative: Ernest Gellner, Nations and Nationalism, Oxford, 1983; Anthony D. Smith, National Identity, London, 1991; Edward Said, Orientalism, London and Oxon, 1978; Paul Jonson, Modern Times: The World from the Twenties to the Nineties, London, 1991; Pierre Grimal, La civilization Roumaine etc. Aici trebuie mentionata si cartea istoricului de origine bulgara stabilit in SUA Maria Todorova, Imagining the Balkans, New York, Oxford, 1997.
Traducere din limba germana de Ana Iroaie
