Băsescu, dependența de Elena Udrea: romantism sau pragmatism?

Sabina Fati 21.08.2014
SHARE 26

De același autor

Dacă acum 10 ani Traian Băsescu era omul care aduna în jurul lui elita intelectuală a țării, mizând pe spiritul liberal al oamenilor cultivați, astăzi președintele se întoarce spre periferia oportunistă de unde a cules-o pe Elena Udrea tot în urmă cu 10 ani.

Cum a reușit Elena Udrea să-l mute pe Traian Băsescu de pe o orbită pe alta? Ce ascendent are asupra lui? Cum de l-a făcut să-și abandoneze instinctul politic, fără să-și dea seama că devine ridicol?

În lumea politică și jurnalistică se vorbește despre relația specială dintre Băsescu și Udrea care s-ar baza atât pe interese financiare comune, cât și pe sentimente foarte puternice, dar nimeni nu a putut furniza până acum nici un fel de dovezi. Totuși orbirea lui Traian Băsescu în fața acestei femei frumoase și pragmatice ar putea fi în sine o dovadă a clevetirilor, dacă nu cumva la mijloc este și un calcul care să-i asigure liniștea în viitorul post-prezidențial.

Președintele își pune destinul politic în mâinile Elenei Udrea, deși e greu de crezut că ea ar ști ce să facă în ipoteza puțin probabilă că ar ajunge șef al statului. A făcut oare Băsescu un exercițiu de imaginație: cum ar fi primită Udrea la o întâlnire cu liderii UE sau NATO? Cum ar arăta președinta PMP acolo? Despre ce ar vorbi? Cum ar negocia ea securitatea României? L-ar angaja consilier pe Traian Băsescu? Sau dimpotrivă l-ar abandona ca pe o haină veche? Seamănă Udrea cu vreunul dintre șefii de stat din lumea occidentală sau mai degrabă este modelul în oglindă al populistei și cochetei Cristina Kirchner, președinta peronistă a Argentinei? Ținuta, biografia politică și discursurile Elenei Udrea sunt copiate de la Buenos Aires nu de la Washington, Berlin sau Bruxelles. Oare președintele nu-i vede limitele favoritei sale?

Există o dependență inexplicabilă care îl ține legat pe Traian Băsescu de Elena Udrea și care i-a creat o vulnerabilitate despre care se vorbește și în unele cancelarii vestice. Reputația lui de negociator și cunoscător în intimitate a geografiei politice este deja pătată de această dependență pe care și-o expune în fața națiunii, eliberat complet de prejudecăți.

Traian Băsescu este primul președinte care a spart cercul omertei, în care politicienii se acopereau unii pe alții, chiar dacă la suprafață se atacau și se disprețuiau reciproc. Se teme oare șeful statului de răzbunarea vechiului sistem, pe care credea că l-a asanat? Vrea să facă un târg cu ajutorul Elenei Udrea pentru a-și asigura spatele înaintea unor vremuri tulburi?

Intrarea Elenei Udrea în cursa prezidențială va acoperi ecranele, fiindcă în afară de Victor Ponta este singura care prin pârghii indirecte poate controla importante canale mediatice. Ea va deveni astfel unicul exponent vizibil al dreptei și va face din Băsescu subiectul central al campaniei electorale, o tactică prin care i s-ar putea deschide lui Ponta drumul spre Palatul Cotroceni, inclusiv prin fărâmițarea PDL, unde mai mulți lideri de filiale au anunțat deja că o vor susține, vulnerabilizând și alianța PNL-PDL.

În spatele disputelor, Udrea își va păstra însă bunele relații cu Ponta și cu oamenii lui de casă, de care o leagă întâmplări și istorii mai noi și mai vechi, pe care Traian Băsescu le cunoaște. Aceste conexiuni inedite l-ar putea arunca pe șeful statului în noroiul din care s-a ridicat împotriva relațiilor transpartinice în urmă cu 10 ani. Rămâne oare Traian Băsescu alături de Elena Udrea din romantism sau din pragmatism?

Articol publicat și pe www.romanialibera.ro

TAGS:

Comentarii 26

selavi - 10-03-2014

Udrea duce cu gandul mai degraba inspre exotica Manila. E folosita, si cred ca basescu se chinuie sa o scoata prim ministra. Fuga lui Turcescu nu inseamna decat: lasati-l pe Ponta in pace, alea jacta est! Toata lumea e curiasa acuma doar de un singur lucru:daca si cum si cand va fi scos Iohanis, singurul ce ii poate lua caimacul Udrei.

Răspunde

lorry - 09-25-2014

Ar mai fi un amanunt deloc nesemnificativ, istoria de 100 de ani incoace si memoria colectiva: Carol1-Elena L, Ceausescu-Elena P, ar urma firesc, pe aceeasi coloana in tabel:Basescu-Elena U. E deja inflatie de Elene malefice! Istoria se razbuna daca -o cunosti, prin repetarea actelor. Aferim

Răspunde

torge silvia - 08-26-2014

Sunt intru totul de acord cu tine Mike13

Răspunde

Vicentio B. - 08-25-2014

@ mike 13. Evident, pentru mine ca analist de sistem, in sens soft, sunteti un OM DE BUNA CREDINTA ! Ca atare va transmit : 1 . va recomand extrem de sincer, sa nu mai puneti semne de intrebare, ce denota, deznadejde, dezamagire, dezorientare , daca deja puteti aprecia /anticipa absolut singur, ca NU veti primii NICIODATA de la NIMENI din Romania un raspuns UTIL, MORAL, FUNCTIONAL ! 2. Construiti - atent , obiectiv , un tabel cu TREI mari coloane si anume: I. PROBLEME ESENTIALE, in care preluati succint elementele grave actuale din Romania ; 2. Sansa de rezolvare a acestor probleme in situatia in care Dr. Ponta ar ajunge Presedinte al Romaniei ; 3. Sansa de rezolvare a acelorasi probleme in varianta , in care, spre exemplu Monica Macovei si / sau a altui candidat /candidata ar ajunge in pozitia ravnita, vizibil patologic, de Ponta ; 4. Inaite de acesta reprezentare tabelara, pe o alta foaie format A 4. , tot in forma tabelara, scrietii TOATE elementele, care desigur le puteti enumera, referitoare la ceea ce ar putea Dr. Ponta face, daca ar ajunge Presedinte al Romaniei. P.S. Deoarece Dvs. va referiti "nostalgic " la Stefan cel Mare (domnie 1457 - 1504 ) va reamintesc ca acesta a fost contemporan cu GIGANTUL OMENIRII Leonardo da Vinci, care avea filosofia morala (citez aici in forma prescurtata) : " Cine nu pedepseste nedreptatea, porunceste ca ea sa fie facuta !" . Eu va urez , la fel de sincer, succes deplin !

Răspunde

Io din popor - 08-25-2014

corneliu: de unde si pana unde oamenii cei mai importanti ai tarii sunt luati in raspar daca eu i-as vedea la un tolcsou cu doamna Udrea! si mie mi-e frica ca la respectiva intalnire, daca ar fi sa fie, nu voi fi capabil sa pricep ceva ! cum suna proverbul despre ala care moare de grija altuia? dar cel mai mult imi place eleganta raspunsului dumneavoastra! exista o vorba de duh a unui dramaturg frantzuz de acum o suta de ani care suna cam asa: cea mai mare bucurie pe care o poti avea este atunci cand un oligofren te considera drept * un nimeni gaunos*! esti admirabil, intelectual ce mai...cu toate cuvintele la el acasa...

Răspunde

Io din popor - 08-25-2014

mike13: admirabilule, iti aplic acum maieutica lui Socrate, anume ca dumneata ai deja raspunsul la intrebarea de ce nu o voteaza lumea pe doamna Monica Macovei! deci: cum e turcul asa e si pistolul! limbajul ce-ti tradeaza gandirea, simtul demnitatii care te impiedica sa cobori standardele si sa nu profiti de starea de anonimat a forumului, cultura si in cele din urma spiritul demn de anii 50 ai secolului trecut, acel spirit care a bagat o gramada de oameni la parnaie, intolerant in raport cu cei care nu sunt de aceeasi parte a baricadei, ei bine, toate acestea te recomanda sa fii un sustinator al doamnei Macovei! sunt convins ca doamna Macovei se va simti minunat citindu-ti postare pe care mi-ai adresat-o! singura nedumerire pe care o am: in ce an ai absolvit Stefan Gheorghiu?

Răspunde

corneliu - 08-25-2014

Daca oamenii cei mai important ai tarii sunt luati in raspar de un prost fudul nu avem decat un ,,viitor de aur,,asa cum se invata de la partidul unic sI maret. Daca ai sa stai pe un scaun in fata televizorului tot n-o sa pricepi nimic , asa cum in general nu prea pricepi. Tot un nimeni gaunos ramai.

Răspunde

mike13 - 08-25-2014

Intrebarea este, eu, cetateanul de pe strada, cu cine votez??? Cel de pe camp, e cel mai fericit, pt ca stie cu cine...cu cei ce dau pensii si salarii din munca altora, ca sa-si pastreze mai departe libertatea si privilegiile!!!Dar noi, ceilalti, care platim toate privilegiile lor, toate hotiile lor si toata incompetenta lor, cu cine votam???Cand ne-am pus speranta in cei pretinsi de dreapta, am crezut la inceputul verii, ca in sfarsit, au inteles ca Romania are nevoie de oameni responsabili, de patrioti, de oameni de caracter si competenti...da de unde???Orgolii, interese, certuri, pretentii, ambitii personale si de grup, ura, invidie...ce legatura are Romania cu toate astea???Cu ce a gresit omul de rand, romanul platitor de taxe si impozite, sa suporte atata mizerie???Se vor schimba oamenii astia vreodata??NU!!!!Avem pe cine sa votam??NU!!!Si uite asa, iar am ajuns sa votam raul cel mai mic!!!Vom mai evolua vreodata???Nu!!!Romania nu mai are nici un viitor!!! Iata cum se intampla...D-l Antonescu, dupa ce-l recomanda peste tot si tuturor pe Iohannis prim ministru, apoi la sefia PNL, acum spune ca nu-l cunoaste prea bine pe Iohannis ca sa-l sustina!!!Asta ca sa ne convingem, in sfarsit, cat de bou poate fi acest imbecil de Antonescu...de parca mai era nevoie...D-l Basescu, pe care l-am sustinut si pe care l-am apreciat enorm pt curajul cu care s-a luptat pt o justitie europeana si pt un stat de drept asemenea si care a si reusit in mare parte, pe care l-am admirat pt curajul cu care s-a batut cu mafia securisto-comunista, cea care-l uraste pe fatza si care-i poarta sambetele, acum face o prostie de neimaginat, sustinand o femeie dubioasa, care are o singura calitate...gura mare!!!Poate ca pt ca trebuie sa i se opuna cineva de categorie egala lui Ponta!!!Dar dupa...ce facem???Monica Macovei, singura femeie asupra careia nu pot plana nici un fel de suspiciuni, doar ca a fost, vezi Doamne, procuroare comunista, nu o vrea nimeni din clasa politica...si nici din presa...oare de ce???Oare de ce le e frica tuturor de ea???Pt ca e prea corecta??Nu stiu...Tot ce stiu este doar ca poporul acesta, desi are dreptul sa traiasca intr-o tara normala si democrata, ma tem ca nu are meritul....Si nu are nici un viitor, acest popor, demn urmas al bravilor daci, al lui Mihai Viteazul si Stefan cel Mare....Dar mai intai, multi nici nu stiu cine au fost acestia, mi-e teama....daca vorbim de fanii manelelor si ai rasei care au schimbat identitatea , moralitatea si mentalitatea acestiu brav popor..Care popor???.

Răspunde

mike13 - 08-25-2014

Iar eu ma astept ca un bou ca tine propagandist ieftin care te tot prostituezi pe aici, si care inca o data faci pe prostul de parca ai fi altfel, sa ne lasi si sa te duci drq sa-l pupi mai departe in cur pe al tau imbecil ca si tine de Ponta, sau sa te arunci in fata metroului dak o fi asa ceva la tine pa malu santzului, ca un mare bine ai face patriei, perversule activist de la coada vaci!!!Esti prostul reprezentativ al Romaniei, care nu e prost destul, pana nu e si fudul, intotdeauna pe invers, ca sa pari interesant, da n-ai nimic in cap!!!Ca si fratii tai de interes pe care-i sustii atat de subtil, repetentule!!!Caci chiar m-am saturat de un bou atat de banal si de previzibil ca tine!!!..Prost, da cu gura mare, intotdeauna inimitabil!!!.Ia-ti drq sacosa si du-te la piata, fomistule, si mai lasa-ne!!!!Pe cuvant daca am ceva personal cu tine, dar m-am saturat de tampeniile pe care ti le debiteaza creierul ala mic cat gamalia!!!

Răspunde

ion sebastian - 08-23-2014

Rostogolita de pe feisbucul Elenei Basescu: Te rog Elena sa fii foarte atenta la ce spun referitor la reaparitia ideii de suspendare a Presedintelui Basescu Este evident ca PMP este total contra acestei tampenii sinistre --de fapt o diversune odioasa--care asa cum am aratat ieri incearca sa scindeze dreapta sub falsa dihotomie pro persoana Basescu sau contra persoana Basescu cand si PMP se revendica de fapt de la politica, de la mesajul Presedintelui, caci persoana sa va parasi conform si celor spuse de dansul zona politica a functiilor de decizie, ramanand probabil (si asta va fi extraordinar de important) un mentor pentru toti cei care il respecta pe Dlui si cele gandite si realizate de Dsa, dar mai ales dorite si ramase inca de realizat si asta nu din vina Domniei sale ci a cumplitei lupte pe care a trebuit sa o duca, in sarcina urmasilor sai politici. Dar chiar si asa observ o analiza facuta de dl Lazaroiu(http://www.paginadepolitica.ro/lazaroiu-propune.../ )care conchide dupa ce spune cam ce spun si eu dar cu focusare mai mare pe PMP-- ceea ce mie mi se pare o exagerare --ca sunt doua situatii in cazul unui referendumla conditiile de validare ale referendumului si va rog sa confirmati daca asa stau lucrurile si citez: "In ce priveste rezultatul referendumului: -daca nu se intruneste cvorumul (50%+1) atunci presedintele ramane in functie pana pe 21 decembrie si asta ar putea sa i afecteze sansele lui Ponta in al doilea tur de scrutin. -daca se intruneste cvorumul, atunci presedintele este demis si pierde 4 saptamani din mandat, iar asta ii poate mari sansele lui Ponta in turul al doilea." Daca este cum spune dl Lazaroiu si daca totusi s-ar produce tampenia(nu stiu daca este un o data de la care asa ceva nu ar mai fi legal permis) dorita si frtata de o majoritate iresponsabila atunci evident ca chiar cu mai multa convingere va trebui ca tot electoratul de dreapta sa stea acasa adica Ponta si ai lui trebuiesc lasati singuri, caci ca si in 2012 sansa ca presedintele sa ramana inca acea luna si sa nu fie umilit pentru o demitere ar fi mai mare daca nu ne prezentam nimeni din dreapta inclusiv PNL lucru care azi este posibil caci astfel doar se va abtine si va sanctiona inoportunitatea unei astfel de initiative, dovedind si electoral ca USL nu este macar partial refacut. Deci incercarea lui Ponta de a aduce la vot romanii trebuie privita ca o invitatie la un blat politic chiar daca dl Ponta va incerca sa ambitioneze basistii ca trebuie ca macar in final de mandat sa iasa la vot ptr dl Basescu Sunt convins ca aceasta analiza a mea este absolut corecta si greu de contrazis,

Răspunde

Ciobanul Bucur - 08-23-2014

Doamna Fati, ar fi de real sprijin pentru unul ca mine daca ati spune direct asa: "In cazul confruntarii in turul al II-lea intre Udrea si Ponta, votati Ponta". - Asta inteleg eu din cele de mai sus. Corect?

Răspunde

Io din popor - 08-23-2014

eu ma astept ca domnii Plesu, Liiceanu, Patapievici, Mihaies, Tismaneanu, Cartarescu ( cu scuzele de rigoare daca am uitat vreun nume!) sa iasa pe scena bataliei pentru fotoliul de presedinte al Romaniei si sa o sustina pe doamna Udrea! caci vorba domnului Liiceanu, cu ocazia onorarii domniei sale *"Timp de 10 ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumim"! acum e momentul ca toti cei care au ajuns pe drumuri din cauza domnului Basescu sa-i sustina candidatura doamnei Udrea! daca as sti ca la tvr ar urma sa fie o intalnire in trei doamna Udrea, domnii Plesu si Liiceanu, cu o ora inainte mi-as lua scaunul si m-as aseza in fata televizorului!

Răspunde

Liviu dinTimisoara - 08-23-2014

Sa nu credeti ca Basescu nu stie ce face atunci cand o arunca in disputa politica cea mai mediatizata si urmarita, cum este cea pentru Presidentie ... Ati auzit de " iepure" in cursele de semifond si fond, da ? Important este sa nu se calce pe picioare reciproc ...

Răspunde

c.radu - 08-22-2014

Bine ar fi ca teoria expusa de D. Tapalaga sa nu se confirme, si sa se dovedeasca faptul ca justitia este cu adevarat libera si legata la ochi. Vom vedea aceasta abia dupa alegeri. Din nefericire, logica duce catre teoria lansata de D. T. Pentru ca in virtutea logicii, daca TB ar fi dorit continuarea reformei statului ar fi mers pe mana lui Macovei. Cu EU nu avem nicio sansa, ea fiind din acelasi aluat cu V. Ponta.

Răspunde

Adrian D - 08-22-2014

Daca ar fi alegeri cu un singur tur, candidatul cel mai bine cotat al dreptei ar pierde in fata lui ponta. Solutia sta in adunarea a cat mai multe voturi de peste tot, cu oricine, pentru ca in turul doi sa fim mai multi decat tovarasii. Pragmatici Blaga avem, rezonabili nemti avem, intelectuali fini avem, justitiari avem. Dar poporeni? Ce mesaj transmite doamna Macovei ciobanului Ghita? Dar mecanicul de locomotiva cu cine voteaza? Ca Basescu nu poate sa apara in campanie la brat cu Iohanis. Decat sa faceti judecati corectionale simpliste mai bine puneti mana si adunati fiecare votanti cum stiti. Unde-s multi puterea creste! Succes!

Răspunde

Vicentio B. - 08-22-2014

ARTICOLUL, poate fi, printr-un sistem de analiza, necunoscut inca in Romania, cuantificat matematic si prezentat chiar sub forma de diagrama. Faptul ca acest sistem de analiza nu este cunoscut in Romania, este exepmplificat perfect prin PLAGIAT Dr. Ponta, determnat ca atare - masiv si intentionat de care Universitatea Bucuresti, dar care din IGNORANTA & IMPOSTORA & CORUPTIE in format XXL a, ramas inca in Romania nesactionat social si juridic. Prin intermediul unei astfel de analize si diagrame, se ajunge la concluzia certa, ca Dna. Sabina Fati, decat sa scrie articolul de mai sus, care provoaca " vartejuri " in favoarea IMPOSTORULUI NATIONAL, ar fi trebuit sa ramana CONSECVENTA cu toata forta omului de buna credinta si profesianismului de care vizibil dispune, articolului scris anterior: " Cine este Monica Macovei si ce vrea ea ", chiar daca in mod neadmis de jignitor Dna. Fati a fost atacata pentru aceasta optiune morala, salvatoare pentru Romania.

Răspunde

septar - 08-22-2014

Udrea si Basescu devoratori de intelectuali.A reusit sa se foloseasca de ei cit a avut nevoie apoi la gunoi. Vom vedea adevarata lui fata acum.Mai mult de 4% nu va obtine d-na nutzi dar adevaratul ei scop este sa discrediteze ceilalti candidati de dreapta si sa il ajute pe ponta.In turul 2 va cere simpatizantilor sa stea acasa si asta este pretul pentru linistea lui Basescu dupa mandat.PRAGMATISM

Răspunde

Gheorghe Popescu - 08-21-2014

Se spune ca e bine sa faci ce zice popa, nu ce face popa. Declaratia lui Basescu vine sa clarifice apele. Odata ce Udrea e propusa de PMP la presedintie, toti basistii vor vota cu…Monica Macovei. Nu stiu de ce trebuie politicienii sa faca un asemenea dans pe sirma, de ce l-au propus mai intii pe Diaconescu (fara ca macar sa-l intrebe) doar pentru a-l mazili o luna mai tirziu, dar cred ca totul are un rezon, care nu e nici pe departe cel vehiculat de toate vuvuzelele aici pe net, cu Nuti in patul lui Base. Asta e o aiureala marca Romanica, unde toti nu se gindesc decit decit la ce au intre picioare. Udrea stie ca nu e populara, stie ca toti o musca de fund in Romania asa ca stie ca nu va ajunge in turul doi. Si Basescu stie asta. Intrebarea e ce mama naibi de jocuri politice se fac si desfac aici. Se pare ca si Macovei si Blaga sint implicati, ca si Macovei s-a hotarit sa candideze ca independent pe ultima suta de metri, cu Blaga care n-o da afara, dar de cind a anuntat ca o sa candideze, Macovei n-a mai facut nici un pas. Un lucru e cert, daca Diaconescu mai avea un sens sa candideze din PMP, Udrea nu are. Basescu a fost foarte soft la adresa lui Macovei. Saraca, nici nu stie in ce se baga. Aproape protector. Eu cred ca basistii vor vota Macovei in primul tur. Asta cred ca il va scoate pe Johannis si PNLul lui din cursa. Se termina cu struto camila asta. In rest, articolele doamnelor Ene Doghiroiu, Fati sau Tapalaga sint apa de ploaie. Marii sustinatori din presa ai domanei Macovei au dat bir cu fugitii de cind dumneaei si-a anuntat candidatura.Nici unul n-a mai scos o vorba pentru sustinerea dumneaei, din contra, o critica voalat. Asa suport halal. Sa te mai increzi in jurnalisti!

Răspunde

dana - 08-21-2014

daca Eba a luat 3% sau cat a luat, cred ca si Udrea o sa-i convinga pe oamenii aceia sa o voteza.

Răspunde

silenzio-stampa - 08-21-2014

va inselati, elena curva este mai "educata" decat traian basitul - nu ea s-a ocupat de casa din mihaileanu si alro? iar bordelul "intelectualilor" va functiona la fel de bine: acelasi "stat de drept" si aceeasi orientare "pro-occidentala". nu va mai bateti ca "pisicutele" pentru a intra in gratia masculului alfa. in curand veti ajunge din pupincurista o "lichea".

Răspunde

Gladiatorul - 08-21-2014

@ STAN PATITU: Adorabila remarca.

Răspunde

popa - 08-21-2014

eu cred ca Udrea o sa primeasca mai putine voturi decit semnaturi

Răspunde

DanT - 08-21-2014

Mult zgomot pentru nimic. Sunt curios daca Udrea va trece pragul psihologic de 1%.

Răspunde

STAN PATITU - 08-21-2014

Nici una, nici alta! Criza varstei a treia...

Răspunde

mrjack - 08-21-2014

Mai degraba, isi da arama pe fata. De ani de zile tot incearca sa o bage pe gat electoratului pe aceasta doamna, o sustine atat el cat si catelusii pe care ii are in lesa (de exemplu, fostul premier Boc), si isi da masura lipsei de idei, a badaranismului si a hotiei pe care o parte din opinia publica refuza sistematic sa le vada. Interesant este ca si-a pus electoratul intr-o situatie delicata: au de ales simpatizantii lui Basescu intre recomandarea lui Basescu (pentru care munceste mai ceva decat a muncit pentru el insusi prin diferite campanii), doamna Udrea, si 'salvatoarea justitiei', doamna Macovei. Si mai amuzant mi se pare acest fapt dintr-un motiv anume: tineti minte cand v-ati luat de delegatii PDL care au votat Udrea si Blaga la faimosul congres incheiat cu 'la revedere' de la perdeluta? Spuneati atunci ca aparatnikii de partid cei rai fac asta, si nu reflecta opinia publica... Punem pariu ca Macovei o sa ia mai putine voturi decat Udrea la prezidentiale?

Răspunde

Observator - 08-21-2014

Nu d-na Sabina Fati,nu va reusi sa faca nimic Basescu cu Elena Udrea,pentruca el nu a fost niciodata asa cum l-ati considerat dvs.si v-ati inselat amarnic!Basescu a intrat in politica mare cu o teza sperand ca o va duce la capat,dar el fiind un comandant de vas si cu apucaturi din regimul trecut nu a putut sa o duca la capat nefiind plamadit pentru asa ceva!Dumneavoastra si altii ca dumneavoastra l-ati luat in serios si acum numai stiti cum sal catalogati,romantic,pragmatic,nu doamna a fost si ramane un simplu pirat de mare care si-a batut joc de tarisoara asta mai bine de un deceniu!O sa vedeti ca ceea ce spun eu acum si am mai spus-o mai bine de 7-8 ani in urma, o sa iasa si mai pregnant dupa ce va parasi locatia de la Cotroceni.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22