Ce-i lipseşte lui Crin Antonescu pentru a fi preşedinte

Cel mai bun orator al scenei autohtone şi cel mai admirat politician în rândurile studentelor nu are sprijinul instituţiilor de forţă ale statului roman pentru a rămâne în fotoliul de la Cotroceni.

Crin Antonescu exersează rolul pe care şi-l doreşte cu prea multă râvnă şi prea în văzul tuturor pentru a demonstra că este pregătit să devină şeful statului, în vreme ce nerăbdarea este păcatul său capital. S-a grăbit să fie preşedinte prea devreme, de frică să nu fie tras pe sfoară de aliaţii săi din PSD, fiindcă potrivit protocolului USL, liberalii ar fi primit candidatura la prezidenţiale din partea Uniunii abia în 2014. Concursul pe care l-a dat Traian Băsescu în scoaterea la iveală a plagiatului premierului a schimbat, însă, ordinea prestabilită a lucrurilor, iar urgenţa lui Antonescu de a scăpa de preşedintele ales a devenit şi urgenţa lui Ponta. Cei doi aveau motive diferite pentru demiterea lui Traian Băsescu: premierul ar fi vrut doar să se răzbune, în vreme ce şeful liberalilor avea neapărată nevoie de fotoliul de la Cotroceni, pentru că doar aşa putea să vorbească de la egal la egal cu prietenul, aliatul şi rivalul său, care se cazase deja la Palatul Vitoria.

În spatele lor, PSD şi PNL au început să calculeze câştigurile şi pierderile pe care le-au avut de la începutul lunii iulie, de când l-au suspendat pe Traian Băsescu şi au constatat că liberalii şi-au pierdut din electoratul cultivat căruia nu i-au plăcut nici tuşele groase prin care Crin Antonescu a răspuns criticilor venite dinspre Uniunea Europeană, nici procedurile îndoielnice prin care a fost dat la o parte preşedintele ales. PSD a pierdut se pare chiar mai mult, fiindcă sondajele de opinie arată că Victor Ponta a scăzut cu circa de 10 la sută, spre deosebire de Crin Antonescu, preşedintele interimar, care şi-a conservat credibilitatea. Percepţia electoratului este că Ponta a pus în scenă execuţia sumară a preşedintelui Băsescu, folosind metoda schimbării regulilor în timpul jocului şi a loviturilor pe la spate.

Crin Antonescu a reuşit să-şi păcălească marea majoritate a simpatizanţilor, lăsându-l pe Victor Ponta să se supraexpună la Bruxelles, stând pe la uşile liderilor europeni şi încasând criticile acestora sau contrazicându-se zilnic în faţa microfoanelor despre legile care trebuie schimbate imediat, pentru ca Traian Băsescu să fie demis mai cât mai repede. Liderul liberalilor a fost bine ghidat din acest punct de vedere, în schimb discursurile sale de fiecare seară le-au dat fiori reci diplomaţilor occidentali acreditaţi la Bucureşti, dar şi românilor care au trecut prin frigul comunist sau celor care au înţeles că naţionalismul lui Crin Antonescu nu este doar un instrument de campanie electorală. Eperţii de la Bruxelles au notat că preşedintele interimar este eurofob, economiştii Fondului Monetar Internaţional şi-au dat seama că nu înţelege prea mult din probelmele curente ale ţării şi doar Vocea Rusiei îl laudă şi îl sfătuieşte "să fie mai activ pe plan extern".

După 20 de ani petrecuţi în politică, fără ca în această perioadă să fi devenit specialist în vreun domeniu, liderul liberalilor aspira la singura funcţie pentru care îşi imaginează că nu are nevoie de vreo calificare. Aşezarea sa prea grăbită la Cotroceni, cu tot cu pleiada sa de consilieri reciclaţi, înainte ca premierul să declare că guvernul nu mai organizează nici un fel de "mini-recensământ", deci nu mai încearcă să scadă din listele electorale 1.300.000 de români în aşa fel încât să-l demită forţat pe Traian Băsescu, l-a lăsat pe Crin Antonescu în offside.

Absenţa simpatiilor sale pro-occidentale, discursul izolaţionist şi prea personificat, instabilitatea emoţională, lipsa expertizei în orice domeniu al politicii, fac din Crin Antonescu un politician interesant, dar pe care instituţiile strategice şi cancelariile euro-atlantice nu şi-l doresc în fruntea României.

Articol publicat si pe site-ul romanialibera.ro.