Cu cine guvernează Ponta: cu Băsescu?

Primul ministru a oprit castrarea ANI și îngrășarea imunității parlamentarilor fără să se fi consultat cu liderul PNL, Crin Antonescu, după ce i-a lăsat pe liberali să se compromită prin amendamentele cele mai radicale prin care ar fi putut să-și atingă obiectivele

Sabina Fati 23.01.2013

De același autor

Primul ministru se poartă cu liberalii de parcă ar fi rudele sărace şi agasante venite din provincie la neamurile lor avute din capitală. Se jenează cu ei, dar nu-i dă afară, cel puţin până când nu-şi rezolvă câteva probleme utilitare. În schimb Traian Băsescu este partenerul de care are nevoie înainte de întâlnirile oficiale sau înaintea luării unor decizii importante.

Victor Ponta exersează relaţiile ambivalente: stă alături de PNL la guvernare, dar ia deciziile importante mai degrabă cu Traian Băsescu, decât cu prezidenţiabilul Crin Antonescu. Doar aşa se explică eşecul liberalilor în ceea ce priveşte planul lor entuziast de a mutila Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi de a mai adăuga un scut la imunitatea parlamentarilor. Nici PSD nu este prea fericit cu rezultatul final obţinut, fiindcă parlamentarii, indiferent de cularea lor politică şi-ar dori să nu mai fie nevoiţi să-şi afişeze averea şi mai ales să nu mai aibă de-a face cu ANI, această instituţie care le verifică permanent veniturile pentru a vedea dacă nu cumva au cheltuit mai mult decât au câştigat. În primii 15 ani după căderea comunismului, cei mai mulţi demnitari români au strâns averi impresionante, fie pe baza traficului de influenţă, fie folosindu-se de informaţiile privilegiate la care aveau acces. Majoritatea parlamentarilor au nostalgia vremurilor în care erau stăpâni pe situaţie şi nehărţuiţi de ANI şi DNA, dar în vreme ce liberalii au crezut că vor putea să se pună la adăpost prin modificarea statului deputaţilor şi senatorilor, Victor Ponta şi-a convins oamenii să fie rezonabili.

Primul ministru a oprit castrarea ANI şi îngrăşarea imunităţii parlamentarilor fără să se fi consultat cu liderul PNL, Crin Antonescu, după ce i-a lăsat pe liberali să se compromită prin amendamentele cele mai radicale prin care ar fi putut să-şi atingă obiectivele. Nu este pentru prima dată când Victor Ponta îşi face o strategie separată de partenerii de coaliţie şi chiar în detrimentul lor: după ce a i-a invitat pe maghiari să participle la guvernare în pofida opoziţiei PNL şi după ce a semnat pactul de neagresiune cu preşedintele Traian Băsescu, primul ministru le-a oferit liberalilor doar ministere lipsite de conţinut, fără bani şi fără posibilitatea de a obţine rezultate bune cu ele.

Înţelegerea scrisă pe care o are premierul cu preşedintele tinde să se transforme într-un acord de guvernare în care Victor Ponta, actorul din vitrină este nevoit să păstreze o oarecare continuitate în zona justiţiei pentru a fi reevaluat de liderii europeni, în vreme ce Traian Băsescu, devenit mentorul din umbra al premierului îi dă acestuia direcţia pe care trebuie să meargă şi azimutul de la care să nu se abată.

Victor Ponta îşi acoperă cicatricile bătăliilor de la suspendarea de astă vară a preşedintelui printr-o apropiere de Traian Băsescu, de recomandările căruia are nevoie în exterior. În plus primul ministru învaţă de la cel mai bun cum să-şi acopere spatele pentru a nu fi prins descoperit de inamici, cum să negocieze cu prietenii, cu duşmanii sau cu FMI, dar şi cum să conducă folosindu-se de slăbiciunile celorlalţi, urmând sfatul lui Machiavelli care a înţeles că "oamenii sunt atât de simpli şi atât de mult conduşi de nevoile lor curente, încât cel ce caută să înşele nu va duce niciodată lipsă de clienţi care să se lase păcăliţi".

Liberalii par să fie în această perioadă "clienţii" lui Victor Ponta, care preferă să se vadă mult mai des cu Traian Băsescu decât cu Crin Antonescu. Primul ministru joacă dublu, iar reducerea mandatului presedintelui cu şase luni prin organizarea alegerilor prezidenţiale simultan cu cele europarlamentare ar putea fi un cadou otrăvit pentru liderul PNL, care vede că liberalii sunt guvernanţi de mâna a doua, dar nu are deocamdată nicio soluţie pentru a ieşi din capcanele pe care i le-a întins Victor Ponta.

Articol publicat de Romania libera

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22