Moldova, o poveste de succes. România, în grupul neadaptatelor

Amânarea primirii României și Bulgariei în Spațiul de Liberă Circulație, Schengen, este deja un semn că porțile Europei încep să se închidă.

România a evoluat în ultimii ani sub așteptări, în vreme ce Republica Moldova a avansat pe drumul reformelor cu „o viteză fără pre­ce­dent“. Comparația a fost făcută la București de Štefan Füle, comisarul pen­tru extindere şi vecinătate, care a constatat că „România a avut o performanță sub­mediocră în ultimii cinci ani și nu și-a folosit pe deplin avantajele, influența, di­men­siunea și resursele pentru a putea deveni un exemplu de succes“. În schimb, Republica Moldova „este o poveste de succes“, pentru că a făcut pro­grese „concrete“ într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Contrastul dintre cele două peisaje descrise de comisarul pentru extindere şi vecinătate este și mai accentuat, dacă luăm în con­si­derare declarația sa de săptămâna trecută, în care a explicat că România a intrat ne­pre­gă­tită în Uniunea Europeană. Štefan Füle su­ge­rează că Republica Moldova are șanse să de­vină membră a Uniunii, dacă își păstrează rit­mul reformelor. Este o formulă prin care ofi­cialul de la Bruxelles încearcă să încurajeze sta­tele aflate la periferia con­tinentului, oferindu-le o pers­pectivă, chiar dacă destul de îndepărtată.

„La capătul Parteneriatului Es­tic nu se află un zid“, a su­bliniat Štefan Füle, glosând asupra faptului că apro­fun­darea integrării și extinderea sunt două procese care fac parte din ADN-ul Uniunii. Par­teneriatul Estic este un acord de asociere, semnat în 2009 între 6 state fos­te sovietice și Uniunea Europeană, iar politica de vecinătate a fost concepută de strategii de la Bruxelles în mod distinct de politica de lăr­gire. Altfel spus, politica de vecinătate nu a fost gândită pentru pregătirea lărgirii, fiindcă, după cum explica Günter Verheugen, fostul co­misar pentru integrare, „țările cărora i se adresează nu sunt vizate pentru o viitoare in­tegrare“. Mecanismul inițial face astfel o dife­rențiere clară între statele Balcanilor de Vest, care ar putea deveni cândva membre, și ță­rile Parteneriatului Estic, pentru care a fost creată posibilitatea asocierii. Štefan Füle vrea să modifice acest design pe care îl consideră incorect, dar optimismul său ar putea fi li­mitat de eșecurile succesive ale Bruxellesului din ultimii ani.

Parteneriatul European pentru Vecinătate s-a dezvoltat până acum pe patru direcții: Rusia, grupul Ucraina, Moldova, Belarus; Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaidjan și Georgia) și statele din Sudul Mediteranei (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Au­to­ri­ta­tea Palestiniană, Siria şi Tunisia). Încă nu este foarte clar câtă Europă își dorește Rusia și dacă, la o adică, ar fi de acord cu extinderea unor instituții comune în spațiul său vital. Pe de altă parte, proiectul european va stagna sau chiar se va restrânge în absența fon­du­rilor necesare dezvoltării acestor state aflate la marginea continentului, dar și în contextul contracțiilor de tot felul care au loc în in­teriorul Uniunii.

Amânarea primirii României și Bulgariei în Spa­țiul de Liberă Circulație, Schengen, este de­ja un semn că porțile Europei încep să se în­chidă. Štefan Füle a explicat la București că „orice discuție despre aderarea la Schengen sau despre trecerea la euro nu va fi posibilă câtă vreme România este sub Mecanismul de Cooperare și Verificare“. România nu reușește de cinci ani să scape de monitorizare, iar Bru­xellesul ar putea renunța doar dacă justiția se dovedește a fi cu adevărat independentă. Ri­dicarea monitorizării nu se afla, în primă ins­tanță, printre condițiile aderării țării la Schen­gen, dar a fost adăugată pe parcurs, pe de o parte, pentru că politicienii continuă să pună piedici justiției și, pe de altă parte, pentru că marile puteri europene și-au dat seama că extinderea a fost prea rapidă și a inclus țări care nu fac față concurenței comunitare și nu se pot adapta regulilor Uniunii Europene. Iar din acest grup al neadaptatelor nu face parte doar Grecia. //