De același autor
Am scăpat ca prin urechile acului din zona gri spre care privea cu jind Moscova, datorită generozității Vestului, iar acum ne purtăm de parcă totul ni s-ar fi cuvenit. Suficiența arțăgoasă a României față de amărâții care fug din calea războiului arată că nu înțelegem ce înseamnă civilizația occidentală. Revenim mereu la rolul echivoc pe care l-am jucat în istoria noastră de țară marginală, uitând că acum nu mai suntem singuri, ci împreună cu Europa îndepărtată din care am vrut mereu să facem parte.
Occidentul este de mai bine de un secol loc de refugiu pentru românii aflați în dificultate. Mii de români care au fugit de comunism au fost primiți de statele vestice, iar după 1989 mulți alții au plecat în Vest de teamă că Iliescu se va întoarce la modelul Ceaușescu. Când Europa și-a deschis porțile pentru România, „căpșunarii“ și „instalatorii“ au luat drumul Spaniei sau Italiei în căutarea unei vieți mai bune. Cei mai cunoscuți scriitori și artiști români s-au împlinit în marile capitale occidentale, pentru că țara lor nu le oferea condițiile cele mai bune, pentru că meritocrația nu a fost niciodată un criteriu ferm în România.
De ce uităm ce au făcut alții pentru noi și nu încercăm să fim și noi generoși cu cei aflați în dificultate? Ceaușescu era unul dintre susținătorii terorismului „roșu“. Vestitul Carlos Șacalul își instalase tabere de pregătire în România înainte să arunce în aer sediul Europei Libere de la München și cu toate acestea românii au continuat să fie primiți în Vest, chiar dacă unii dintre ei erau doar unelte ale Securității.
România a fost primită în NATO și în Uniunea Europeană cu toată corupția, mizeria și sărăcia ei, într-o perioadă când încă mulți dintre exponenții politicii mioritice glisau între Est și Vest, spunând fără ocolișuri că regulile și standardele occidentale nu sunt făcute pentru noi. Am scăpat de ucrainizare, dar nu ne considerăm europeni, fiindcă vrem doar să primim, fără să dăm prea mult înapoi.
Vuietul xenofob împotriva celor care se retrag din calea războiului și a sărăciei este alimentat și încurajat chiar de președintele Klaus Iohannis, care spune că refugiații „au bulversat întreaga arhitectură europeană“ și că România nu poate primi mai mult de 1.700 de migranți. Nu este oare rușinos că o țară de circa 20 de milioane nu poate găzdui nici măcar două mii de oameni amărâți? Iohannis nu ne explică de ce nu putem mai mult, dar Traian Băsescu spune lucrurile pe șleau: „Nu există niciun serviciu secret în lume care să poată garanta că un procent din miile de oameni care vin din Africa, Irak, Orientul Mijlociu și Afganistan nu este finanțat de Statul Islamic“. Aceasta este temerea tuturor statelor europene, dar România are servicii secrete puternice, care pot monitoriza fără probleme câteva mii de străini.
Există o frică și mai mare a celor care pun cifrele la lucru și spun că europenii au o natalitate redusă, în vreme ce musulmanii care vin și se așază pe vechiul continent sunt mult mai prolifici. Scriitorul francez Michel Houellebecq preia această frică în romanul său „Supunere“ (tradus anul acesta la editura Humanitas), în care la alegerile prezidențiale din Franța anului 2020 câștigă un islamist moderat și carismatic sub bagheta căruia totul se transformă: universitățile sunt preluate de musulmani, poligamia este acceptată, mare parte din intelighenția țării trece la islamism pentru a-și păstra privilegiile, iar calea spre o Europă musulmană este deschisă.
Această proiecție a realității dusă la extrem ne face să ne pierdem compasiunea, răbdarea, blândețea și optimismul. Cei mai mulți români nu sunt, de fapt, primitori, nu-i agreează pe străini și nu vor să împartă ceea ce au cu alții. Mulți și-au pierdut umanitatea după ce au intrat în această epocă în care domină consumerismul și individualismul. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă în toiul revoluției din decembrie 1989 o parte a Armatei și a Securității ar fi continuat să-l apere pe Nicolae Ceaușescu, iar România ar fi intrat într-un război civil de uzură? Câți dintre noi sau dintre părinții noștri și-ar fi făcut bagajele și ar fi luat drumul Vestului pentru a-și salva viețile lor și ale copiilor lor?
