Strategia de Securitate Nationala

Proiectul Strategiei de Securitate Nationala elaborat de specialistii Presedintiei este un document stufos si neclar, asfixiat de cuvinte si concepte inutile, in care obiectivele, pericolele si solutiile sunt amestecate intr-o maniera destul de generalista. Desi Strategia de Securitate Nationala pare inspirata din strategiile omoloage ale Statelor Unite si Uniunii Europene, expertii autohtoni care au elaborate-o nu au incercat deloc sa imite stilul logic si concis al americanilor sau al europenilor. De pilda, riscurile care pot pune in pericol securitatea nationala sunt preluate punct cu punct din Strategia Europeana de Securitate (A Secure Europe in a Better World, Bruxelles, 12 decembrie 2003), fara a fi citata sursa: terorismul, proliferarea armelor de distrugere in masa, conflictele regionale, guvernarea ineficienta, criminalitatea organizata. Explicatiile sunt insa mult mai sintetice in documentul european fata de cel autohton, in care dizertatiile lungi transforma “strategia” intr-un eseu pe tema data.

Ce lipseste

Cei care au elaborat proiectul Strategiei de Securitate Nationala au pierdut inca de la inceput din vedere definitia strategiei: un plan de actiune pe termen lung care incearca sa gaseasca solutii pentru atingerea unor obiective precise. Profesionistii de la Cotroceni, care au studiat probabil strategiile similare ale statelor vecine recent primite in Uniunea Europeana sau ale altor tari din zona atlantica, ar fi putut sa construiasca un model mai decent pentru documentul autohton, care sa cuprinda in capitole separate punctaje cu amenintari, obiective si modalitatile prin care scopurile pot fi atinse. In proiectul romanesc, toate acestea sunt prezentate intr-un amalgam teoretic, care generalizeaza excesiv intentiile si felul in care ele ar putea fi puse in practica. Astfel, in afara de relatiile speciale cu Uniunea Europeana si NATO, este interesata explicit doar de relatiile cu Republica . In proiectul Strategiei nu se face nici o referire la marii vecini din est, Ucraina si Rusia, iar axa Londra-Washington, care i-a dat atatea batai de cap presedintelui, a fost abandonata definitiv. Cu exceptia capitolului V, Romania-vector dinamic al securitatii si prosperitatii in regiunea Marii Negre, care, de fapt, nu raspunde la intrebarea cum ar putea deveni Bucurestiul mare jucator in aceasta zona, politica externa ramane cantonata in prejudecati si temeri vechi. Pericolele si vulnerabilitatile sunt enuntate vag, iar riscurile de tip medical nici nu sunt pomenite, desi in Romania exista inca probleme majore, iar statisticile arata ca suntem printre tarile europene cu cei mai multi copii infectati cu HIV. De asemenea, numarul focarelor de gripa aviara pare sa fie in crestere.

Autorilor strategiei le e frica sa spuna lucrurilor pe nume. Riscurile sunt enumerate, fara detalii: “dependenta accentuata de unele resurse vitale greu accesibile, tendinte negative persistente in plan demografic si migratie masiva, nivelul ridicat al starii de insecuritate sociala, persistenta starilor de saracie cronica si accentuarea diferentelor sociale, proportia redusa, fragmentarea si rolul inca nesemnificativ al clasei de mijloc in organizarea vietii economico-sociale, fragilitatea spiritului civic si dificultatile de manifestare a solidaritatii civice, infrastructura strategica slab dezvoltata si insuficient dezvoltata etc.”. Amenintarile sunt puse la gramada, fara discernamant, cu teama de a explica, de exemplu, care sunt resursele greu accesibile si ce-ar trebui Romania sa faca pe termen lung pentru a-si dobandi independenta energetica.

 Ce este in plus

Definitii aproape (in)utile in proiectul Strategiei de Securitate Nationala:

“Securitatea nationala reprezinta conditia fundamentala a existentei natiunii si statului roman care are ca domeniu de referinta valorile, interesele si necesitatile nationale.”

“Valorile fundamentale pe temeiul carora poporul roman isi construieste destinul - comune ca esenta cu valorile comunitatii euro-atlantice - sunt acele elemente definitorii ale profilului national prin protejarea, promovarea si apararea carora se asigura conditiile esentiale ale existentei si demnitatii romanilor in cadrul colectivitatilor, statului national si al organizatiilor politice si de securitate din care face parte Romania.”

“Prezenta strategie asaza la temelia eforturilor vizand constructia securitatii si prosperitatii poporului roman: democratia, libertatea si suprematia legii; respectul deplin pentru demnitatea omului, pentru drepturile si libertatile sale fundamentale; responsabilitatea civica; dreptatea si pluralismul politic; proprietatea si economia de piata; solidaritatea cu natiunile democratice; pacea si cooperarea internationala; dialogul si comuniunea dintre civilizatii.”

“Aceste valori sunt expresia traditiilor si patrimoniului axiologic al poporului roman, factorul de coeziune al comunitatilor si natiunii, catalizatorul eforturilor spre progres si modernizare, legatura trainica ce asigura relatia armonioasa dintre interesele individuale si cele nationale in acord cu normele ordinii constitutionale.”

“La inceput de mileniu, lumea a intrat intr-o noua faza a evolutiei sale, marcata de coexistenta si confruntarea unor tendinte pozitive majore cu altele care genereaza amenintari si pericole.”

“Pe ansamblu, lumea continua sa ramana puternic conflictuala, motoarele conflictelor operand atat in domeniul accesului la resurse, la mecanismele de distributie a acestora si la piete, cat si in cel al diferentelor identitare de natura etnica, religioasa, culturala sau regionala.”

“Dinamica dezvoltarii identitatii europene si euro-atlantice a Romaniei, precum si cea referitoare la configurarea unui profil corespunzator potentialului sau geostrategic vor fi reproiectate la nivel structural si promovate intr-un ritm accelerat.”

Coruptia si “buna guvernare”

Strategia de Securitate Nationala face o autocritica istorica a guvernarii postdecembriste, plecand de la premisa ca greselile majore trebuie puse in evidenta chiar in acest document pentru a nu mai fi repetate: “Experienta trecutului arata ca buna guvernare s-a aflat uneori in pericol, ca urmare a activitatii unor grupuri de interese nelegitime sau forte nedemocratice care - folosind vulnerabilitatile sistemului - au incercat sa influenteze exercitarea puterii in folos propriu, ori sa schimbe puterea democratica prin actiuni violente sau anarhice. Prin amploarea lor unele dintre aceste actiuni au afectat indeplinirea unor obiective strategice vitale ale Romaniei, indeosebi cele privind integrarea in structurile politice, economice si de securitate europene si euro-atlantice”. Un astfel de excurs, la fel ca si cel referitor la raportul BERD si BM din 2005 privitor la coruptie, poate fi facut in discursul presedintelui de sustinere a Strategiei, dar nu are ce cauta in documentul care vizeaza politica de securitate pe termen lung a tarii. Totusi, in Strategie sunt amintite problemele care au pus la incercare guvernarea: “coruptia, birocratia excesiva, slaba expertiza pe anumite domenii ale administratiei publice, lipsa de realism a programelor, insuficienta autoritate a justitiei, insuficienta capacitate a autoritatilor publice de a gestiona urgentele civile”. Langa aceste “vulnerabilitati” apar si unele solutii de tipul: “cresterea transparentei actului de guvernare, aplicarea stricta a standardelor de integritate morala (…), revitalizarea sistemului de lupta impotriva coruptiei pe principiul intransigentei si eficientei: prevenirea ingerintelor politice sau administrative in activitatea organelor de justitie si cresterea integritatii si a rezistentei la coruptie a sistemului judiciar (…)”.

Enumerarile nesfarsite si neargumentate aruncate in dezordine in textul dezlanat al Strategiei sugereaza fie lucrul in pripa la acest document, fie neprofesionalismul celor care l-au conceput.