De același autor
Dacă l-ar putea dezlipi cineva pe premier de pe fundul oficialilor chinezi, l-am putea întreba ce e cu toată exaltarea asta guvernamentală pe relaţia cu Beijingul şi miliardele chinezeşti pentru investiţii-minune. E cumva aceeaşi propagandă deşănţată şi fără conţinut marca proprie, mult dincolo de PR-ul ipocrit şi acceptabil în asemenea ocazii, cu parteneri scorţoşi şi predispuşi la flatarisire hiperbolică precum orientalii? Propagandă care mizează pe lipsa de informaţie a cetăţeanului majoritar şi aura mistică a “modelului chinez” pentru Morometele post-comunist de cârciumă, gata mereu să cadă pe spate în admiraţia unor locuri depărtate, unde n-a fost niciodată, dar despre care ştie el de la un văr că ar face lucrurile repede ca Ceaşcă, fără atâta pălăvrăgeală democratică?
Sau oficialii noştri care spun prăpăstii, precum premierul sau nulitatea de la Economie, ce promitea să încalce regulile de achiziţie ca să dea chinezilor acces preferenţial la Oltchim, chiar cred în asemenea baloane de săpun? Cu alte cuvinte, e doar cinism şi ipocrizie, sau este şi prostie la mijloc, caz în care chiar trebuie să ne îngrijorăm serios. Pentru că din ce se vede, în mintea acestor oameni pare să fie un complet talmeş-balmeş.
Dacă firme private româneşti şi chinezeşti vor sa facă business, cu porci sau eoliene, asta foarte bine, lăudabil; să îi încurajăm cât se poate. Politic, China e o ţară importantă; e bine să avem relaţii cu ea şi să găzduim astfel de forumuri, din care ieşim şi noi cu o cotă crescută. Hai să reducem tarifele (UE) la frigidere Haier si switch-uri Huawei, care sunt bune şi ieftine, muşcă din profiturile Samsung şi reduc preţurile în avantajul consumatorului. Hai să aliniem standarde şi măsuri de combatere a evaziunii (asta au discutat francezii cu China recent, dar exact asta nu discută Ponta). Sunt o grămadă de lucruri legitime de făcut, perfect compatibile cu acquis comunitar şi interesele României.
Dar ce e toată bazaconia cu investiţiile publice “finanţate” de chinezi? Are cineva impresia că ei o sa ne dea granturi nerambursabile, ca UE, sau că o să le putem face favoruri pentru contracte publice de execuţii lucrări sau concesiune, pe lângă lege? În definitiv, i-a împiedicat cineva să vină la licitaţii până acum, pentru construit autostrăzi şi căi ferate, pentru Oltchim sau CFR Marfă? Din câte ştiu eu, anunţurile au fost publice.
Există vreun exemplu de infrastructură publică construită de chinezi, în Europa de Est sau de Vest, sau vreo încercare măcar, în afară de eşecul cu bucata de autostradă în Polonia, unde li s-a reziliat contractul pentru că n-au putut livra la standard şi calendar? Există vreo investiţie majoră în producţie pe teritoriul Uniunii, ca model de bună practică? Despre ce vorbesc guvenanţii atunci, cu cele 12 mari proiecte publice, care e concret schema pusă la cale şi ce s-a schimbat în regimul reglementărilor prin semnarea memorandumurilor, de o să devenim noi brusc interesanţi pentru China, de unde până acum nu eram?
Întrebăm, nu dăm cu piatra. Nici nu negăm că s-au făcut mari progrese în China, inclusiv pe tehnologii noi vândute în piaţa de retail, ceea ce pentru regimurile socialiste a fost întotdeauna o problemă insolubilă: am dat două exemple mai sus. Produc panouri solare şi eoliene la preţ care concurează serios pe germani şi danezi. Dar există şi mutaţii ce scapă comentatorilor români de berărie, precum acela că nivelul salariilor creşte vertiginos, deci modelul economic de “atelier global de manufactură” se va schimba, apropiindu-se de cel vestic (spre dezamăgirea celor ce speră într-o alternativă la capitalismul clasic).
Însă nu ce se întâmplă în China ne preocupă acum pe noi, ci ce se întâmplă în România şi ce are de gând guvernul nostru, că nu e deloc limpede. De exemplu, în sectorul energiei, supra-licitat în aceste negocieri cu partea chineză. Avem câteva puncte la care aşteptăm clarificări, în ordine, de la d-nii Ponta, Niţă şi Şova.
1. Dacă proiectele cu pricina aveau indicatorii economici atât de buni cum se zice, de ce nu s-or fi înghesuit până acum investitori privați? În energie a existat mereu un apetit mare pentru investiții, a se vedea Turcia sau Polonia în mijlocul crizei. Ce anume le oferă acum chinezilor guvernul României ca să fie brusc atât de interesați?
2. De-a lungul timpului, au mai fost niște inițiative de atragere a investitorilor chinezi în proiecte ca Tarnița, Turceni-Rovinari-Craiova-Oltenia sau reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. La momentul respectiv era evident că promisiunea făcută Beijingului era o garanție guvernamentală, într-o formă sau alta (vă aduceți aminte cum bătea câmpii Boc că nu e nicio problemă să le dăm ajutor de stat chinezilor, că nu-s europeni, de parcă asta ar fi grija Europei, să nu favorizăm companiile europene în fața chinezilor!). Se pare că investițiile în Tarnița sau alte proiecte hidro presupuneau acces preferențial la informații, adică eliminarea competiției, ceea ce e inacceptabil.
3. Investiția în reactoarele 3 și 4 “cu tehnologie chineză” nu sună bine. Participarea Nuclearelectrica la proiect, de pildă acei faimoși 21% cu care dorea compania să intre în consorțiul Energonuclear, constau în infrastructura existentă, care este compatibilă doar cu tehnologia CANDU. Deci, da, e posibilă investiția “cu tehnologie chineză” în cele două reactoare dacă acceptăm că statul va avea 0% din investiție și că se demolează infrastructura existentă. Reamintim că proiectul Energonuclear a căzut, chiar în parioada favorabilă dinainte de criză, sub mâna expertă a cuplului Tăriceanu-Vosganian, din cauză că guvernul a vrut să participe cu 51%, nu cu 21% cât avea deja. Pe “tehnologie chineză mai ieftină” va avea participaţie fix 0%.
4. Ideal, toate proiectele de investiții publice trebuie puse la licitație, competitiv, transparent, nediscriminatoriu, într-o formă sau alta. Așa ne cere UE şi aşa e în interesul pieţei româneşti pe termen lung. Putem înțelege că există proiecte în care nu mai crede nimeni (Tarnița, 3&4C, alte investiții mamut) și că am putea zice bogdaproste dacă vine vreun partener care să inițieze proiectul. Dar asta NU înseamnă că o putem face necompetitiv. Pur și simplu, guvernul trebuie să publice intenția de a participa în proiect în parteneriat cu X și să dea un termen în care, dacă sunt şi alţii interesați, să-şi poată exprima intenția. Iar dacă există, să se dea un termen suficient pt pregătirea ofertelor și selecția celei mai bune prin licitație. Acesta este un minim acceptabil. Cine știe ce surpriză apare: acum câțiva ani voiau canadienii să investească în CANDU la 3&4C.
5. Nu poţi avea încredere în capacitatea chinezilor de a construi proiecte sofisticate de infrastructură la calitate ireproșabilă, date fiind: accidentul cu zeci de morți și răniți de la ei pe linia de cale ferată de mare viteză; prăbușirea unei alte linii la o inundație, în timpul construcției; scandalul cu autostrada din Polonia; scandalurile cu infrastructura socială şi de afaceri construită prost în Africa. Ăsta e un motiv în plus pentru a nu accepta negocieri directe, ci doar transparenţă și licitații din care să iasă cea mai bună ofertă, plus garanții de bună execuție. Dacă vreo firmă de-a lor, publică sau privată, trece ştacheta şi mai vine şi cu minunate finanţări suplimentare punctate în ofertă, desigur ca nu se va pune nimeni împotrivă.
6. UE a zis că se enervează dacă negociem niște chestii de capul nostru pe la spatele lor. Pe scurt, au dreptate să se enerveze dacă dăm avantaje netransparente unor companii chineze, condiţii de care ar fi fost interesați și europenii în aceste proiecte, pe care le-ar executa poate chiar mai bine. Şi pentru că veni vorba, putem fi puţin tendenţioşi aici? Oare la asta folosea scoaterea companiilor de stat româneşti de la obligația de a respecta procedurile de achiziții publice – anume, ca să încheie nişte “PPP-uri fără licitație” cu chinezii?
Articol in co-autorat, de Otilia Nutu si Sorin Ionita, ce exprima pozitia oficiala a EFOR pe subiect. Daca va place, click aici, rulati in jos si dati un vot pe butonul verde.
Articol publicat si pe site-ul contributors.ro.
