De același autor
Articolul a fost publicat initial pe 7 decembrie 2010 pe site-ul Evenimentului Zilei, aici.
Il republicam in urma crimei a carei victima a fost studenta japoneza Yurika Masuno, ucisa de un "combinator" (cel care duce clientii spre taxiurile neautorizate), un obisnuit al Aeroportului Otopeni . Nimic nu s-a schimbat in doi ani, decat, poate, in mai rau.
De ce n-are lumea incredere in Politie: cazul Otopeni.
Aeroportul internaţional încă nu e gata de intrat în spaţiul Schengen.
Dar gaşca de taximetrişti piraţi şi tupeişti care îşi fac veacul zi şi noapte în terminalul Sosiri de la Otopeni, băgătorii de seamă ai firmei Romprest care se învârt pe acolo fără un rost aparent şi, deasupra tuturor, agenţii Poliţiei Transporturi, care stau pitiţi în subsol şi urmăresc totul pe camere de supraveghere, sunt gata de mult. Oamenii de afaceri străini sunt aşteptaţi cu drag la o ţeapă românească, într-o atmosferă interlopă pe care n-o mai găseşti nici la aeroporturile din Belgrad sau Sarajevo, deşi aceste capitale n-au pretenţiile europene ale Bucureştiului.
Afacerea e bine pusă la punct: firma Romprest afişează un puhoi de oameni prost calificaţi, în veste reflectorizante, ca să dea impresia că totul e sub control, dar aceştia au rolul de a se preface că nu văd, nu pricep, n-au atribuţii; oamenii aeroportului îi urmăresc ca zbirii doar pe taximetriştii autorizaţi, nu pe ăia neautorizaţi; iar Poliţia Transporturi se plânge că n-are instrument legal.
Se câştigă foarte bine din afacerea asta, între 50 şi 100 de euro la un drum, pentru câte un fraier de afacerist austriac, care nu-i atent în ce maşină se suie, sau englezoaice în vârstă, care nu fac deosebirea între RON şi euro. Iar la capătul cursei, când se anunţă preţul real, se face enforcement cu arestarea bagajelor şi a laptopului, în ideea că străinul care ia ţeapă e prea ocupat sau derutat ca să reclame; cel mult, o să caşte ochii mai bine a doua oară. Din încasări, se face chetă prin intermediul Mecanicului, unul dintre coordonatorii reţelei de băieţi unsuroşi, şi se fac vizite discrete la sediu. Cam 50 de euro pe zi de cap, din ce se aude.
Şi, cum e omul când are bani, la un moment dat vrea şi puţin amuzament, să treacă vremea mai uşor, în special în nopţile lungi de aşteptare. Aşa că inşii mai fluieră după o damă, mai fac bancuri în gura mare, mai înjură câte un călător care le ignoră avansurile - ca băieţii, cum bine zicea odată dl Bogdan Chirieac. La un moment dat l-au luat din greşeală cu "mister, mister" pe Radu Berceanu, când era ministru, că era cu spatele şi nu l-au recunoscut. Omul s-a ofuscat şi a strigat cu glas mare că gata, termină cu ţigănia de la Otopeni. Lucru care s-a şi întâmplat, dar numai pentru o săptămână, după care lucrurile au revenit la normal - semn că atâta poate la noi un membru al guvernului, mai mult nu. După o săptămână, şpaga bate ordinul, fie el şi de ministru.
Zilele trecute, că tot întârziase avionul şi-mi sărise somnul, am făcut următorul experiment, în urma unei asemenea înjurături şi semne obscene recepţionate de la unul dintre cei trei aflaţi la agăţat în terminal: am apelat la autorităţi. După obişnuita cârâială de jumăte de oră în care toţi se făceau că nu pricep - că nu ştim a cui e competenţa, că nu ştim cum îl cheamă pe şeful, că nu ştim unde e poliţia şi cine trebuie s-o cheme - apar în fine cei doi agenţi de serviciu. S-au făcut că-i caută pe împricinaţi, care fireşte că se evaporaseră strategic, şi mi-au zis: "Vai, ce bine că ne-aţi sesizat, lăsaţi-ne un nume, un telefon, ne ocupăm". (Pentru ştiinţa dlui comisar-şef Dan Roşoagă, şeful Poliţiei Transporturi, asta era în noaptea de 1 spre 2 decembrie, pe la ora 2.30).
Şi s-au ocupat: după două zile mă întorceam din altă călătorie. La ieşire, aceiaşi băieţi, care m-au identificat rapid ca fiind "omul cu scandalul de data trecută", numai că de astă-dată îmi ştiau şi numele. Pe care eu nu-l dădusem decât poliţiştilor. Deci m-am dus eu la biroul poliţiei, care am constatat că se află într-un subsol al terminalului Plecări, dar nu ca să depun plângere - nu-s nebun, ar fi trebuit să dau toate datele din buletin şi nu vreau să mă trezesc cu Mecanicul la uşă - ci doar ca să mă conving de un lucru. Într-adevăr, lângă televizorul unde poliţiştii "fără instrument legal" se uită la meci, există camere de supraveghere pe care se văd băieţii ce prestează activităţi ilegale.
Când are el interes, Big Brother funcţionează: unul dintre şoferii autorizaţi mi-a spus că a fost deunăzi amendat pentru s-a dat jos din maşină şi a mers la toaletă. Într-un obiectiv de maximă securitate precum aeroportul Otopeni, este ridicol să te cheme poliţie şi să pretinzi că n-ai lege şi metode să elimini o activitate ilegală şi o sursă de turbulenţă şi deranj, la care te zgâieşti 24 din 24 pe cameră. Dacă mie mi-a luat doar o oră să aflu detaliile de mai sus, nici lor n-ar trebui să le ia mai mult de o zi să elimine problema, cu instrumente strict legale, flagrante în civil etc.; şi, în plus, să afle cum a ajuns identitatea mea la rackeţi.
Sigur, cazul în sine e un fleac. Dar este exact genul de fleac ce se multiplică de sute de ori la scara României, în văzul cetăţenilor, decredibilizând poliţia ca instituţie. Şi la Neamţ, faptul că şeful poliţiei judeţene îşi parca maşina în curtea interlopului era o notă locală de culoare, de care se amuza tot târgul şi pe care şefii o ignorau. Până când, într-o zi… În fine. Zilele viitoare am iar un drum de făcut. Pun pariu cu dl comisar-şef Roşoagă că la întoarcere băieţii Mecanicului vor fi tot acolo, la prestat, în terminalul Sosiri internaţionale, iar subordonaţii săi tot în subsol, la butoane. Pariu pe 50 de euro.
