De același autor
Deci pana la urma tot n-a demisionat, iar piesa continua. Batranul Gollum al politicii romanesti, alunecos si manipulativ, lucrand prin interpusi, cel care s-a ferit toata viata sa ia decizii transante, fiind surprins doar o data la lumina zilei fara inelul fermecat în deget, la congresul partidului din primavara (unde i-au înscenat altii ce trebuia sa-i faca el lui Ceausescu, daca avea curaj), s-a multumit sa trimita o scrisoare de Halloween conducerii, cu trei schelete fosforescente desenate pe margine. In vremea asta, cei trei purcelusi-sefi dau roata în jurul cazanului cu complot politic (Double, double toil and trouble/Fire burn, and cauldron bubble, etc. - stiti formula din Macbeth, actul IV) si îsi pregatesc fiecare o casuta: unul din paie, unul din lemn de nuc veritabil cu scara interioara de mahon si intarsiuri Ludovic al XVI-lea, iar al treilea din beton armat cu grinzi de picior de pod model Sapard II, ca sa reziste mai bine cand o veni sa sufle peste ele lupul de la DNA. Cam asa arata acum social-democratia romana, cu greu un model de unitate si fratie.
Interesant este însa ca si o tabara, si cealalta (simplific nitel aici, ele sunt mai multe) acuza devierile de dreapta. Si Geoana, si Iliescu dau vina pe agenda reformista, neoliberala a guvernului Nastase, sau pe societatea civila rauvoitoare si grosul intelectualilor romani, care, din fixism ideologic sau pentru ca sunt în solda cabalei iudeo-americane, sunt la noi “de dreapta” si nu vor sa militeze alaturi de aliatul lor firesc. De unde si diverse proiecte pentru a-i aduce pe calea cea buna, mai cu vorba, mai cu batul, mai cu punguta cu doi bani. Aici voiam sa ajung si sa explic de ce aceasta dilema, bine surprinsa de Iliescu, spune multe despre Romania de azi. Dar nu ce îsi închipuie liderii PSD, ci cu totul altceva. Ochiul scrutator din Mordor, al fostului presedinte, priveste de data asta societatea pe la capatul gresit al telescopului: nu societatea romaneasca e în neregula, ci chiar PSD, cu Iliescu cu tot.
Romania este de fapt plina de intelectuali cu valori si atitudini autentice de stanga, care în Europa de Vest ar vota fara retinere cu laburistii (sau, în SUA, cu democratii). La fel stau lucrurile cu mult hulita societate civila, sponsorizata în primii ani de Soros, un miliardar cu convingeri tot de stanga, care finanteaza programe educationale unde lumea îi critica ideile si cartile. Daca te uiti la ce fac ONG-urile din Romania, vezi ca predomina proiectele de drepturile omului, echitate si sanse egale, învatamant pentru romi si protectia grupurilor defavorizate, ecologie, ca sa nu mai vorbesc de nenumaratele asociatii lucrand la firul ierbii, într-un nedrept anonimat, în domeniul asistentei sociale, completand astfel subredele institutii ale statului. Sunt aici oameni care fac arta, presa, PR, scriu în gazete culturale sau organizeaza evenimente publice, sunt medici si profesori, deci exact categoriile pe care s-a bazat Tony Blair cand si-a reformat partidul. Aceasta este agenda reala a stangii moderne, iar date fiind conditiile, as zice ca e chiar bine reprezentata în Romania.
Dar nu si în PSD, care este orice, numai partid de stanga nu. El e o federatie de interese electorale care, în masura în care are o doctrina, profeseaza conservatorismul social (nationalism, valori traditionale, alianta informala cu Biserica, homofobie), etatismul (disciplina de aparat, recrutarea în administratie a oamenilor din armata si servicii secrete, sindicate paramilitare) si clientelismul (sustinere politica contra acces preferential la resurse publice). Familia politica a PSD e de fel din America Latina: populismul de tip peronist, cu vorba multa, fapta putina si încremenire la guvernare cu deceniile. Iar amprenta asta nu Nastase a pus-o, ci chiar Iliescu. Daca te nimeresti la o petrecere privata de-a lor, vezi ca se discuta urmatoarele subiecte, în ordine: contracte cu statul; imobiliare si masini; si fotbal (plus vanatoare, dar pe asta o las acum, ca am zis destul de ea cu alta ocazie). Liderii sunt bolovanosi la vorba, cadre de partid comunist convertite la colectionarea de tablouri, unde înainte strangeau în biblioteca-tip sticle goale de Martini si Cinzano; sau tineri care încearca sa repete succesul primilor schimband modelul de cravata, dar pastrand brutalitatea în atitudine si limbaj, marca a combatitivitatii de partid. Chiar cu multa bunavointa, e greu de gasit tema comuna de conversatie între ei si intelectualii de stanga; or, socializarea are si ea rolul ei în politica.
Exemple sunt puzderie, nu trebuie sa le repet eu aici. Oameni ce treceau drept aripa civilizata a PSD, precum Adrian Severin, sfarsesc prin a-si marturisi convingerile intime despre nocivitatea alogenilor, atitudine care în Vest te scoate definitiv din circulatie. Victor Ponta, un tip altfel omniprezent, a venit în sfarsit si el cu o initiativa politica în 2005: nu sa-i apere pe dezmostenitii soartei sau sa-si puna haine de camuflaj si sa duca ajutoare copiilor din Africa, ci sa esaloneze datoriile cluburilor de fotbal (uitand sa mentioneze ca este membru fondator la unul din ele). De Rodica Stanoiu si Razvan Theodorescu, oameni devotati ai fostului de la Cotroceni, nu mai vorbesc, cum au facut din conflict de interese regula jocului si cum s-au repezit sa-si ceara mosiile înapoi dupa ce a trecut Tariceanu Legea retrocedarii. Pe la jumatatea mandatului sau, Nastase se gandise, corect, ca trebuie sa faca o deschidere catre societatea civila, nu doar pentru ca da bine în Europa, ci si pentru ca e o strategie castigatoare pe termen lung. Insa enervat ca nu i s-a raspuns, a recurs la metodele verificate: a pus bata pe ei si pe presa ostila si a încercat sa construiasca clone de ONG-uri pentru a le submina pe cele veritabile. A ramas, prin urmare, doar cu vechii culturnici dependenti de subventiile de stat, plus mercenarii momiti de stralucirea puterii, dar la fel de incompetenti si neproductivi ca primii, lucru pe care îl stie si el si care l-a enervat teribil.
Poate ca de-a lungul vremii unii intelectuali onesti de stanga or fi încercat sa vina alaturi de cinstitul Iliescu, dar s-au speriat si au fugit mancand pamantul cand i-au gasit la usa pe Dan Iosif si Ioan Talpes. Altii s-or fi dus spre Nastase, dar acolo sedeau generalul Bejenariu, generalul Opris si altii, carora nu le stim precis gradele, oameni tineri, cu vocabular de 300 de cuvinte, din care jumatate se refera la paduri, terenuri si hoteluri. Ca intelectuali si ONG-isti de toate nuantele, de dreapta, centru si stanga, de multe ori rivali între ei (romani suntem) si cu idei divergente, se strang totusi împreuna cand sunt amenintati de umbra lunga si fara culoare doctrinara a PSD, asta e mai curand o reactie de aparare în fata derapajelor antidemocratice ale peronismului romanesc, nu o optiune ideologica. Ea nu va disparea chiar daca pleaca Iliescu, pentru ca nu el este acum problema cea mare în partid. Tara are nevoie de o stanga veritabila pentru viitor, care sa spuna si societatii ceva, nu doar elitelor locale în cautare de umbrela politica pentru abuzuri. Dar nu cred ca d-l Diaconescu, seful Comisiei de etica, va putea face în partid ce n-a facut ca ministru al Justitiei, cand avea uneltele în mana. De aia cel mai bine ar fi sa introducem repede în acquis un capitol nou, doar pentru Romania, cu nr. 31 - capitolul PSD. Si sa ni se faca pe el misiuni de evaluare de la Bruxelles, rapoarte de tara si planuri de actiune cu stegulete colorate. Pentru ca, daca e sa fim cinstiti, de asta atarna azi clauza noastra de salvgardare: de reformarea Partidului Social-Democrat, principalul pericol potential la adresa statului de drept în Romania.
