Iarna atomicaa recesiunii

Au râs de-au rupt batistele sutele de mii de profesori cărora guvernul le-a organizat un final de recesiune special. Premierul Boc a anunţat că guvernul va ignora deciziile judecătoreşti definitive prin care profesorii urmau să primească majorarea de 50 la sută, conform legii votate în toamna lui 2008. S-ar fi creat un raport salarial inechitabil între zecile de mii de profesori care au câştigat sau sunt pe punctul să câştige procesul cu guvernul şi ceilalţi care nu au dat încă statul în judecată.

Anul trecut, guvernul a băgat în buzunar un sfert din salariile profesorilor, investindu-i în proiecte fantasmagorice, pentru a nu spune că în buzunarele clienţilor partidului democrat liberal. Mai mult, posturile au fost blocate în educaţie, ca peste tot în sectorul bugetar, mai puţin la nivelul şefilor, fiind preferaţi pensionarii plătiţi cu ora.

La începutul acestui an, profesorii au recuperat ceva din pierdere, dar sunt, în continuare, plătiţi în medie cu 200 de euro. După cei trei ani în care au fost puşi la colţ pe coji de nucă şi ridiculizaţi la comandă, profesorii au pierdut nu doar bani la salariu, dar şi o mare parte din respectul de sine şi al celor din jur. La rândul lui, ministrul muncii le-a spus colegilor din guvern că vor fi plafonate salariile şi că dacă vor salarii mai mari, să dea afară din oameni. La Ministerul de Interne, 10 mii de angajaţi petrec sfârşitul recesiunii la coadă, la şomaj.

Râd de li se rup bandajele şi bolnavii României. De la 1 aprilie, nu degeaba Ziua nebunilor pentru unii, zeci de spitale se transformă în azile de bătrâni. E felul lor de a sărbători sfârşitul recesiunii. Spitalele din România sunt considerate fabrici de bolnavi unde intri cu o boală şi ieşi cu zece. Aparatura este veche că, dacă ar fi nouă, nu ar fi bani pentru personalul calificat. Medicamente nu prea mai sunt iar bolnavii stau şi câte doi în pat. Însă, chiar dacă tot mai populate de bolnavi, spitalele au fost părăsite de medicii care i-au ascultat sfatul preşedintelui Băsescu şi-şi croiesc un nou început, în altă ţară. Proviziile de medicamente compensate şi de analgezice s-au încheiat odată cu recesiunea.

Oricum, abonaţi la sedative şi antidepresive au fost clienţii obişnuiţi ai puterii de orice culoare politică ar fi, lumea bună şi rea a interlopilor, cei care au acces direct la bugetul de stat şi la fonduri speciale şi europene cu care şi-au peticit bârlogul pentru a trece de iarna atomică a crizei. Ceilalţi, salariaţii la stat sau din mediu privat, au fost ciuruiţi pe viu de ploaia acidă a impozitelor, concedierilor, reducerilor salariale şi a majorărilor de preţuri.

De asemeni, în zgomotul de mărunţiş care însoţeşte ieşirea din recesiune şi majorarea preţului la benzină, cine mai poate auzi cum se scurtcircuitează preţul energiei termice aruncând în aer preţul la gaze? Unii spun că de la gaze ni se va trage următorul sughiţ economic. Alţii cred că de la politica guvernului. Iar alţii au început deja să tânjească după recesiune, măcar pe atunci nu mai aveam nicio speranţă.