De același autor
Chiar dacă aparent prea puțin relevant cantitativ, Fenomenul Pieții Universității a schimbat din nou trendurile calitative în România politică. Toți aceia care – din opoziție sau de la putere – nu înțeleg mutația al cărei vârf de iceberg a fost văzut trecând în zilele înghețate ale lui ianuarie prin golfurile fierbinți ale democrației românești, vor fi mai curând sau mai târziu măturați de pe scena politică.
Pe lângă faptul că cei care azi şi-au redescoperit preocupările politice și tocmai și-au dat seama de importanta putere pe care o dețin, folosind tot mai mult o altă infrastructură, alte canale și alte reguli de comunicare decât cele pe care sunt obișnuiți politicienii de până acum să le considere relevante, însăși esența dialogului pare să se fi schimbat. Așa cum s-a mai spus și scris, niciun fenomen politic de la Piața Universității din ‘90 încoace n-a pus accentul cu atâta claritate pe creativitate, performanță și responsabilitatea personală ca recentele proteste. Dar, spre deosebire de cei de atunci, cei din Piață de acum – dar poate și mai puțin milioanele care i-au asistat din fața monitoarelor și nu din fața televizoarelor sau radioului – nu aparțin unui grup definit; ei sunt cetățeni liberi care își păzesc în cel mai gelos și liberal mod individualitatea și unicitatea.
Privite nepartizan, multe din valorile liberalismului clasic s-au regăsit în cererile și sloganurile protestatarilor, oferind PNL o șansă nesperată de preluare a agendei publice. Totuși, leadershipul actual al PNL a ratat consonanța din pricina unei întârzieri în reacție ce ne vorbește nu doar despre lipsa de fler politic, dar mai ales despre estomparea convingerilor autentic liberale și despre împietrirea în comoditatea negației. Aceste vicii politice au dat naștere unui șir de bâlbe și de gafe fără precedent în istoria recentă a PNL. Când, foarte târziu, conducerea liberală a riscat conectarea la protest și fructificarea politică, ea s-a acordat doar prin ton înalt la vehemența străzii, confundând deja anecdoticul ˝Jos Băsescu˝ cu validarea politicii sale de comunicare complet lipsite de imaginație și perspectivă. Această comoditate interpretativă – ca să folosim un eufemism – a fost cauza incapacității leadershipului PNL de a înțelege necesitatea schimbării de registru pe care toate celelalte partide mari au înțeles-o și întreprins-o imediat.
Consecința acestei greșeli de analiză a fost un soi de euforie a abandonului și autarhiei care a dus la:
1. promisiunea demisiei din Parlament, care a eșuat sub presiunea PSD,
2. mitingul paralel al USL care a creat mai curând o separare între Piața Universității și PNL, partid care ar fi putut să aspire legitim la statutul de membru co-fondator al consacrării Pieții ca arenă a protestului democratic românesc,
3. incapacitatea de a schimba discursul anti-Boc ca răspuns la numirea în fruntea executivului a lui MRU,
4. prejudicierea percepției asupra primatului domnului Crin Antonescu ca lider matur și interlocutor/conducător al negocierii politice a USL,
5. inutilul și rușinosul moment Capatos,
6. incapacitatea valorizării și pentru PNL, de către domnul Crin Antonescu, a numirii domnului Teodor Meleșcanu la conducerea SIE.
Dar de ce toate acestea? Care e cauza tot mai frecventelor greșeli ale unei părți a leadershipului PNL? Cum îşi poate recâştiga PNL primatul și relevanța, evitând în ultimul moment marginalizarea?
Partidul Național Liberal este singurul partid din România care, de aproape 15 ani, se află, sau măcar s-a aflat, într-o aproape neîntreruptă și constantă creștere în preferințele electoratului. Acest lucru a fost posibil din două motive: primul este cel legat de identificarea cu un set de valori sincronice, politice, economice și culturale, pro-occidentale pe care PNL le-a reprezentat încă de la refondarea sa în anii ‘90. Al doilea, la fel de important, provine din progresul cantitativ și calitativ al unei generații care nu mai este tributară nici prin nostalgie, nici prin aspirații, societății controlului mai mult sau mai puțin total din care provin celelalte partide politice parlamentare.
Deși (re-)începutul PNL după ‘90 nu a fost lipsit de greutăți și chiar amenințări fatale, după fărâmițarea de la începutul anilor ‘90, PNL și-a regăsit pragmatismul, a intrat în Parlament ca membru al CDR și a început un lung și tenace proces de unificare și reconsolidare care a fost dublat de o poziționare clară în zona de centru dreapta a eșichierului politic. Apoi, după dispariția din Parlament a PNȚCD, PNL a preluat singur reprezentarea electoratului anti-comunist și pro-occidental din România, adică partea cea mai fermă în convingeri, educată, activă și conectată european a societății românești.
Fundamentul identității PNL din ultimul deceniu a fost acela al unui partid de dreapta, cu accente anti-comuniste, pro-european, susținător al statului de drept, al democrației și apărător al libertăților cetățenești. În plan economic, PNL a fost un susținător ferm al proprietății private și al privatizării ineficient administratei economii de stat, a introdus cota unică de impozitate a profitului, a început drumul restabilirii echității între muncă și remunerația acesteia. Chiar dacă au existat destul de multe întârzieri în a-și asuma reprezentarea antreprenoriatului și luptei împotriva intervenționismului în economie, precum și a reformei cadrului legislativ, administrativ și fiscal, care să permită accesul rapid și debirocratizat la resurse, PNL s-a menținut și a crescut în preferințele electoratului de dreapta – la rândul său tot mai numeros – mulțumită identificării sale cu cealaltă Românie, România civilizată, pro-occidentală, separată de trecutul comunist și dedicată dezvoltării, prosperității în sincronismului european.
Ultimele două campanii ale PNL, cea desfășurată sub sloganul lui Călin Popescu Tăriceanu – ˝Pentru o Românie mândră și prosperă˝, la alegerile parlamentare din 2008, și cea mai recentă – ˝Revoluția bunului simț˝, la prezidențiale din 2009, au amplificat trendul crescător al PNL, dar totodată și identitatea de partid rațional, interesat și competent economic, care răspunde standardelor și exigențelor unei Românii subreprezentate mediatic, opusă vodevilului politic și haosului economic. În ciuda faptului că PNL a fost exclus de la administrarea puterii atât după alegerile din 2008 – rămânând singurul partid de opoziție pentru aproape un an (!) – și că n-a reușit să-și trimită candidatul în turul al doilea al alegerilor prezidențiale și prin asta la Cotroceni, a devenit un partid mare și puternic, care oferea de acum României liberale speranța îndreptățită că ziua în care va ajunge să-și impună politicile din pole position nu e departe. Ne amintim cu toții că în primele luni ale lui 2010, în ciuda faptului că era în opoziție, PNL trecea drept partidul care conducea opoziția, iar liderul său, Crin Antonescu, drept incontestabilul lider al opoziției. Această poziție a permis PNL captarea simpatiei mai tuturor celor care poate nu sunt destul de siguri de ceea ce vor, dar sunt absolut siguri de ceea ce nu mai vor.
Încurajat de succesul în sondajele de opinie din siajul prezidențialelor terminate prea repede și de rezultatele catastrofale ale Guvernului Boc, care prin incompetență, lipsă de viziune, rapt și dispreț pentru dialog a creat din faliment, sărăcie și moarte principale sale mărci, încălcând toate normele conviețuirii democratice și fundamentele statului de drept, PNL a pornit într-un asalt legitim și fără precedent asupra puterii portocalii. În acest proces, bazându-se pe temporara slăbiciune a înfrântului și slăbitului PSD și pe nevoia de simbiot a PC, PNL a riscat cu acestea o alianță, dând naștere USL.
Cum era de așteptat, această construcție politică mare de stânga-dreapta – asupra a cărei forme şi oportunități preelectorale am avut și continuăm să avem serioase rezerve – avea să alarmeze imediat adversarii politici și grupurile media din jurul Cotrocenilor, oferindu-le o cale de atac nesperată. Fără o clipă de întârziere, strategii puterii portocalii aveau să atace în interiorul USL, în primul rând PNL. Strategia aceasta nu s-a bazat pe niciun soi de cabală, ci este și a fost cât se poate de predictibilă: PSD și PC nu puteau fi atacate în niciun fel pe criteriul moral al incompatibilității sau ideologiei, ele fiind identificate atât de propriul electorat, cât și de ansamblul societății ca niște grupări politico-economice cel mult amorale, ale căror obiective sunt legate în primul rând de administrarea puterii în baza unui soi de pretenție la un drept natural moștenit din perioada statului comunist. În plus, la fel ca în cazul tuturor celorlalte partide rupte din generosul trunchi al FSN-ului de altă dată, aderența la aceste partide nu a avut loc niciodată pe bază ideologică, ci mereu fie pe una sentimentală, fie pe una pragmatică. În primul caz, aceste partide au răspuns nevoii nostalgiei predictibilității garantate în mizeria comunistă, iar în al doilea, celor aflați într-o amorală căutare a unei relații privilegiate cu statul.
Pe cealaltă parte, PNL avea nu doar un electorat obișnuit să-și canalizeze antipatia spre tot ceea ce a reprezentat și a derivat din puterea comunistă, dar mai avea deja și o destul de pregnantă identitate de partid de dreapta, de la care se aștepta tot mai mult să reprezinte în primul rând antreprenoriatul și intelectualitatea, precum și tineretul integrat – adică România liberală și nouă – și mai puțin categoriile mai greu adaptabile ale angajaților din mediu public, al muncitorimii și pensionarilor, precum și al altor categorii mai puțin calificate și favorizate de mediul concurențial al unei societăți capitaliste.
Chiar și în această situație incomodă, PNL avea și continuă să aibă, deși nu le folosește, toate pârghiile nu doar pentru a răspunde atacurilor la care a fost și este supus, ci și să contraatace competent. Pentru a face aceasta, ar trebui să se concentreze asupra următoarelor teme, pe care din motive de neînțeles nu le exploatează:
1. Valorificarea publică a succesului Guvernării Tăriceanu,
2. Accentuarea PNL ca reprezentant la guvernare al clasei antreprenoriale și al intelectualității urbane, precum și al ofertei liberale către aceste segmente de electorat,
3. Stabilirea domeniilor care vor fi gestionate de PNL, în așa fel încât agenda publică să fie fixată de temele liberale subreprezentate acum,
4. Comunicarea intensă a brandului politic PNL și realizarea de acțiuni politice de sine stătătoare, care să valorizeze brandul PNL ca love-brand,
5. Discutarea rațională a tuturor temelor publice și renunțarea la discursul pasional cu argumente ad-hominem,
6. Reafirmarea identității anti-comuniste a PNL și aplicarea lustrației în interiorul partidului.
1. Între timp, este un fapt limpede și unanim acceptat de toți oamenii raționali: în timpul guvernării liberale a lui Călin Popescu Tăriceanu, România a avut nu doar cel mai înalt nivel de trai din ultimii 70 de ani, ci și cele mai bune cifre economice – iar acest lucru este susținut de date oficiale care nu pot fi relativizate. Mulți dintre foștii demnitari guvernamentali PNL, în frunte cu domnul Tăriceanu, ar putea să devină purtători de mesaj și comunicatori credibili care ar putea prezenta rezultatele reale ale deciziile lor din vremea aceea. Aceștia ar putea ilustra cu exemple concrete abandonul proiectelor începute și risipa financiară creată de puterea portocalie. Expertiza foștilor demnitari și experți PNL ar trebui folosită nu doar în comunicarea publică, ci și în comisiile de specialitate ale partidului a căror greutate și importanță trebuie să crească. Această măsură ar avea ca prim efect răspunsul la cererea publică de a vedea dincolo de sloganuri, măsurile concrete care vor fi luate de viitoare guvernare. Cel de-al doilea efect, la fel de important, ar fi pregătirea concretă a viitorilor demnitari și experți guvernamentali. Această politică trebuie garantată și urmărită în permanență pentru ca, în orice alianță s-ar afla, PNL să fie pregătit să se distingă concurențial prin competență și rezultate.
2. În România, a avut loc o evoluție cantitativă și calitativă a primei generații antreprenoriale și intelectuale care nu mai e dependentă de resursele financiare ale statului și prin aceasta nu mai e șantajabilă de către stat. Prima generație cu adevărat liberală, născută paradoxal în tensiunea dintre afaceri reale și impozite aberante, a început să se apropie de decizie. Această generație nu așteaptă cadouri și nu dorește să intre în solda nimănui, nu are pretenția privilegiilor, dar nici nu acceptă să fie constrânsă să fure pentru a supraviețui. Prima generație cu adevărat liberală din România vrea reprezentare în baza unui contract ferm, transparent și rațional. Ea vrea un cadru legislativ simplu și elastic care să-i permită dezvoltarea. Generația mea are nevoie de o justiție funcțională care să împiedice inechitatea și corupția care afectează concurența liberă și împiedică apariția și recompensarea performanței reale. Generația mea nu mai acceptă explicații de ce numai clasa politică și aparatul de stat nu pot să se supună aceloraşi imperative ale concurenţei şi competenţei cărora li se supun toţi cetățenii României pentru a supraviețui ori prospera. România liberală vrea o viață reală, nu o pseudo-economie întemeiată pe favoruri și împrumuturi. PNL trebuie să înțeleagă că trebuie să vorbească și “afacereza”.
3. Este necesar ca PNL să se fixeze asupra unor sectoare publice în care să creeze documentație și competență. Chiar și în alianță cu celelalte două partide, PNL trebuie să evite să se topească prea tare în imaginea USL care e un construct cu un scop clar și limitat. PNL trebuie să se asigure că va gestiona niște domenii ale vieții publice care răspund intereselor celor pe care îi reprezintă și unde va trebui să furnizeze rezultate clare și perceptibile pentru a-și spori șansele pentru viitor. De succesul guvernării domeniilor liberale depinde în bună măsură și succesul în bătălia din 2014 pentru Președinție. Tot de succesul în aceste domenii – și de importanța lor – depinde și stabilitatea alianței la guvernare pe care PNL va putea conta. Este așadar imperios necesar ca, în perioada următoare, comunicarea PNL să accentueze mai mult apropiata guvernarea și mai puțin îndepărtata reprezentare.
4. PNL trebuie să abandoneze strategia văcarului supărat pe sat în dezbaterea temelor publice. PNL are șansa de a avea cel mai activ, inteligent, receptiv și educat electorat din România. Totodată însă aceasta este și nivelul așteptărilor și obligațiilor la care trebuie să se raporteze. Partea activă a societății înțelege greu euforia boicotului care ține loc de contraatac în strategia partidului din ultima vreme. În plus, dacă poate alte partide n-ar avea competența, curajul sau elasticitatea de a susține dezbaterea competentă pe teme de importanță națională, PNL poate să le aibă pe toate. PNL trebuie să se sprijine pe dialogul cu societatea civilă, cu ONG-urile și societățile patronale, societățile universitare, organizații naționale și internaționale cum ar fi camerele de comerț bilaterale. Astfel ar putea să dea mai multă importanță politicilor sale deja enunțate într-o formă sintetică în ˝Statul liberal – a doua modernizare a României˝, transformând politicile sale în răspunsuri la preocupările autentice ale cetățenilor pe care îi reprezintă.
5. Comunicarea mai intensă a brandului PNL – singurul love-brand din România politică – va atrage după sine numai avantaje atât pentru PNL, cât și oricărei alianțe din care face parte. PNL trebuie să renunțe la teama de-a și ofensa partenerii prin pomenirea prea pronunțată a sonorului său nume. Dacă am rosti mai des și mai apăsat PNL, liberalii letargici sau nemulțumiți și cei care au abandonat alte partide ar putea fi atrași mai eficient de acest partid care oferă tuturor celor care-l adoptă atât respectabilitatea unei tradiții care se confundă cu România modernă, cât și flexibilitatea și versatilitatea contemporană specifică liberalismului. PNL trebuie să aibă curajul să iasă singur pe stradă, pentru că este singurul partid din România, care asemenea domnului Neagu Djuvara și altor seniori liberali, deși este în vârstă, e cool! Acest tip de abordare ar feri PNL de pericolul și tentația tabloidizării de care este acum suprasaturată discuția din jurul politicii și i-ar reclădi respectabilitatea istorică.
6. PNL este singurul partid politic istoric prezent în Parlamentul României. PNL este partidul parlamentar ai cărui membri refondatori au trecut prin întunericul roșu al comunismului și i-au suferit ororile. Într-un anumit fel, în codul genetic al PNL, mai este prezentă o Românie înnobilată de Coroana Regală a României, iar această moștenire se cere arătată și reprezentată. Chiar dacă au trecut 22 de ani de la Revoluție, iar lustrația nu mai poate produce efectele de însănătoșire pe care le-ar fi avut în urmă cu două decenii, măcar din obligație față de suferința celor vechi, PNL trebuie să se ferească de-a primi în rândurile sale oameni care au colaborat cu regimul comunist: aceștia au toate celelalte partide la dispoziție. Noi ceilalți, doar PNL.
Articol publicat de HotNews si preluat de pe Romania Liberala
Stefan Szobotka este ntreprenor în industriile creative, fondator și manager al unei companii de publicitate și comunicare. Membru PNL din 1995. Filolog-germanist, bursier al Bundestag, traducător de literatură, politică și texte teoretice, publicist.
