Noul început

Cititorii revistei 22 pot analiza și singuri situația în care ne aflăm: o super-majoritate populistă, pusă pe revizuirea interesată a Constituției, fără Opoziție parlamentară credibilă și stigmatizată internațional, după ce a încălcat orice reguli ale statului de drept pentru a prelua puterea. Am scris deliberat super-majoritate ”populistă” ( și nu ”de stânga”), întrucât am revenit factual la distincțiile tari din anii 90: comunism-anticomunism, democrație vs democratură, liberalism economic vs control statal asupra sectorului privat, euro-atlantism vs suveranism pro-asiatic etc. Orice arheologie a culpei e pierdere de vreme, acum. Da, reformele  dreptei s-au împotmolit: CDR a murit prin competiția implozivă a componentelor sale, dar și în timpuri dure, cu vistieria goală și fără scut geopolitic occidental. Alianța D.A. s-a rupt, din orgolii prostești, dar și pentru că ”bilețelul” ataca Justiția... Trădarea PNL Antonescu e totală, nerușinată și păgubitoare pentru micul nostru front pro-reformist, care trebuie să se recompună, cumva, în viitorul apropiat. Ca și cum nu era de ajuns, PDL a dezamăgit la fel de grav: nu pentru că i-am fi cerut prea mult, ci pentru că acumulează atitudini, decizii și practici incompatibile cu agenda dreptei intelectuale și, mai larg, a societății civile (neaservite). Între timp, nucleele de cristalizare a unei ”noi drepte” sunt slabe și divizate. Nici presupusa exit-strategy adoptată de președintele Băsescu nu e foarte limpede.

Auspiciile sub care lucrăm sunt categoric proaste. În plus, facem parte dintr-o generație intelectuală care a început să obosească: 23 de ani de lupte, care încotro, lasă urme ! Putem să ne consolăm cu atingerea obiectivelor politice majore (UE, NATO, după ce trecusem prin Consiliul Europei). Însă tabloul prezentului e alarmant: restaurația e vizibilă (vezi cazul Marga ICR), contra-selecția politică avansează, electoratul pare abătut și demotivat, fracturile sociale s-au adâncit, clasa de mijloc plătește factura crizei, emigrația profesională continuă, iar reformele deja legiferate – de pildă în Educație – suferă ajustări anihilante.  Media se află în mâna unor grupuri USL (cu mici excepții), în timp ce ”poporul de pe Facebook” combate în mini-triburi civice pe care nicio ureche guvernamentală nu le aude. Evident, nu ne ajută nici contextul internațional fluid: UE în recesiune continuă, euroscepticism, NATO se reformează, SUA pune focusul geostrategic pe Asia, iar vecinătațile sudice sau estice ale Europei sunt mai instabile ca oricând.

Într-un asemenea cadru, civismul nealterat e forțat să adopte o agendă minimală și să mizeze pe solidarități răbdătoare, dar capabile să reseteze, la o adică, jocul politic. Din experiența personală, pot spune că tactica reformării partidelor vechi prin infuzie de oameni noi a eșuat. Partidele vechi au ușile închise. Liderii lor se menajează reciproc, își apără teritoriul cu ferocitate și dezvolta o complicitate transpartinică bazată pe trecutul lor comun de privilegii și mistificări electorale reușite. Dată fiind epuizarea partidelor anti-sistem (PRM, PPDD) și dezamăgirea difuză a electoratului față de partidele care au trădat dreapta reformistă și euro-atlantică, există un culoar vacant, care ar putea fi ocupat cu Mișcarea Populară, FC-PNTCD, Noua Republică, Inițiativa România Liberală și alte câteva nuclee similare (Fundația Creștin Democrată, Forța 9 etc). Dar și aici, avem destule probleme: dezbinări orgolioase, protagonism cathar, subfinanțare (de vreme ce mediul nostru de afaceri s-a depins cu supraviețuirea ”pragmatică”: nu contează cine dă contracte, atata timp cât le dă !) Dacă USL se rupe, PNL și PDL se vor uni într-o falsă contraofertă fără concurență. Dacă nu se rupe, PDL moare lent, ca un bătrân senator roman corupt, care și-a deschis venele în baia fierbinte. Prin urmare, culoarul vacant trebuie populat cât mai rapid, dacă vrem un viitor european.

Cum să facem asta ? E nevoie de generarea unui nou consens al intelectualității implicate civic, pe o agendă clară. Nu contează, de pildă, soarta individuală a reformiștilor din PDL. Contează major doar capacitatea noastră de a face inventarul stricăciunilor și de a veni în fața cetățenilor cu o listă de obiective politice realiste. GDS și alte ONG-uri neanexate ar putea face, măcar din toamnă, un calendar de acțiuni cu acest scop. Liderii noii drepte trebuie invitați la asemenea dezbateri. Ne place sau nu, fără puțină ”agitație” în acest sens, nu vom contura o alternativă. Ideea fundamentală e aceea că actuala clasa politică nu poate fi renovată din interior, ci din afară: puterea celor ”de pe margine” trebuie să capete corp și contract politic. A avea un singur culoar disponibil e, defapt, un avantaj. Sper însă ca vocile critice, intelectualii publici, lumea universitară încă liberă de impostură și mediul de afaceri sănătos vor putea să-și alieze energiile pentru a fabrica o platformă politică inedită. Pentru a ne bucura de un prim succes – regăsind totodată speranța că ”se poate” – este cred nevoie să ne vindecăm de o maladie românească de care suferim și ”noi”: personalizarea oricărei acțiuni, sub imperiul unui maximalism etic ipocrit. Am văzut, în ultimele luni, zeci de persoane OK care, auzind de vreo inițiativă politică nouă, refuzau să se implice, pe motiv că ar fi dat, acolo, peste nu știu ce figură, fundamental onorabilă, dar moralmente imperfectă ! Nu e însă clar că miza noastră nu e să completăm Sinaxarele ? Se cuvine mai curând să adunăm expertiza, notorietatea și buna credință a tututor celor care  (mânjinți de felurite galerii, pentru vina de a fi intrat pe teren) și-au menținut verticalitatea, au rămas incoruptibili și nu și-au abandonat valorile cardinale. Un nou început e vital. Amânarea lui ar fi dezastruoasă pentru calitatea democrației din România.