De același autor
Avem un singur partid real de opoziție, USR, care nu pare să adune, în perspectivă, mai mult de 10 procente din voturi. Și un „mare partid” de opoziție închipuită, PNL, condus de un comedian ce patronează feudal o formațiune „pesediformă”. Opoziția e secondată de un al treilea partid care încă nu există, Ro+, al unui fost premier care face campanie de seducție politică prin țară în fața unor oameni dezamăgiți, ca să fie sigur că va fi ales europarlamentar în 2019.
În rest, avem tripleta triumfătoare Iordache-Nicolicea-Nicolae cu bocancii pe grumazul Justiției, un ministru al (in)Justiției ce joacă rolul mărunțelului malefic dintr-un thriller politic și pe clasicul baron sinistru ce a extins potlogăria de județ la nivel național și distruge prin interpuși justiția ca să scape de condamnări și dosare penale.
Premierul necunoscut „ievaluează” în vederea remanierii o parte a catastrofalului său Guvern. Vor rămâne probabil figuri nătâng-metafizice precum Petre Daea și vor cădea victime cârcotași ca Paul Stănescu. Pe Dăncilă n-o „ievaluează” însă nimeni, căci premierul necunoscut are mai departe nevoie de Colombina lui. Ministresele de profesie Plumb și Vasilescu vor fi transferate în alte scaune, iar mahăra de la Interne, brațul înarmat al teleo-dictatorului, stă desigur pe loc, fiind de neînlocuit în grupul infracțional ce luptă cu efecte speciale pentru „reducerea democrației”.
Între timp, instituții precum Consiliul Superior al Magistraturii sunt golite de semnificație, ceea ce e chiar mai grav, dacă vorbim de structurile ce garantează independența justiției, decât mazilirea politică pe bandă rulantă a procurorilor-șefi, la comanda unui lider autoritar certat cu legea. Practic, avizele CSM sunt ignorate, ca în cazul Kovesi, sau nu mai sunt solicitate, ca în cazul Lazăr, ministrul Justiției arogându-și prerogative discreționare sub masca aplicării unor proceduri. G4media a demonstrat deja, cu ajutorul unor juriști, că Toader nu respectă în fapt numitele proceduri, ceea ce-i oferă lui Iohannis mingea la fileu pentru o respingere a propunerii de demitere a lui Lazăr pe baza nerespectării legalității (că alt tip de respingere nu mai are la îndemână, după decizia CCR în cazul Kovesi). E totuși greu de spus dacă Iohannis va ști sau nu să „meargă până la capăt” în apărarea funcției lui Lazăr, un procuror integru pentru care există chiar mai puține pricini de revocare ca în cazul Kovesi, sau va rămâne, ca și până acum, la niște declarații acide. Cu efectul că el a semnat debarcarea lui Kovesi și a promulgat legile justiției, în forma lor agreată între PSD-ALDE și CCR, chiar dacă aspru criticată în raportul Comisiei de la Veneția. Sigur că decorativul Iohannis e „de partea bună” și nimeni nu-i neagă sentimentele pro-europene, pe care le exprimă răspicat când mai ajunge prin România. Dar convingerile lui politice au fost de multe ori contrariate de decizii prin care a jucat pe muzica DJ-ului Dragnea interpretată de formația „Iordache și prietenii” sau de solistul Tudorel. În baza acestui „palmares”, e greu să mai speri că declarațiile lui ironice despre revocarea lui Lazăr anticipează și altceva decât o semnătură cuminte pe actul revocării, la final de partidă. Pare o fatalitate aceea că Iohannis reproduce stilul PNL-ului de opoziție declarativă, dar sumară și ineficientă. Și participă blajin la ceremonii patriotice dedicate erolui necunoscut alături de Dăncilă, Iordache, Nicolae, Plumb, Dan etc. – premierul necunoscut fiind absent.
O parte din galeria necunoscutului din fruntea țării avea să se mute, peste două zile, la Patriarhie, la un emoționant pelerinaj la moaște. De data asta, mai-marele cu care s-au tras în poză Dăncilă și Plumb purta o robă albă poleită cu aur și o mitră pe măsură. Păpușarul nu era nici aici de față, căci BOR tocmai s-a lepădat de el, după „succesul nedeplin” de la referendumul pentru familia tradițională. Deși, cu câțiva ani în urmă, același posesor al robei albe i-a înmânat aceluiași păpușar ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”. O tempora o mores! Așteptăm cu nerăbdare și cinstirea Cuvioasei Vasilica de către BOR.