Mussolinismul cârciumăresc și disperarea celorlalți

 
 Se pregătește dictatura gangsterilor, după punerea anticorupției pe butuci și suspendarea președintelui și/sau acapararea tuturor atribuțiilor sale de către Parlamentul dominat de Daddy Escobar și lordul Anton Voldemort. 

    În teritoriu, baronii mențin mai departe o populație sărmană, alcoolizată sau legată ombilical de Biserică,  în stare de subdezvoltare și dependență, bombardând-o cu propaganda partidului. E vorba de obicei de oameni care nu știu prea bine unde e România pe hartă, cred că Soarele e un fel de Lună, că Pământul e plat, Iohannis conduce Guvernul și „Kovesi mărește prețurile și inflația” (ultima afirmație a fost culeasă de un reporter la mitingul PSD din 9 iunie). O populație slab educată și lesne de manipulat a fost dintotdeauna masa de manevră favorită a dictatorilor populiști. De altfel, și „dictatorul postmodern” Viktor Orban își aduce susținători din afara Budapestei la mitinguri de susținere mussoliniene (diferența fiind că țara vecină e mai mică și drumurile mai bune, așa încât autocarele cu susținătorii partidului Fidesz ajung mai repede la centru, participanții având la dispoziție circa 10 ore de plimbare prin Capitală, înainte de miting). Și Trump, cu portavocile sale de la Fox News, se adresează Americii rurale, care cultivă prejudecăți și tradiții locale și adoptă ușor atitudini și credințe autoritare. 

    Dictatorii din era postmodernă, cu tot cu cârciumarul teleormănean cu profil de Al Capone, preferă, pe lângă oamenii fără spirit critic, care beau multe spirtoase și înghit pe nemestecate știri false, și o opoziție cât mai dezbinată și fragmentată. Ironic este că, dacă ei nu se sinchisesc sub ce flamură ideologică defilează, partidele de opoziție au, cel puțin în România, multe scrupule „de dreapta” și „de stânga” care convin de minune autocraților oportuniști. Nimic mai agreabil pentru Daddy, ca și pentru stănești și oprișani, decât o scenă politică la periferia căreia PNL își umflă penajul „de dreapta” la USR și tânărul și neliniștitul Demos (partid de centru-stânga, nou înființat, din care  fac parte Claudiu Crăciun, Andrei Țăranu și Oana Băluță) ) își umflă penajul „de stânga” la Ro+. De acord, e puțin cam populist să n-ai o agendă clară și să iei voturi de unde poți, în stilul unui catch-all party. Totuși, în era noilor fascisme postmoderne, nu e oare mai important că un partid e pro-european și susține democrația, chiar dacă privită de la stânga sau de la dreapta spectrului politic tradițional? Nu cumva au apărut noi clivaje? Și nu avem oare azi nevoie de alte categorii politice, adaptate la noile realități? Dacă opoziția va continua să se certe în jurul unor idei politice moștenite din epoca Războiului Rece – în momentul în care Donald J. Trump întoarce spatele Alianței occidentale și bate palma cu Coreea de Nord, favorizând politic Rusia și China –, și dacă va omite mai departe specificul erei populismelor postmoderne, hibride ideologic, ea va continua să fie depășită de evenimente și surclasată de oportuniști politici mai în pas cu vremurile. 

    Opoziția PNL e atât de „eficientă”, cu toate moțiunile sale pitorești, încât tot tirul PSD și al trompetelor sale mediatice e concentrat asupra protestatarilor #Rezist („șobolanii”), ca și asupra lui Iohannis și Kovesi – amândoi reduși de altfel la niște figuri simbolice de când cu noile legi ale (in)justiției și decizii ale CCR. Publicul s-a cam săturat de modul, între sublim și ridicol, în care Ludovic Orban tatonează rolul protagonistului dintr-un film de capă și spadă, ce îl provoacă periodic la duel pe șmecherul tejghetar ajuns din Kiseleff. Atât cinismul cârciumarului cu veleități mussoliniene, cât și „cavalerismul” de operetă al liderului PNL provin din era unui feudalism pe care cetățenii lucizi l-ar dori înlocuit în politica autohtonă cu maniere mai moderne. Iar dacă PNL are și membri de calitate în rândurile sale, e clar că nici aceștia nu vor putea continua cu succes într-o politică asfixiată de deprinderi feudale și politicianism de vodevil. 

    Ar fi binevenită, așadar, o contraofensivă modernă a noilor partide democratice intrate pe scena politică: USR, Ro+ și Demos. Aceste partide ar trebui să înceteze cu micile rivalități ideologice care le consumă steril energiile combative. Demos, de pildă, ar putea să-și concentreze artileria grea asupra falsității social-democrației pesediste (o face uneori, desigur, deși nu tocmai audibil), mai curând decât asupra excomunicării Ro+. Și Ro+, și USR ar trebui să ofere mai mult decât un colac de salvare pentru cei care vor să scape de PSD-ALDE și nu mai au încredere în PNL.

     Toate aceste partide ar trebui să vină așadar cu un mesaj mai consistent ca „Jos PSD!”. Da, PSD capturează mafiot statul chiar în aceste zile. Suntem din nou în plină criză. Coaliția la putere, cu ajutorul UDMR, nu face decât să distrugă meticulos și eficace tot ce a mai rămas funcțional și democratic în stat. Totuși, pe termen mediu și lung, avem nevoie de o politică responsabilă, care nu se hrănește doar din ura de partidul baronilor, ce răspund la rândul lor cu ură – și așa se face că eșuăm mereu în mizerie, hârtoape și emoții inferioare. Nu ne vom putea elibera de noul mussolinism instituit de macho-ul cârciumar și acoliții săi, cleptocrații județeni și partidul lui Voldemort, dacă nu cultivăm ceva mai constructiv ca mânia disperată stârnită de „penali” și de „ciuma roșie”. Știu, patimile sunt aprinse și e firesc să reacționăm astfel când vedem cum hidra pesedistă se întinde victorioasă . Dar avem nevoie și de rațiune...

    Altfel, mussolinismul reînvie și în alte părți. Și în Italia, țara de baștină, unde se aude că s-ar pregăti un recensamânt al romilor și o expulzare a străinilor – acolo, fascismul se manifestă în stil clasic. Aici, avem doar „la piovra” mărunților tejghetari ambițioși ce au fost prinși furând, fiind judecați de o anumită justiție dintr-un anumit stat de drept. Iar acum, cu furie musculoasă și mustața tremurând, vor să distrugă și justiția, și statul.