Amenințări

Tia Serbanescu 20.08.2012

De același autor

Apropierea zilei de 21 august când e posibil un verdict al CCR asupra referendumului a mobilizat puterea la maximum: USL luptă la baionetă cu procurorii care anchetază fraudele și la șantaj cu judecătorii CCR amenințându-i cu proteste de stradă. Col. Dogaru e pregătit să intervină oricând, iar Fenechiu se ocupă de procurori: „ferească-i Dumnezeu pe procurori când vor veni 7,2 mil. de români pe ei!“ Șo pe ei! Probabil că au multe de ascuns dacă au ajuns la asemenea amenințări.

Câte ceva a ieșit la iveală: fiul vitreg al ministrului apărării e acuzat că a plătit interlopi pentru a-i aduce la vot. Nu e chiar o surpriză: s-au văzut judecători (Năsui) bălăcindu-se cu acuzați (Baboș) în jacuzzi. J’accuse, vorba lui Zola. Dna Mona Pivniceru, judecătoare propusă ministru al Justiției a pățit-o pe uscat: a fost surprinsă de presă în mașina lui Adrian Năstase utilizată de fiul acestuia. Dna Pivniceru a declarat că nu știa în ce mașină se urcă și chiar nu pricepea ce rău a făcut: „dacă eu nu pot să merg o sută de metri fără să fiu înregistrată, ăsta e stat polițienesc“.

Adică o judecătoare, ministru (in spe) al justiției se urcă în mașina cuiva care e închis și mai are două dosare la ÎCCJ, e surprinsă chiar de o televiziune a USL și tot ea acuză statul polițienesc? „Sunt pretină cu șini vriau eu“ - a zis dna Pivniceru cu inconfundabilul său accent. Păi ar fi bine să fie prietenă cu adevărul și cu justiția - și nu cu partea opusă. Dna Pivniceru care a fost surprinsă ieșind și din casa liberalului Vlasov unde „a udat florile“ - fără să știe ale cui sunt! - dă degeaba acum apă la șoareci: statul poliținiesc e al motanului Felix, de unde Ciuvică a chemat „măcar 35.000 de oameni, câți au fost la Lady Gaga, să vină în piața Constituției marți să facă presiune pe CCR“.

Așa, pe sec? De ce să nu cânte moșu’ Gaga (măi dragă) Internaționala? Să cânte Ponta aria plagiatorului, să danseze Mazăre macarena, să cânte Crin balada unui greier (creier) mic - căci e specialist în refrene de altădată: „Merkel s-a folosit de Băsescu. Crin Antonescu și Victor Ponta nu pot fi folosiți de nimeni“. Nu sunt de folos nimănui, adică. După care a indicat CCR care e verdictul „corect“ („cred într-un verdict corect al CCR, cred că referendumul va fi validat și Băsescu va fi demis“) - lucru pentru care ar trebui suspendat. Întrebat de cine se teme într-o confruntare electorală (de MRU sau de Oprescu?), Antonescu a răspuns: „de Departamentul de stat al SUA“. Semn că știe ce a făcut. De altfel, pledează vinovat în fiecare zi.

Articol publicat si pe site-ul curentul.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22