Artiștii

Începe a cincea săptămână de grevă parlamentară neconstituțională a USL și întrebarea e dacă au de  gând să țină tot postul Paștelui abținându-se de la lucrările lumești ale Parlamentului.

Tia Serbanescu 28.02.2012

De același autor

Începe a cincea săptămână de grevă parlamentară neconstituțională a USL și întrebarea e dacă au de  gând să țină tot postul Paștelui abținându-se de la lucrările lumești ale Parlamentului – care s-a reunit pentru numirea noului director al SIE după lăsata Secolului de către premierul Ungureanu care a preferat lupta civilă împotriva evaziunii fiscale. DIICOT a desfășurat o acțiune în cinci județe unde se desfășura o amplă rețea evazionistă în valoare de 20 de mil euro pagubă. Unul dintre capii rețelei, Cătălin Spătaru, supranumit și „regele asfaltului din Argeș”, este însă de negăsit. Dacă va fi prins, poate păți și el ca Dinel Staicu: descoperit în Ungaria, cu numele și chipul schimbat, acesta a scăpat de acuzația de fraudare a Băncii Internaționale a Religiilor prin diverse interpretări procedurale. Un fel de recurs în anulare. Prin urmare, dacă fraudezi o Bancă ai mai multe șanse să scapi de acuzații decât dacă o jefuiești. Pe plan politic, Coaliția și-a început săptămâna negociind protocolul pe acest an unde UDMR a pus numeroase condiții amenințând că altfel iese de la guvernare și intră în opoziție unde, după opinia dlui Kelemen, nu-i chiar așa de rău: „n-ai nicio răspundere, nu contează dacă te scoli dimineața sau la prânz și poți să aduci orice fel de acuzații fiindcă nimeni nu-ți cere probe”. Mutatis mutandis, cam la fel e și la putere. Dar dacă-i atât de bine în opoziție, de ce vor toți la putere? Și de ce lipsește opoziția din opoziția parlamentară – acolo unde PDL o cheamă insistent? Aha, a zis dl. Corlățean, când eram acolo nici nu ne băgați în seamă și acum nu mai puteți de dorul nostru. De, rău cu rău dar mai rău fără rău: în fond sunt plătiți ca să se certe în Parlament dar pe semne că nu-i lasă Felix. USL urma să hotărască dacă nu participă nici la declarația politică pe care o va susține președintele Băsescu pe 7 martie în Parlament când nu pare să fie vorba de un mesaj de ziua femeii ci mai degrabă despre tratatul european. E doar o bănuială căci noua purtătoare de cuvânt a președinției, dna Claudia Ionaș, n-a informat despre subiectul declarației – căci oricum n-a scos niciun cuvânt în cele zece zile de la numire. O fi și dânsa în greva tăcerii? Ori și-a dat seama că se poartă filmul mut și că poți să iei și un Oscar dacă știi să taci când trebuie, așa cum a reușit „artistul” francez la Hollywood. La Hollwoody Allen. Iată o lecție și pentru actorii noștri politici: să afle care le sunt cele două ore de tăcere câștigătoare.

Articol publicat de Curentul

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22