Filipică

Acest aprilie – întunecatul April, vorba lui Emil Botta – va rămâne de pomină în politica românească prin exodul pedeliștilor care cer locuri de muncă și azil politic în USL unde obțin pe loc cetățenie social-democrată sau liberală.

Tia Serbanescu 25.04.2012

De același autor

Acest aprilie – întunecatul April, vorba lui Emil Botta – va rămâne de pomină în politica românească prin exodul pedeliștilor care cer locuri de muncă și azil politic în USL unde obțin pe loc cetățenie social-democrată sau liberală. Luni a fugit din PDL însuși vicepreședintele Senatului, veteranul Petru Filip, care în două ore ajunsese deja în PSD prin satelit: pentru a-și prezenta trofeul în direct, dl. Ponta a boicotat transmisia în direct a lecturii propriei moțiuni de cenzură și i-a urat bun venit acestui vânat de frunte. Discursul de trădare al dlui Filip a cuprins o filipică la adresa moralității politice („partidele ar trebui să fie orientate spre oameni cu credibilitate”), o aluzie istorică la furcile caudine, un pleonasm celebru („sper să-mi aduc puținul aport”) și o mare încredere de sine: „nu sunt expirat politic”. Atunci de ce miroase urât? În aceeași zi, din PDL au mai plecat doi aleși cu aceeași destinație. Normal. Capul care pleacă, sabia nu-l taie. Ceva atât de penibil chiar nu s-a mai văzut până acum.

Au mai plecat oameni și din PSD, dar barem nu s-au dus la alte partide ci și-au făcut propriul cuib. Și cum până vineri, când se va vota moțiunea mai sunt câteva zile, n-ar fi exclus ca USL să-și completeze cele opt locuri care-i mai trebuie pentru trântirea guvernului și provocarea unei noi crize. Specialitatea sa. Dar nu orice plecat este binevenit în USL: dl. Antonescu a explicat că selecția se face în funcție de „beneficiul electoral imediat” și de capacitatea trădătorilor „de a fi colegi”. Mai ales că scopul colegilor este total necolegial: „da, vrem dispariția PDL de pe scena politică” a mărturisit dl. Antonescu amenințându-i cu deportarea pe cei din PDL fiindcă n-au puritate de dreapta – pe care (culmea contradicției) a recunoscut că n-o are nici PNL (afiliat la stânga în P.E).

Astfel, visul dlui Năstase de a „destructura PD” a fost preluat după zece ani de dl. Antonescu. Această agresivitate s-a regăsit  și la deputatul PSD Solomon din Bârlad care l-a amenințat pe premierul Ungureanu că dacă „are nesimțirea” să treacă pe acolo fără să-i ceară voie, „va avea soarta lui Aldo Moro”. Memento Mori, mai exact.

Dl. Berceanu e convins însă că moțiunea de cenzură va cădea: „nu-i dau nicio șansă”. De fapt moțiunea însăși are un titlu la două capete: „Opriți  guvernul șantajabil; Așa nu, niciodată!”. Reiese că o parte a USL strigă „Opriți guvernul șantajabil!” iar cealaltă parte refuză urlând „așa nu, niciodată!” Autorul, la rampă!

Articol publicat de Curentul

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22