Supărări.

Tia Serbanescu 04.08.2011

De același autor

Preşedintele Băsescu a tulburat din nou apele în coaliţie considerând că „economatele sunt o măsură populistă“ şi „nesustenabilă“ - părere împărtăşită şi de dl Ponta: „guvernul Năstase a avut primul ideea economatelor care e o idee frumoasă dar inaplicabilă“. Inaplicabila aparţine tot dlui Marian Sârbu, atunci în PSD şi acum în UNPR, căruia dl Băsescu i-a urat „mult succes“ precizând însă că „nu vreau să fiu părtaş la aşa ceva“ ca să nu se spună pe urmă că „Băsescu iar a păcălit poporul“. Cu această ocazie, dl Băsescu a clarificat şi relaţiile cu poporul „pe care-l iubesc la fel de mult ca atunci când eram popular“ iar dacă nu-l mai frecventează e ca „să nu-l provoace“ ştiind că-i stârneşte huiduieli întrucât n-are bani pentru veşti bune: „România e în situaţia de a merge pe sârmă, cu atenţie, fără populisme dar cu pragmatism“. Acrobaţie periculoasă - unde orice pas poate fi fatal.

Chiar şi dl Băsescu a mărturisit că la fiecare pas se supără cineva: „acum s-a supărat Gabi Oprea, cu economatele, s-a supărat şi premierul căci le aprobase, s-a supărat şi UDMR, cu reorganizarea, toată lumea se supără“. Drept care s-a supărat şi dl Băsescu fiindcă dl Pleşu a declarat că preşedintele nu-i simpatizează pe intelectuali: „e un ultim apel la decenţă pe care-l fac la Andrei Pleşu“. Apel respins de orice instanţă - căci dl Pleşu e una din puţinele persoane publice decente iar criticile sale sunt mereu elegante. Se pare că eleganţa a ajuns aproape o indecenţă într-o ţară de înjurături căci criticile dlui Pleşu l-au enervat acum o lună şi pe intelectualul Antonescu. Seara, dl Băsescu i-a enervat şi el pe liderii USL: „atenţie la articolul 103 din Constituţie“ unde „se vorbeşte de partidul cu 51% care va da premierul şi nu de o alianţă“.

Condamnaţi conform art. 103, liderii USL au reacţionat violent iar dl Ponta, considerat de dl Băsescu „liderul imatur al unui partid anacronic“, l-a trimis direct la tribunal: „Băsescu trebuie judecat“. Pe ce articol? Dl Băsescu a declarat însă că şi-ar dori un guvern cu liberalii - chiar dacă „Tăriceanu a fost un prim-ministru catastrofal“ dar dl Antonescu a respins oferta pentru totdeauna: „niciodată PNL nu va colabora cu PDL şi cu dl Băsescu“. Ce-o să fie, nime-n lume n-a s-o ştie, căci va fi sub pălărie. Şi cu papion - căci dl Băsescu i-a recunoscut unele calităţi dlui Tăriceanu: „e frumos, are papion dar n-are caracter“. Păi, nici nu se mai poartă. Caracterul nu se mai asortează nici cu cravata, darmite cu papion.

Articol publicat si pe site-ul http://www.curentul.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22