La minut

Tia Serbanescu 09.12.2013

De același autor

De Moș Niculae, președintele și premierul și-au pus reciproc nuiele în cizme. Și chiar n-au fost cuminți. Premierul a declarat că „președintele a atins un nivel superior al iresponsabilității“ iar președintele a răspuns că „premierul e profund corupt“. Iată că premierul consideră totuși că dl Băsescu „a atins un nivel superior“ (în ceva) iar președintele recunoaște că dl Ponta „e profund (în altceva). Totul e să privești partea plină a paharului – la microscop – așa că în Capitala s-au aprins ghirlandele de beculețe care au înălțat spiritul sărbătorilor pe stâlpii împodobiți în vederea apropiatei lor impozitări.

Președintele a anunțat că va promulga Bugetul asigurărilor sociale (pentru pensii) dar nu și Bugetul tributar accizei pe carburanți („Ponta e disperat să bage acciza ca să dea bani la partid“) – în timp ce dl Ponta și-a băgat majoritatea sedentară în cantonament ca să poată alerga rapid la revotarea bugetului (după respingere) până la Revelion. USL e deja încălțată pentru altă probă contracronometru. Dl Ponta i-a trimis președintelui o scrisoare deschisă în care-i cere să promulge rapid legea referendumului cu 30% (validată de CCR, dar cu embargo de un an) pentru ca referendumul pentru noua Constituție să fie cuplat cu turul II al prezidențialelor din 14 dec. 2014.

Noua Constituție e însă atât de proastă încât ratarea ei ar fi singurul lucru bun realizat de USL. Așa că dl Băsescu și-a potrivit ceasul și a anunțat că o va promulga pe 14 decembrie ora 23.59 adică fix în ultimul minut al celui de-al 12-lea ceas. Dl Ponta are astfel la dispoziție șaizeci de secunde pentru a publica legea în M.O. dacă vrea să prindă noua Constituție de turul prezidențial. La cât de iute îl știm, n-ar fi exclus să prindă minutul de aur – dublând ora prin O.U.G. Deși nu are nimic sfânt (cum îi zicea odată dl Gabriel Oprea, actualul său vicepremier) dl Ponta a inaugurat un campus teologic la Cluj unde mitropolitul i-a conferit „Crucea Transilvană“.

Crucea Roșie îi venea mai bine. Protestatarii, mai puțin pioși, l-au întâmpinat cu „Ponta, jos! Că ești mincinos!“. Cât de jos să coboare? Până la Ilie Sârbu? Dl Băsescu nu l-a uitat pe socrul premierului (cândva teolog, actualmente cam păgân la gură) amintindu-i „incidentul de la vânătoarea cu Năstase“ unde a fost împușcat între picioare. Din fericire, și atunci dl Năstase a ratat de puțin. Premierul a declarat însă, evlavios și cazon, că „avem nevoie de biserică și de armată“. Doamne ajută și la loc comanda: avem nevoie de bani.

Articol publicat si pe site-ul curentul.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22