PNL în era populismului

La Congresul PNL n-au fost dezvăluite nicio ideologie și niciun program care să caracterizeze era Antonescu.

Crin Antonescu nu avea nevoie de intrarea lui Klaus Johannis în PNL pentru a-și în­tări autoritatea în partid. Votul de 1.434 la 44 care-l reafirmă ca lider arată limpede că PNL are conducătorul pe care și-l do­rește – unul care, ca majoritatea mili­tan­ților, nu este o persoană cu calități remar­cabile (cu excepția abilității lingvistice).

Au fost aleși nu mai puțin de 31 de vicepreședinți, pentru a crea o arenă unde fidelii lui An­to­nescu să-și consume energia în concurență și intrigă. Cei 15 vi­cepreședinți executivi sunt unii ca Radu Stroe, Tudor Chiuariu, Relu Fenechiu și Eu­gen Nicolăescu. Antonescu i-a avertizat pe delegați, imediat după ce a fost aleasă garda sa pretoriană, că „orice guvernare de coaliție înseamnă și tensiuni“. O pri­vire către sarcinile pe care le vor avea vice­președinții arată clar că Antonescu vrea să fie foarte combativ, reducând la tăcere ce a mai rămas din opoziția în interiorul PNL sub inchizitorul Stroe, consolidând o clientelă chiar mai fidelă decât înainte sub Nicolăescu, manipulând regulile partidului sub Chiuariu (astfel încât orice contestare a poziției sale să devină imposibilă, oricât de jalnică i-ar fi prestația) și dându-i lui Fenechiu (însărcinat cu relația cu par­la­mentul) misiunea de a mări grupurile par­lamentare PNL cu traseiști de la PDL și PP-DD.

Orice rol ministerial pe care îl au unii din­tre vicepreședinți, cum ar fi privatizarea CFR (care, teoretic, ar trebui supervizată de Fenechiu), va fi eclipsat, în cea mai mare parte, de sarcinile politice nonstop ce se vor reduce la intrigă și agresivitate.

La Congresul PNL n-au fost dezvăluite ni­cio ideologie și niciun program care să ca­racterizeze era Antonescu. Orice călătorie spre tărâmul ideilor PNL de astăzi ar fi avut probabil nevoie de implicarea co­lo­nelului Dogaru pentru a înțelege cât de adânc neliberal a devenit partidul. Re­to­rica și manevrele de culise ale Congresului au fost direcționate, în general, către un sin­gur scop: a demonstra că PNL este ho­tărât să fie partener egal în USL și a arăta că privarea lui Crin Antonescu de can­didatura la prezidențiale, oferindu-i-o în schimb lui Sorin Oprescu, va avea con­se­cințe atât de grave, încât Victor Ponta n-ar trebui nici măcar să se gândească la o asemenea posibilitate.

Atragerea lui Johannis la bordul navei PNL a avut drept scop inițial să-i permită lui Antonescu să-și păstreze atuurile îm­po­triva potențialului aliat neprietenos, PSD. E posibil însă ca mulți membri PNL să privească sosirea acestui personaj auster și exigent, care vorbește întotdeauna despre etica muncii, cu suspiciune. Puțini din PNL și-ar dori ca el să administreze par­tidul în numele lui Crin, mai ales dacă o va face cu temperamentul unui autocrat ger­man.

S-ar putea ca rezultatul să fie o ciocnire culturală între Johannis și mulți liberali leneși, mai ales dacă primarul din Sibiu de­vine activ în București. Dacă se ho­tă­răște să-și folosească noua poziție în po­litica de vârf pentru a încerca să realizeze proiecte administrative care au nevoie de abnegație și muncă serioasă de la cei din jur, Johannis va fi blestemat în curând în saloanele liberalismului.

Pe B1 TV, în ciuda faptului că au avut scurte intervenții figuri autentic liberale precum Adriana Săftoiu și Cătălin Che­recheș, calitatea analizei în emisiunile de sâmbătă seara a fost superficială. Au fost puține încercări de a reflecta asupra im­plicațiilor asupra democrației când un li­der care găsește orientarea spre Vest a Ro­mâniei obositoare obține un sprijin atât de categoric în propriul partid. În schimb, discuția s-a învârtit în jurul unor subiecte secundare și, incredibil, Johannis a fost des­cris ca un personaj ce poate fi complet separat de Gigi Becali. În realitate, Joha­n­nis are probabil mai puține inhibiții decât Becali în a deteriora relațiile României cu Vestul; nu ni-l putem imagina susținând o poziție independentă în USL, așa cum făcea Becali, tot sâmbătă seara, pe Ro­mâ­nia TV.

Neobișnuit, seara de sâmbătă l-a găsit pe Antonescu în plină ac­tivitate po­litică, în locul unor sarcini mai odih­nitoare. El a apărut alături de Graham Wat­son în studioul Antenei 3. Oaspetelui de la Alianța Liberalilor și Democraților Euro­peni (ALDE) i s-a ținut o prelegere despre excesele ANI. Auzind traducerea simul­ta­nă, el dădea din cap aprobator. A fost însă mai circumspect în propriile intervenții, cu excepția unei remarci ca „Nu există porc atât de mare încât ursul liberal să nu-l înghită“. E limpede că, deși vine din politicoasa Anglie, este intoxicat de agre­siunea în stare pură a politicii românești.

Probabil un pic neliniștit de unele week-end-uri pe care domnul Antonescu le petrece în stațiuni europene de lux, Wat­son a arătat că liberalii trebuie să în­ceapă reconstruirea României. Dar Antonescu știe că aceasta e clasica limbă de lemn eu­ropeană. Watson a lansat același apel că­tre Tăriceanu în 2007, când trezoreria sta­tului era plină și nu era atât de greu să transpui vorbele în fapte. Atât timp cât a putut fi un pește mare din străinătate în micul iaz al liberalismului de la București, Watson nu s-a plâns niciodată când a ob­servat starea jalnică a României.

Nu poate fi un secret pentru acest po­li­tician de la Bruxelles că proprietarul An­tenei este privit ca probabil principala fi­gură ce împinge România înapoi, spre statutul de republică dominată de săl­ba­tice interese particulare, care trebuie să fie, pentru unii, deasupra legii. Chiar sâm­bătă seara a auzit de la cel care-l inter­vieva în studioul Antenei, Adrian Ursu, întrebări despre pretinse motivații politice ale proceselor demnitarilor care puteau fi puse la fel de bine de armata de avocați ce-l apără pe Dan Voiculescu.

Evident, Watson n-a fost întrebat dacă are vreo părere despre rolul pe care colega sa din ALDE, europarlamentarul Ramona Mănescu, l-a avut în destabilizarea PNL Sectorul 1, bastionul gândirii libere în PNL București, unde aceasta s-a transferat, alături de Tudor Chiuariu și alți fideli ai lui Antonescu, pentru a prelua controlul asupra filialei. Watson a folosit cuvinte mieroase pentru a-l consacra ca lider li­beral pe Antonescu, același politician care amenința în ianuarie că părăsește ALDE dacă Democrații Liberi din Germania în­drăznesc să se plângă de comportamentul său.

Watson aparține unei tradiții dezonorante de persoane pu­blice oportuniste și fle­xibile din Occident, care, vreme de peste un secol, au fost gata să scuze cele mai res­pin­gă­toare forme de comportament politic în Bal­cani de dragul avantajelor politice. În perioda comunistă erau cunoscuți drept „tovarăși de drum“. E limpede că, dacă Ro­mânia începe degringolada spre Est, Wat­son, asemenea lui Johannis, va asista imperturbabil și va găsi mereu prilejul să-și laude clienții din București, gata în același timp să denigreze pe oricine le-ar putea fi adversar.

Cel mai amuzant moment din studioul An­tenei a avut loc atunci când președintele PNL a fost întrebat ce crede despre efor­turile europarlamentarului liberal Renate Weber de a determina Parlamentul Euro­pean să nu susțină acea parte din Raportul MCV pentru România care îi critică pe mogulii media. În loc să-și laude colega de partid pentru tenacitatea de a bloca, la cel mai înalt nivel european, orice critică a tacticilor oligarhice, Antonescu a respins întrebarea, de parcă ar fi fost sub dem­ni­tatea lui să răspundă. Este clar că se simte inconfortabil, prin temperament, când ori­ce lacheu are vreo inițiativă, chiar dacă e una ce întărește propria sa viziune a unei oligarhii neconstrânse de nicio lege sau instituție. În ciuda apatiei de la B1 TV și a multor invitați care privesc cu ochi obosiți scena politică, democrația mai poate fi în­că salvată de egomania unui lider care pri­vește orice pâlpâire de viață, chiar din pro­pria tabără, drept un semn de insu­bor­donare.

Traducere de MĂDĂLINA ŞCHIOPU