Un regim ilegitim si criminal

Ne intrunim astazi pentru a inchide, cu deplina responsabilitate, un capitol sum­bru din trecutul tarii noastre. Am citit cu mare atentie Raportul final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dic­taturii Comuniste din Romania.

Comisia Prezidentiala a fost infiintata in aprilie 2006, ca raspuns la cererile so­cie­tatii de asumare si condamnare a trecutului totalitar. Am considerat necesara constituirea Comisiei tocmai pentru a fun­damenta intelectual si moral actul de condamnare. Am cerut Comisiei o analiza riguroasa a componentelor sistemului totalitar, a principalelor institutii care au facut posibila aceasta tragedie, precum si a personalitatilor implicate decisiv in sistem. Comisia a facut acest lucru, in peste 600 de pagini, fapt pentru care ii multumesc.

Concluziile Comisiei, pe care mi le in­susesc, afirma ca sistemul comunist to­talitar din Romania a fost impus prin dic­tat strain. Intr-adevar, a fost vorba de un regim ilegitim, intemeiat pe o ideologie fanatica, o ideologie a cultivarii sistematice a urii, pentru care “lupta de clasa” si “dictatura proletariatului” simbo­li­zau esenta progresului istoric. Importa­ta din URSS, ideologia comunista a justificat atacul impotriva societatii civile, a plu­ralismului politic si economic, nimicirea partidelor democratice, distrugerea pie­tei libere, exterminarea prin asasinat, de­portari, munca fortata, intemnitare a sute de mii de oameni. In spatele mastii “umanismului socialist” s-a ascuns cel mai profund dispret pentru om ca individ.

Pe baza examinarii literaturii analitice si a marturiilor existente, care probea­­za natura antipatriotica a totalitarismului comunist, putem afirma ca regimul comu­nist din Romania (1945-1989) a fost ne­le­gitim si criminal. Nu neg ca au existat perioade de relativa acalmie si ca unii oameni au crezut in sistem. Pentru co­ple­sitoarea majoritate a populatiei a fost insa vorba de o existenta mutilata, traita sub teroare directa ori indirecta si in care notiunea de libertate isi pierduse orice sens. A sosit, asadar, momentul sa evaluam natura si mostenirile regimu­lui comunist. Unii au cedat tentatiei de a idealiza perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, uitand faptul ca aceasta a instaurat si a consolidat teroarea comunista in Romania, cu sutele sale de mii de morti, regimul lui Nicolae Ceausescu ve­nind sa se instaleze pe terenul pregatit si curatat de ea. Altii au incercat sa scuze ororile epocii Ceausescu in numele pre­tinsului atasament fata de valorile nationale. Adevarul e ca acestea au fost invocate si supralicitate numai pentru a consolida puterea unui grup, prin recursul la un patriotism de parada. Altfel spus, regimul comunist din Romania, un sis­tem totalitar de la infiintare si pana la prabusire, a fost unul bazat pe incalcarea constanta a drepturilor omului, pe su­pre­ma­tia unei ideologii ostile societatii deschise, pe monopolul puterii exercitat de un grup restrans de indivizi, pe represiune, intimidare, umilire si coruptie. Pe par­cursul perioadei comuniste, Romania a suferit consecintele aplicarii dogmelor le­niniste: industrializarea fortata, inteme­iata pe un model economic vetust, care favoriza industria grea; lichidarea pro­prie­tatii private, asociata cu politica brutala de colectivizare a agriculturii; nimici­rea valorilor traditionale in numele unei fal­se modernizari sociale; controlul meto­dic asupra spatiului social si al vietii intime a cetatenilor (mai ales prin politica na­talista a dictaturii lui N. Ceausescu). Sfera privata a fost astfel aproape complet anexata de catre partidul/stat totalitar. Viata cotidiana in socialismul de stat era invadata de elemente propagandistice si de control dictate de partid.

In perioada dintre 1945 si 1965, dominata de Gheorghiu-Dej, a fost aplicata teza “intaririi vigilentei” si a “intensificarii luptei de clasa”. Atunci a fost creata Securitatea ca institutie centrala a sistemului represiv. Raportul ofera date cu­tre­mu­ra­toare despre Gulagul romanesc, cu ale sale penitenciare si lagare de exterminare prin munca fortata. Sighet, Aiud, Gherla, Pitesti, Canalul Dunare-Marea Neagra sunt doar cateva din numele de pe aceasta veritabila harta a mortii. Sub Ceausescu, in pofida promisiunilor privind intarirea “legalitatii socialiste”, a con­tinuat demonizarea proprietatii private, persecutarea credintelor si practicilor religioase, criminalizarea oricarei forme de opozitie. Nu mai putin semnificativ, Ceau­sescu si regimul sau au dus la paroxism politica de persecutare a femeilor si copiilor: in urma interzicerii avorturi­lor si a metodelor contraceptive, orfe­li­natele s-au umplut de copii ale caror destine erau, pentru cea mai mare parte dintre ei, compromise din clipa nasterii. Disi­den­ta a fost strivita nemilos de cerberii regimului si instrumentul lor principal, Se­curitatea. Mentionez aici actiunile con­stante de marginalizare, compromitere si lichidare a oricaror forme de gandire si actiune libera: persecutia miscarii ini­tia­te si conduse de Paul Goma, cea mai im­portanta actiune de protest colectiv impotriva incalcarii drepturilor omului; arestarile si prigoana in randurile muncitorilor mineri care au declansat greva din vara anului 1977, salbatica persecutie a lui Vasile Paraschiv si a altor activisti angajati in lupta pentru sindicate libere, distrugerea efortului de a crea Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Ro­ma­nia, actiunile impotriva unor disidenti, opo­nenti si critici ai regimului. Nu trebuie uitate actiunile represive impotriva Bi­se­ricii Ortodoxe Romane, a Bisericii Gre­co-Catolice si a cultelor protestante sau neoprotestante.

Partidul a fost creierul sistemului represiv, iar Securitatea instrumentul care a pus in practica deciziile politice. Ofiterii de Securitate si din alte unitati ale Ministerului de Interne erau cei care actionau direct pentru supravegherea si intimidarea populatiei. Securitatea, Militia, procu­ra­turile militare, granicerii erau subor­do­nati la randul lor sectiilor specializate ale CC al PCR. Cei mai multi au fost ei in­sisi activisti de partid, inainte de a lucra in Securitate. Cand incercam sa dez­va­luim resorturile acestui regim totalitar, este cazul sa nu uitam ca arhitectii si be­ne­ficiarii lui nu au demonstrat nici un fel de scrupule si remuscari. Regimul a inventat institutii menite sa faca posibila distrugerea spiritului liber si manipularea totala a subiectilor statului totalitar: par­tidul ca elita autodesemnata; politia secreta (cu bratele sale din interior si din exterior); propaganda si agitatia; pseudo-justitia aservita complet intereselor totalitare.

Principalele actiuni criminale men­tio­na­te in Raport si pe care tin sa le amintesc aici, ca argument pentru aceasta prea mult amanata condamnare sunt:

1) abandonarea intereselor nationale prin servilism in relatiile cu URSS, dupa im­punerea guvernului-marioneta condus de Petru Groza;

2) anihilarea statului de drept si a plu­ra­lismului prin inscenari si fraude, mai ales dupa furtul alegerilor din noiembrie 1946;

3) distrugerea partidelor politice si a con­tinuitatii constitutionale a statului ro­man, prin abdicarea fortata a Regelui Mi­­hai;

4) sovietizarea totala, prin forta, a Ro­ma­niei, mai ales in perioada 1948-1956 si impunerea, sub numele de “dictatura pro­letariatului”, a unui sistem politic despotic, condus de o casta profitoare (no­men­­klatura), strans unita in jurul liderului suprem;

5) politica de anihilare a unor intregi categorii sociale in numele luptei de clasa. Cei mai de seama reprezentanti ai elitelor din Romania au fost eliminati fie prin asasinat, fie prin deportare, in­tem­nitare, munca fortata sau marginalizare. Ca urmare a politicii regimului comunist, au fost detinute in inchisori si la­gare, deportate sau stramutate sute de mii de persoane. Cifrele propuse de cercetatori, luate in considerare de Comisie, se situeaza intre 500.000 si 2.000.000 de victime. Dificultatea esti­ma­rii provine din ascunderea sistematica de catre Securitate, Procuratura, Mili­tie, Trupe de Graniceri si alte organe re­presive a informatiilor privind soarta mul­tora dintre aceste victime;

6) persecutia minoritatilor etnice, reli­gioase, culturale ori de orientare sexua­­la;

7) exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunista armata in munti (1945-1962);

8) represiunea impotriva cultelor si exterminarea sau persecutarea tuturor celor care se opuneau comunismului, deo­potriva din randul majoritatii etnice ro­manesti, cat si din randul minoritatilor; opri­marea Bisericii Ortodoxe, des­fiin­ta­rea Bisericii Greco-Catolice, persecutiile impotriva miscarii sioniste;

9) arestarea, uciderea, detentia politica sau deportarea taranilor care opuneau rezistenta fata de colectivizare. Li­chidarea violenta a revoltelor taranesti (1949-1962);

10) deportarile cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea si “van­zarea” evreilor si germanilor;

11) represiunea impotriva culturii, era­dicarea valorilor nationale, respingerea artei si culturii occidentale, cenzura, arestarea si umilirea intelectualilor ne­in­re­gimentati ori protestatari (1945-1989);

12) reprimarea miscarilor si actiunilor stu­dentesti din 1956;

13) reprimarea miscarilor muncitoresti din Valea Jiului (1977), Brasov (1987) si a celorlalte greve din anii 1980. Arestarea si deportarea muncitorilor protestatari;

14) reprimarea oponentilor si di­si­den­ti­lor in anii ’70 si ’80. Arestarea si asasinarea celor mai curajosi oponenti - ­omo­ra­­rea inginerului Gheorghe Ursu, con­­­damnarea la moarte a diplomatului Mircea Raceanu, arestat si judecat in 1989; condamnarea la moarte a persoanelor pe care regimul le considera vinovate de tradare;

15) distrugerea patrimoniului istoric si cultural prin demolarile din anii 1980, inspirate de grandomania lui Ceausescu si de obsesia lichidarii marilor repere cul­tu­rale si istorice. Constrangerea unei parti a populatiei Romaniei de a-si parasi lo­cuintele in numele politicii de “sistema­ti­zare” a zonelor rurale;

16) consecintele dezastruoase ale “po­liticii demografice” (1966-1989) soldate cu mii de morti;

17) impunerea unor norme aberante privitoare la “alimentatia rationala”, infometarea populatiei, oprirea caldurii, starea de mizerie, de disperare provenita din degradarea fizica la care regimul a con­damnat un intreg popor;

18) utilizarea mizeriei materiale si mo­rale, precum si a fricii, ca instrumente de mentinere a puterii comuniste;

19) distrugerea reperelor morale ale so­cietatii romanesti si a valorilor ei de so­lidaritate;

20) masacrarea cetatenilor revoltati, din ordinul lui N. Ceausescu, cu aprobarea conducerii PCR si cu participarea efec­tiva a unor unitati ale Armatei si Securitatii, in timpul Revolutiei anticomu­niste din Decembrie 1989.

Pentru aceste motive, ca sef al statului roman, condamn explicit si categoric sistemul comunist din Romania, de la infiintarea sa, pe baza de dictat, in anii 1944-1947, si pana la prabusire, in decembrie 1989.

Luand act de realitatile prezentate in Raport, afirm cu deplina responsabilitate: regimul comunist din Ro­ma­nia a fost ilegitim si criminal.

Condamnand sistemul comunist din Romania, imi afirm admiratia pentru erois­mul celor care s-au opus dictaturii, de la luptatorii din rezistenta si militantii par­tidelor politice anihilate de comunisti si pana la disidentii si opozantii perioadei Ceausescu. Aduc aici, in sesiunea so­lemna a Camerelor reunite ale Parlamen­tului roman, un omagiu marilor oameni de stat ca Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu si Ion Flueras, mar­tirilor Biserici­lor precum Iuliu Hossu, Sandu Tudor, Vla­dimir Ghika, Richard Wurmbrand, Már­ton Áron, membrilor partidelor democratice din Romania, tuturor victimelor regimului totalitar comunist, oponentilor si disidentilor. Tin sa-mi exprim pretuirea fata de curajul patriotic si demnitatea tuturor supravietuitorilor din inchisorile comuniste, care sunt ultimii martori directi ai tragediei noastre ca natiune. Tin de ase­menea sa elogiez gestul intelectualilor care si-au ridicat direct glasul impotri­va lui Nicolae Ceausescu: Paul Goma, Doi­na Cornea, Radu Filipescu, Mircea Di­nescu, Dan Petrescu, Liviu Cangiopol, Gabriel Andreescu, sau gestul dispe­rat, cazut astazi cu totul in uitare, al lui Liviu Babes, care pe 2 martie 1989 si-a dat foc la Poiana Brasov pe partia Bradu in semn de protest fata de un regim criminal. In acelasi timp, imi exprim compasiunea pentru suferintele indurate de marea majoritate a poporului roman.

Posturile de radio occidentale, Europa Libera, BBC, Vocea Americii, Deut­sche Welle, Radio France Internationale, au contribuit esential la informarea cetatenilor Romaniei privind situatia din tara si din lume. Spre disperarea regimu­lui comunist, Radio Europa Libera a fost intr-adevar ceea ce s-a dorit a fi: zia­rul vorbit al romanilor de pretutindeni. Oma­giez memoria unor Ghita Ionescu, Mihai Cismarescu, Noël Bernard si Vlad Georgescu, oameni care au luptat cu altruism si pasiune pentru cunoasterea si rostirea adevarului. Ii elogiez pe Moni­ca Lovinescu si pe Virgil Ierunca, cei ca­re, exilandu-se fizic, au continuat sa traiasca zi de zi pentru poporul roman, tinand trea­za, prin emisiunile lor de neuitat de la Europa Libera, constiinta morala a ro­manilor. Subliniez rolul Ligii pentru Apa­rarea Drepturilor Omului din Ro­ma­nia de la Paris care, din 1977, a sensibilizat Occidentul in problema abuzurilor petrecute in Romania.

Condamnand acest regim, statul democratic roman condamna instrumentele acestuia, in primul rand Partidul Comunist Roman si Securitatea. Nu ma refer nici o clipa la marea masa a membrilor de partid, a caror unica activitate era sa-si achite cotizatia si sa participe lunar la sedinte golite de orice continut. Ma refer la institutia “partidului con­du­ca­tor”, deci la aparatul care a facut posibil re­gimul totalitar comunist. In cazul Se­cu­ri­tatii, a fost vorba de o institutie esentiala in sustinerea statului totalitar comunist, ilegitim si criminal.

In numele statului roman, imi exprim regretul si compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste. In numele statului roman, cer scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care, intr-un fel sau altul, si-au va­zut destinele ruinate de abuzurile dic­taturii.

Raportul final contine numeroase pro­puneri. Mi-au retinut atentia ur­ma­toa­re­le, pentru care ma adresez dumneavoastra sub forma unor solicitari, pe ca­re, daca le acceptati, sa vi le si asu­mati:

- Solicit sustinerea de catre Camerele Reunite ale Parlamentului a decla­ra­tiei mele de condamnare a crimelor comunismului, de regret si de compasiune fata de victimele acestora, in spiritul Re­zo­lutiei nr. 1481 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianua­rie 2006.

- Sustin propunerile Comisiei de stabilire a unei zile comemorative in memoria victimelor represiunii si terorii comuniste si propunerea ridicarii in Ca­pitala a unui Monument al Victimelor Co­munismului.

- Sustin infiintarea in Bucuresti a unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din Ro­mania.

- Propun organizarea unei expozitii per­manente in cadrul Palatului Parlamentului, cu documente ilustrative pentru ideea de politie politica.

- Sustin organizarea unui ciclu de con­ferinte in marile centre universitare din tara, in care sa fie prezentat conti­nu­tul Raportului.

- Propun formarea unui grup de cer­ce­tatori, sub egida Administratiei Prezi­den­tiale, care sa elaboreze o Enciclopedie a comunismului romanesc. Acelasi grup va lucra pentru sintetizarea Raportului final sub forma unui manual scolar.

- Sustin necesitatea identificarii unor solutii legale in vederea anularii con­dam­na­rilor emise pe baza unor articole cu caracter politic, anularea pedepselor cu in­chisoare si munca fortata rezultate pe baza Decretului 153/1970 privind “parazitismul social”, “anarhismul” si orice alt “com­portament deviant”. Dezavuarea Legii nr. 5 din 6 august 1978 pe baza ca­reia se putea desface contractul de mun­ca pentru “abateri de la etica si echi­ta­tea socialista”.

- Sustin modificarea cadrului legislativ prin care sa fie inlesnita procedura de acordare a cetateniei romane celor ca­­rora le-a fost retrasa de statul totalitar.

- Sustin modificarea si completarea ca­drului legislativ privind accesul la arhivele legate de perioada comunista. Legea Arhivelor Nationale trebuie modificata imediat in ceea ce priveste ter­menele de acces la arhivele de interes istoric.

- Sustin solicitarile fostilor detinuti po­li­tici legate de recunoasterea publica a tragediei prin care au trecut.

- Sustin propunerea privind infiin­ta­rea unui sistem de 12 burse acordate anual, pe baza de concurs, unor cer­ce­ta­tori (sub 40 de ani) interesati de cercetarea diverselor aspecte ale dictaturii co­muniste.

- Afirm necesitatea adaptarii Raportului final pentru obiective cu caracter di­dactic (un manual despre dictatura comunista din Romania) care sa fie predat in invatamantul mediu.

Am vazut cum sistemul totalitar comunist a degradat simultan comportamentul institutiilor si pe cel al oamenilor. Tre­buie sa recunoastem ca mentalitatile co­muniste continua sa influenteze socie­ta­tea romaneasca. Am crezut ca putem uita comunismul, dar nu a vrut el sa ne uite pe noi. Astfel, condamnarea acestui trecut apare ca o prioritate a prezentului, fara de care vom purta si in viitor ce­va ce seamana cu povara unei boli nevindecate.

Memoria crimelor comise de regimul comunist din Romania ne ajuta sa mergem inainte cu un pas mai decis, sa realizam schimbarile atat de necesare, dar ne ajuta si sa apreciem cadrul democratic in care traim. Condamnarea comunismului ne va incuraja sa fim mult mai circumspecti fata de propunerile utopice si extremiste, care vor sa puna in discutie ordinea constitutionala si democratia. In spatele discursurilor nostalgice sau demagogice se afla de multe ori tentatia autoritarismului sau chiar a totalitarismului, a negarii exploziei de energii individuale, de inventivitate si creativitate care a avut loc dupa decembrie 1989.

Nu vreau sa devin “presedintele care a condamnat comunismul”. Vreau numai sa fiu seful unui stat care considera ca aceasta condamnare tine de normalitate, ca, fara aceasta condamnare, vom inainta greu, vom inainta continuand sa caram in spate cadavrul propriului nostru trecut.

Tot ceea ce vreau este sa cladim viitorul democratiei in Romania si identitatea nationala pe un teren curat.

(Fragmente din discursul presedintelui Romaniei, de prezentare a Raportului Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, Parlamentul Romaniei, 18 decembrie 2006)