Am pierdut la vot? Să depășim democrația!

De ce trebuia un referendum pentru a decide o chestiune atât de complicată? Pentru că suveranitatea britanică e vie, nu e tribală, ci juridică și e, deci, în conflict cu proiectul unui superstat european care șterge suveranitățile naționale.

Traian Ungureanu 28.06.2016

De același autor

 

E bine să dai vina pe vecini când ai o mi­gre­nă. Nu e medicină pură, dar ajută. Uniunea Eu­ro­peană a înțeles că e cazul să țină medicul aca­să, pentru că a găsit singură cauza eșe­cu­lui la referendumul din Marea Britanie: Marea Britanie. În ore­le ce au urmat votului, lu­mea a dat de o problemă no­uă: o curbură care face din ade­văr, legalitate și de­mo­cra­ție noțiuni discutabile, nego­ciabile și, în cele din urmă, re­probabile.

 

Drama britanică s-a jucat du­pă un scenariu vechi: gu­ver­nul a întrebat, alegătorii au răs­puns, iar răspunsul a devenit răspunderea gu­vernului. Primul ministru Cameron a res­pec­tat strict legea. Și legea locului, și legea onoa­rei. Într-un discurs amar și demn, Ca­me­ron a anunțat că voința alegătorilor e lege și că, din octombrie, Regatul Unit va avea alt prim-ministru. Însă, imediat după discursul lui Cameron, idei și opinii iritate au început să schițeze frenetic vremuri noi, fluide și ne­priel­nice democrației.

 

Mai întâi, a apărut frustrarea mediilor de in­for­mare care au dat grosul campaniei mascate pro-UE. După luni de bombardament cu emi­siuni pe tema „în UE paradisul, în afara UE apocalipsa“, mediile de informare și asociații lor academici și politici, plus politologi re­pu­tați ca Brad Pitt, Matt Damon și David Beck­ham s-au trezit infirmați de votul popular. Concluzia: votul popular nu e popular. E ru­di­mentar. BBC și asociații au descoperit că vo­tul a fost pus în urne de: bă­trâni depășiți, lumpenul ora­șelor industriale și naționaliști pro-fasciști. Doar Londra s-a dovedit europeană, eman­ci­pa­­tă, cosmopolită, tolerantă, di­­versă, caffe culture, cool etc. După so­coteala mediilor de in­formare, referendumul a fost decis de 17,5 milioane de re­tarzi. Sigur, o parte sunt vic­time înspăimântate ale pro­pa­gandei anti-UE. Interesant! Campania ta­berei pro-UE a avut o singură temă: frica în ge­nere și în detaliu. Recapitulând, campania pro-UE a anunțat alegătorii că, în cazul des­părțirii de UE: vor crește impozitele, se vor scumpi va­can­țele, creditul ipotecar și rata do­bânzii vor ex­ploda, se va scumpi înghețata, starurile rock vor ocoli Marea Britanie, iar ISIS va intra în ța­ră mai des decât ploaia. Lista e in­completă. Din modestie, campania pro-UE n-a făcut cu­nos­cut că ziua va fi înlocuită de noapte, iar Ca­na­lul Mânecii se va lăți, după care va lua foc.

 

Lecția etică a recursului împotriva votului po­pu­lar britanic ne privește întrucâtva, dacă e să scotocim prin amintiri neplăcute. Campania pro-UE a semănat ca două picături de otravă cu campania FSN, mai 1990. Frica de plecarea din poala UE e sora de peste ani a fricii de re­ve­ni­rea moșierilor. În aceeași măsură, corul care a defăimat poporul FSN-ist e frate de par­titură cu disprețul pentru sărăntocii care au scos Marea Britanie din UE. Sigur, în 1990, FSN era detestat ca instrument politic al mas­ca­radei din decembrie 1989, dar reflexul ostil față de prostime e neschimbat și profund ne­drept.

 

În plus, aroganța militantă a hipsterilor cu agen­dă e tot mai aproape de păcatul criminal al rasismului social. O doamnă campioană a cau­zelor stângii a putut fi văzută pe canalul de televiziune BBC 2 răfuindu-se cu David Star­key, mare istoric și constituționalist bri­ta­nic. Starkey a explicat că suveranitatea bri­ta­nică e suma legilor și pacturilor legale res­pec­ta­te în limitele dreptului și sub garanție par­la­men­tară. Doamna i-a amintit că e alb pri­vi­le­giat și că Europa e locul care dă tinerilor drep­tul la vacanțe și clubbing. Adjudecat!

 

După alte câteva ore, a intrat în scenă bine­cu­nos­cuta atitudine civică a iluminaților de pe net. A fost deschisă o petiție pentru or­ga­ni­za­rea unui al doilea referendum. Nu e clar cu ce motiv. Dacă referendumul trebuie repetat pen­tru că a fost câștigat de cine nu trebuia, e în regulă. Numai că ideea nu trebuie lăsată să doar­mă. După aceeași logică, se poate cere o redisputare a bătăliei de la Hastings și re­ju­ca­rea finalei Euro 2016. La fel de clar, de acum încolo, oricine nu câștigă loteria poate cere re­petarea extragerii. În acest punct, nu tre­buie uitat meritul deschizătorilor de drum. E vorba de Comisia Europeană și de pasiunea ei pentru referendumuri bisate, în caz de eșec. Irlandezii au fost puși să repete refe­ren­du­mu­rile din 2001 și 2008, pentru că au votat îm­potriva propunerilor UE. În 2005, Comisia Eu­ropeană găsise, totuși, o soluție mai discretă: referendumurile pierdute în Franța şi Olanda au fost, pur și simplu, ignorate.

 

În orice caz, petiția care cere repetarea vo­tu­lui a adunat 2 milioane de semnături. Și are câ­teva probleme mărunte. O verificare con­du­să de Comisia de Petiții a cusurgiului Par­la­ment britanic a descoperit că 30.000 de sem­nături vin din Statul Vatican (populație, 800 persoane) și 25.000 din Coreea de Nord, în­sorita capitală a statului de drept global.

 

Sigur, întrebarea de bază e: de ce trebuia un re­ferendum pentru a decide o chestiune atât de complicată. Pentru cine ține cont și de Ma­rea Britanie în referendumul din Marea Bri­ta­nie, răspunsul e: pentru că suveranitatea bri­tanică e vie, nu e tribală, ci juridică și e, deci, în conflict cu proiectul unui superstat eu­ro­pean care șterge suveranitățile naționale. Dar asta ține de istorie și drept. Partea care a fă­cut din referendum un spectacol nedemn și an­tidemocratic ține, dimpotrivă, de ignoranța și de aroganța generațiilor care cred că lumea e aici pentru a le oferi satisfacții și loc de joacă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22