Democraţia reală în pericol

Alegerile libere şi corecte, cu un electorat care votează în cunoştinţă de cauză, reprezintă acţiunea cea mai importantă a unei democraţii reale. Condiţia esenţială a unui scrutin este caracterul democratic real.

Scrutinul uninominal majoritar într-un singur tur poate fi democratic real doar în ţări cu numai două partide politice. Acest tip de scrutin, în condiţiile politice ale ţării noastre, ar fi dezastruos pentru democraţia din România. Este uimitor numărul mare de oameni inteligenţi şi cultivaţi care au superficialitatea să se rezume la avantajul de a vota persoane în loc de liste, fără să analizeze profund toate consecinţele acestui tip de scrutin.

Scrutinul uninominal majoritar într-un singur tur, în condiţiile politice din ţara noastră, ar duce la situaţia că pretendenţii uninominali ai unui partid politic care ar obţine 37% din voturile colegiilor electorale respective (procent limită aproximativ pentru un partid politic sau o alianţă politică din anul 1992 până în prezent) ar obţine toate locurile din parlament (cu excepţia UDMR în judeţele Harghita şi Covasna şi a celor cuvenite minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară), ajungându-se astfel la un partid politic unic minoritar, în timp ce toate celelalte partide politice, ai căror canditaţi uninominali ar obţine împreună 63% din voturi nu ar obţine nici un loc în parlament; electoratul lor – deşi majoritar – nu ar fi reprezentat în puterea legislativă şi implicit nici puterea executivă. Un asemenea tip de scrutin nu se poate numi democratic. Pentru a fi democratic în mod real, candidatul trebuie ales cu majoritate absolută (50%+1), ci nu cu majoritate relativă, în care ceilalţi candidaţi împreună majoritatea absolută. În caz contrar, s-ar pierde însuşi avantajul alegerii celei mai reprezentative personalităţi, adică s-ar anula justificarea introducerii scrutinului uninominal, faţă de scrutinul proporţional, în care ar fi reprezentaţi toţi alegătorii (dacă n-ar exista prag electoral).

Prin urmare, se impune cu necesitate pentru scrutinul uninominal majoritar (pentru primari, preşedinţi de consilii judeţene, deputaţi, senatori şi preşedintele României) al doilea tur de scrutin, exceptând situaţiile rare în care candidatul ar câştiga 50%+1 din voturi la primul tur.

Cheltuielile suplimentare cu al doilea tur de scrutin sunt nesemnificative. Aceste cheltuieli se pot compensa cu uşurinţă – ar spune electoratul – printr-o diminuare a cheltuielilor considerabile cu dotări exagerate şi deplasări costisitoare.

În dezbaterile purtate în perioada adoptării scrutinului uninominal şi chiar anterior, s-au evocvat şi alte tipuri de scrutin. S-a propus analizarea variantei cu scrutinul uninominal majoritar în jumătate dintr-o Cameră şi scrutin de listă proporţional în cealaltă jumătate a aceleiaşi Camere, ca în Germania (republică federală) şi în Federaţia Rusă. Rezultatul politic a fost neconcludent în aceste ţări, iar sistemul adoptării ambelor tipuri de scrutin poate genera confuzii şi încurcături.

În altă opinie, s-a propus, pentru a da electoratului posibilitatea să aleagă personalităţile preferate, scrutinul proporţional de listă preferenţială, în care alegătorul poate modifica după dorinţă – prin numerotare – ordinea canditaţilor de pe listă; este însă discutabil, dacă nu chiar îndoielnic că toţi alegătorii au cunoştinţele necesare pentru a putea practica scrutinul proporţional de listă preferenţială, iar statul are în prezent posibilitatea efectuării tuturor operaţiunilor trehnice pe care le implică exercitatea aceastui tip de scrutin.

La alegerile parlamentare din anul 2008 s-a adoptat scrutinul uninominal cu compensare proporţională. În consecinţă, candidaţii care au obţinut majoritatea absolută (50%+1) în colegiile electorale au fost declaraţi aleşi; pentru celelalte locuri s-a aplicat compensarea proporţională, adică au fost declaraţi aleşi candidaţii partidelor care au obţinut cel mai mare număr de voturi, chiar dacă aceşti candidaţi erau situaţi la alegerile în colegiul uninominal pe poziţii inferioare altor candidaţi ai altor partide (spre exemplu, candidaţi situaţi pe locul 3 la alegerile în colegiul uninominal au fost aleşi, iar candidaţii situaţi pe locul 2 nu au fost aleşi, pentru că partidul celor situaţi pe locul 3 au avut un număr mai mare de voturi decât partidul celor situaţi pe locul 2). Deşi situaţia este explicabilă şi chiar justificată în cadrul tipului de scrutin uninominal cu compensare proporţională, aceasta a produs nemulţumiri şi probabil la acest tip de scrutin la alegerile parlamentare din anul 2012, urmând să se opteze fie, preferabil, pentru scrutinul uninominal majoritar în două tururi, fie pentru scrutinul de listă proporţional.

În acelaşi an (2008) s-a făcut eroarea ca preşedinţii consiliilor judeţene să fie aleşi prin scrutin uninominal majoritar într-un singur tur.

În loc ca această eroare să fie corectată pentru alegerile din 2012 şi preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi în două tururi de scrutin, aşa cum se alegeau primarii, parlamentul a procedat invers şi a votat o lege în care s-a prevăzut că primarii vor fi aleşi în anul 2012 într-un singur tur de scrutin. Preşedintele României, d-l Traian Băsescu, deşi este adeptul declarat al scrutinului uninominal majoritar în două tururi, a promulgat totuşi această lege ( nr. 129/23 iunie 2011). Trist!

Nu ştim ce partide politice cred că vor avea de câştigat dintr-un scrutin uninominal majoritar cu un singru tur, dar ştim sigur cine va avea de pierdut: democraţia reală din România.

Pentru ca lovitura dată democraţiei reale să fie completă, d-l Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a propus într-o declaraţie televizată scrutinul uninominal majoritar într-un singur tur şi pentru alegerile parlamentare, ca în Marea Britanie. D-l Crin Antonescu ar trebui să ştie că în Marea Britanie, din cauza scrutinului uninominal dintr-un singur tur, Partidul Liberal, timp de peste un deceniu, deşi a obţinut 20%–22% din voturi, a primit numai 3% din locurile din Camera Comunelor. Ce democraţie este aceasta? În orice caz, nu este o democraţie reală.

Mai mult, d-l Crin Antonescu a propus majorarea pragului electoral la 7%. De ce? Ca să dispară UDMR şi UNPR din parlament?!

În acest timp, autorităţile Federaţiei Ruse au declarat că intenţionează să propună diminuarea pragului electoral de la 7% la 5% sau chiar 3%. În România, pragul electoral de 2% a fost introdus la alegerile parlamentare din anul 1937; a fost, după părerea noastră, un prag electoral rezonabil. După decembrie 1989, pragul electoral de 3% , identic cu al altor ţări europene, a fost introdus la alegerile din anul 1992. La alegerile din anul 2000, CDR şi PD au majorat pragul electoral la 5%; CDR a plătit scump această diminuare a democraţiei.

Considerăm că revenirea la pragul electoral de 3% ar fi o diminuare suportabilă a democraţiei şi ar asigura o selecţie suficientă a partidelor politice.

Şi pentru că toate aceste propuneri nedemocratice nu i s-au părut suficiente, d-l Crin Antonescu a propus ca cetăţenii români din străinătate să aibă drept de vot numai dacă plătesc un impozit în România, adică un vot cenzitar sui-generis.

D-l Crin Antonescu ar fi trebuit să ştie că votul universal a înlocuit votul cenzitar în România în anul 1917 (modificarea articolelor 57 şi 67 din Constituţie) şi 1918 (decretul-lege), înlocuire care a însemnat una dintre victoriile esenţiale ale democraţiei în ţara noastră.
Parlamentari români, treziţi-vă conştiinţa civică! Cetăţeni români, fiţi vigilenţi! Democraţia reală este în pericol.

PS 1. Sintagma „vot uninominal“, utilizată deseori, nu este nici cea mai proprie, nici completă. Votul este universal sau cenzitar. Scrutinul este modul de alegere a parlamentarilor (vedeţi DEX). Prin urmare, sintagma corectă şi completă este: scrutin uninominal majoritar.

PS 2. UDMR va dovedi la votarea legilor electorale dacă se preocupă de democraţia reală în România sau numai de interesele înguste ale minorităţii naţionale pe care o reprezintă.