Fenomenul Rebengiuc înscris într-o stea

Valentin Dumitrescu 15.02.2011

De același autor

O zi memorabilă într-un însorit 10 februarie, cînd actorul Victor Rebengiuc, la aniversrea celor 78 de ani pe care-i poartă cu nonşalanţa tinereţii, talentul şi energia inepuizabile, a înnobilat în Piaţa Timpului prin "steaua" sa noul spaţiu denumit Bulevard al Celebrităţilor. Remarcabila creaţie din "Ivanov" în regia lui Andrei Şerban se alătură, pe parcursul a peste jumătate de secol, sutelor de roluri în teatru şi cinema ce i-au asigurat o vrednică popularitate.

Proiectul Walk of Fame, pus la cale de Teatrul Tineretului Metropolis şi Magazinul Cocor, împreună cu Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti, inaugurat de Florin Piersic, anunţă astfel redescoperirea unui univers demonstrat doar, prea puţin explorat poate, şi în expansiune.

De la rolul Apostol Bologa din "Pădurea spînzuraţilor", marele film românesc al marelui Liviu Ciulei, nume ce s-ar fi cuvenit să deschidă seria "stelelor" neînseriabile, fie şi pentru că a acoperit o întreagă epocă incomparabilă prin valorizarea tuturor componentelor reprezentării – i se va acorda, pe un alt palier, un asemenea privilegiu "revoluţionarului" Sergiu Nicolaescu!?, şi dacă ar fi el singurul pe "scena" noastră debordând de revoluţionari -, la figura centrală din "Moromeţii", r. Stere Gulea, peliculă prezentată în seara aniversară la Muzeul Ţăranului Romăn, popularitatea lui Victor Rebengiuc n-a cunoscut sincopele vulgarizării. Nu s-a expus gustului comun Actorul de teatru a cărui pregnanţă interpretativă a rămas totuşi limitată la mult-puţinii amatori ai acestei arte nu poate concura cu aceia ce s-au adaptat oricăror circumstanţe. Or, chiar forţat de ele, a asimilat lectia unui Ciulei de pildă, rămânând el însuşi ca un bun meseriaş. În respectul adevărului artistic şi al publicului, presupunând rigorile fără compromis ale dublului contract.

Şi pentru că nu şi-a trădat profesiunea de credinţă, cariera sa are ceva din relevanţa luminii astrale, înfruntănd tenebrele spaţiului oricăt de marginal, deopotrivă ale timpului. Este sensul în care trebuie citit textul prezentării iniţiatorului proiectului Walk of Fame, ce nu se poate dispensa de un model, tânărul director al Teatrului Metropolis, actorul George Ivaşcu: "Victor Rebengiuc, un om pentru oameni care a reuşit să încorporeze în definiţia cuvântului artă, adevărul şi măiestria. De la Domnia Sa am învăţat că teatrul este cuvântul vieţuit aşa cum arhitectura este sculptura locuită. Vă mulţumim pentru universul plin de emoţii şi descoperiri pe care-l construiţi pentru noi de fiecare când păşiţi pe scenă".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22