Conservatori doar cu numele: Intre responsabilitate fiscala si populism

Responsabilitatea fiscala este pentru guverne cam cum sunt legumele pentru copii: greu gasesti amatori. Factorul coercitiv sau “binele cu de-a sila” vine in general sub forma presiunii pietelor financiare.

Victor Popa 28.08.2018

De același autor

Cine nu resimte presiunea si totusi insista pe o anumita disciplina la nivelul finantelor publice, merita toata aprecierea. Mai ales atunci cand este vorba de obiective auto-impuse, care nu tin nici de Bruxelles si nici de pretul din piata al titlurilor de stat.

 

In ciuda Brexit-ului iminent, guvernul britanic si-a propus sa nu renunte la eforturile de consolidare bugetara initiate de cabinetul anterior in 2010. O strategie cu risc politic semnificativ, avand in vedere ca, dupa referendumul din 2016, cei mai multi nu se asteptau la asa ceva. Pe ministrul de finante (cancelarul Exchequer) Philip Hammond era sa-l coste functia. A reusit sa-si faca dusmani peste tot, atat in opozitie cat si in propriul partid. Ostilitatea se mentine chiar daca ultimele date ONS (Biroul National de Statistica) razbuna, in sfarsit, rabdarea si nervii de fier ai cancelarului. Luna iulie a adus cel mai mare excedent bugetar din ultimii 18 ani. Trezoreria britanica a ramas cu un plus de 2 miliarde de lire, in crestere cu 100% fata de iulie 2017 si aproape dublu fata de estimarile analistilor. Totodata, in primele 4 luni ale anului fiscal in curs (exercitiul anterior s-a incheiat in martie 2018), necesarul de finantare a scazut cu 40%, respectiv 8,5 miliarde de lire, fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la minimul ultimilor 16 ani.

 

In sine, deficitul bugetar nu inseamna mare lucru, mai ales pentru britanici. Propria moneda si credibilitatea inca neclintita de care se bucura pe pietele financiare reprezinta atribute la care multi nu pot decat sa viseze. Mai ales daca ne raportam la zona euro. Privirea de ansamblu este mai putin spectaculoasa decat poza de moment. Datoria publica se mentine la un nivel extrem de ridicat, de peste 84% din PIB (aproape 1,8 trilioane de lire), ce-i drept in usoara scadere. Practic, cine-si doreste un remember al costurilor suportate de populatie in urma crizei financiare declansate in 2008 aici trebuie sa se uite. Si tot n-ar cuprinde intreg tabloul avand in vedere ca ONS nu ia in calcul cele aproximativ 100 de miliarde de lire, alocari aferente nationalizarii RBS (Royal Bank of Scotland).

 

Cum ar putea fi interpretate cifrele de mai sus? Pentru partidul care isi revendica pedigree-ul politicilor economice de la Margaret Thatcher, ar trebui sa fie o victorie. In fond, putine lucruri sunt identificate mai rapid cu ideologia conservatoare decat responsabilitatea fiscala. Indiferent ca vorbim de britanici, germani, americani, romani sau maghiari. Asta doar in teorie pentru ca in realitate multi nu mai sunt “conservatori” decat cu numele. Chiar daca populismul n-a reusit deocamdata sa spulbere toate doctrinele care-i stau in drum, a reusit totusi altceva: sa imprastie confuzie si indoiala. Si nu neaparat in randul electoratului, care, spre deosebire de partide, are dreptul sa-si schimbe parerea de cate ori vrea. Lideri politici importanti despre care ai crede ca au convingeri sculptate in stanca se dau mai nou dupa cum bate vantul.

 

“Polling is not a substitute for leadership” sau, mai literar, “nu guverna cu ochii pe sondaje” spunea la un moment Ronald Reagan, poate cel mai influent conservator al secolului 20. Theresa May a notat si a facut exact invers. In 2016, la cateva luni bune de la referendum si-a prezentat prioritatile mandatului in cadrul conferintei anuale Tory de la Birmingham. Complexul apartenentei la tabara perdanta (Remain) si triumfalismul sustinatorilor Leave au determinat-o sa promita vrute si nevrute, in conditiile in care n-avea nevoie s-o faca. Tocmai preluase puterea, deci nu exista miza politica imediata. Verva ei populista a fost surprinzatoare. Uneori aveai impresia ca a gresit sala. Putea la fel de bine sa se adreseze unui grup de tineri corbinisti (sustinatori ai lui Jeremy Corbyn – nr.) sau unor moderati de la UKIP. Chiar daca nu a spus-o cu subiect si predicat s-a subinteles ca epoca austeritatii a luat sfarsit si ca prioritatea zero a guvernului sunt dezavantajatii societatii. Zece luni mai tarziu, s-a lasat luata pe sus de un alt val. A sarit calul in extrema cealalta si s-a crezut invincibila. Asa ca a declansat alegeri anticipate si cu o nonsalanta necaracteristica a introdus o doza de realism in dezbaterea electorala. Rezultatul a fost unul pe masura confuziei generate: partidul conservator a pierdut in mod umilitor majoritatea in Parlament. Pana la urma, e cam greu sa te declari 100% de partea “JAMs” (“just about managing” – cei care abia se descurca) si in acelasi timp sa-i anunti pe pensionari ca statul o sa le confiste casele pentru ca altfel n-are cum sa-i intretina. De la populism la realism e cale lunga si nu toti au stomac pentru o trecere atat de brusca.

 

In ceea ce priveste “sfarsitul oficial al epocii de austeritate”, anuntul solemn ar fi trebuit sa vina in martie, in cadrul asa-numitului “Spring statement” (evaluarea semestriala a finantelor publice). Mai toti liderii Tory puneau presiune in acest sens pe ministrul lor de finante. In mod paradoxal sau mai degraba absurd, aceeasi conservatori care in 2016 au condus asaltul anti-european si care de-o viata jura pe stindardul “responsabilitatii in dramuirea banului public”, s-au gandit ca daca tot bate Brexit-ul la usa, poate n-ar fi rau s-o faca lata. Este ca si cum ai deschide sampania cu vreo doi, trei ani inainte de victorie. In fond, daca tot urmeaza cea mai incerta si mai riscanta perioada din ultimii cinzeci de ani, de ce sa nu faci praf orice buffer bugetar inca de pe acum?

 

Cancelarul n-a fost insa dispus sa deschida punga. Ulterior s-a vazut ca nu din rigiditate ideologica. In iunie, la aniversarea a 70 de ani de la infiintarea NHS, guvernul a promis alocari graduale suplimentare pentru sistemul public de sanatate pana la nivelul de 400 de milioane de lire saptamanal in anul fiscal 2023 – 2024. In acest sens, datele de la ONS amintite in deschidere ajuta, nu incurca. Orice milimetru de spatiu fiscal suplimentar este pretios pentru ca vine dupa opt ani de durere. Trebuie apreciat si conservat ca atare. Populistii n-au asemenea apasari. In timpul campaniei premergatoare referendumului din 2016, Boris Johnson promitea 350 de milioane de lire pe saptamana in plus pentru NHS, bani disponibili de indata ce Marea Britanie se rupe de Europa. Principalul argument economic al taberei pro-Brexit era, intamplator, si cea mai mare minciuna din campania electorala. Contributia saptamanala neta catre Bruxelles se situeaza cu cel putin 100 de milioane de lire sub fantezia lui Boris. Daca mai scazi si sumele care se intorc oricum in tara pentru proiecte locale, ajunge cam la jumatate. Nu ca ar fi cantarit decisiv la votul final dar spune multe despre abordarea “conservatorilor autentici” din ziua de azi.

 

Cu mici exceptii, cum ar fi CDU in Germania, populismul a infestat in mod vizibil doctrina conservatoare. Mai ales in ceea ce priveste gandirea economica. America este poate cel mai bun exemplu: republicanii, intimidati de stilul lui Donald Trump si in acelasi timp dependenti de el din punct de vedere electoral (alegerile mid-term din Noiembrie) au renuntat deja la orice idee de responsabilitate fiscala. Deficitul bugetar s-a adancit cu 16% fata de aceeasi perioada a anului anterior, in timp ce datoria publica este oricum imposibil de exprimat in mod cat de cat inteligibil. Cu atat mai caraghios, cu cat vremurile in care erau in stare sa inchida toate serviciile publice din tara pentru fiecare dolar risipit, nu sunt deloc indepartate.

 

Lasitatea, indolenta intelectuala sau pur si simplu lipsa de chemare a liderilor politici risca astfel sa schimbe iremediabil doctrinele traditionale. Ceea ce, in treacat fie spus, n-ar fi neaparat un lucru rau! Pana acum insa, semnele nu sunt tocmai incurajatoare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22