Ora Moldovei Democrate

Lansarea noului bloc al opozitiei basarabene, Moldova Democrata, in 21 mai a.c., a furnizat o veste de multi asteptata. O alianta redutabila a partidelor proeuropene a fost vazuta ca singura speranta pentru debarcarea actualei guvernari comuniste, care a aruncat statul dintre Prut si Nistru cu un deceniu inapoi pe scara evolutiei. Prea multe energii au fost cheltuite pentru clamarea acestui obiectiv - coalizarea democratilor - si prea mari obstacole pareau sa se inalte de fiecare data in calea realizarii lui (in primul rand, divergentele ireconciliabile dintre lideri), incat sa nu crezi ca ar fi vorba totusi de o misiune imposibila. Dupa ce Republica Moldova a experimentat diverse formule electorale, iar dezastrul fortelor democratice din 25 februarie 2001 a demonstrat unde te poate aduce vanitatea unui drum solitar, a venit, se pare, timpul unor coalitii mari, care sa-si asume responsabilitati pe masura. Esichierul politic moldovean se simplifica, iata, intr-un chip semnificativ, ajutandu-i pe alegatori sa decida mai usor cui sa-si dea preferintele. E drept ca structura Moldovei Democrate nu e deloc surprinzatoare - Urechean, Braghis, Untila, Diacov, mai putin Serebrean sunt fete cunoscute, politicieni despre care stim aproape totul si ceea ce stim nu prea are darul sa ne entuziasmeze.

Dar miscarea este oportuna (chiar daca vizeaza, intai de toate, salvarea politica a personajelor amintite): blocul va reusi sa obtina mai multe voturi impreuna decat partidele aderente luate separat, deoarece mesajul pe care il transmite o mare alianta este mult mai puternic. Republica Moldova este prea mica pentru a-si fi crescut peste noapte o alta clasa politica, de o calitate net superioara, astfel ca Partidul Social-Liberal (supranumit, initial, si "al tinerei generatii", dar pierzandu-si aceasta calitate dupa fuziunea cu fostul Partid al Fortelor Democratice, al lui V. Matei si N. Dabija, aflat in cadere libera), aceasta formatiune, spuneam, ultima venita in "ring", nu-si putea face iluzii asupra sanselor sale electorale. PSL era condamnat sa intre intr-o alianta, de aceea exigentele pe care le afisase la inceput, inclusiv critica asa-zisilor "balauri" politici din "Moldova Noastra" (fostii apparatcici sovietici, "grangurii" din guvernarile anterioare, aciuiti in jurul lui Serafim Urechean, primarul Chisinaului), au fost doar manevre de conjunctura, pentru a-si vinde mai scump pielea la masa negocierilor, sau nici macar atat, ci simple "defulari lirice". Si partidul lui Diacov a trebuit sa se hotarasca, dupa ce "memorandumul Kozak", episod consumat in decembrie 2003, il obligase sa renunte la flirtul sau cu Partidul Comunist din perioada alegerilor locale (iunie 2003). Singura forta importanta din opozitie, ramasa in afara noului bloc, este PPCD, care pledase la randul sau pentru o larga alianta democratica, insa partenerii l-au evitat, din "ratiuni strategice". Unii, in Basarabia, considera esecul discutiilor cu crestin-democratii o nenorocire, care va provoca o dispersie a voturilor, altii un aspect pozitiv, pentru ca elimina o sursa de discordie interna, avand in vedere experienta frustranta a convietuirii unora din actualii protagonisti ai noului bloc cu partidul lui Iurie Rosca, in fosta majoritate de guvernamant ADR-ista. Dar si fara implicarea PPCD-ului, noua alianta ridica destule semne de intrebare.

Prima problema a Moldovei Democrate este sa nu se destrame inainte de alegeri (programate in februarie-martie 2005), sa-si invinga disensiunile, pe care le genereaza, de regula, lipsa de omogenitate a componentelor unei asemenea structuri, extrem de laxe ideologic (un adevarat cocktail politic!), si competitia orgoliilor. De asemenea, liderii BMD vor trebui sa elimine accentele triumfaliste din retorica lor, sa elaboreze o platforma electorala ofensiva si bine articulata, sa adopte atitudini limpezi in chestiunile principiale ce tin de interesul national: imbratisarea valorilor europene si euroatlantice, implicarea masiva a Occidentului in rezolvarea conflictului transnistrean, salvarea statului de drept, asigurarea libertatii presei, atragerea investitiilor straine, reluarea relatiilor cu creditorii internationali. Blocul va supravietui daca va sti sa pareze cu inteligenta atacurile adversarilor sai politici de la stanga si de la dreapta, adversari care-l privesc cu teama si invidie, pentru ca Moldova Democrata are sansa sa capitalizeze voturile electoratului anticomunist, dar si pe cele ale alegatorilor moderati, inclusiv ale familiilor mixte, romano-ruse ("segment social" cu pondere importanta, ce a constituit in ultimele doua luni subiectul unei aprige polemici in paginile revistei Literatura si Arta a Uniunii Scriitorilor de la Chisinau).

In ziua lansarii blocului, Serafim Urechean, liderul desemnat, a facut declaratii suficient de prudente, incercand sa puncteze si la Est, si la Vest. Cea mai transanta afirmatie a domniei sale a fost ca blocul Moldova Democrata nu va intra intr-o alianta postelectorala cu comunistii (asta cel putin, presupunem, pana se va cunoaste structura viitorului parlament). Aceeasi conditie fata de virtualii parteneri o formulasera si crestin-democratii mai devreme, dar d-l Urechean si-a insusit-o abia acum, dupa ce neparticiparea PPCD-ului la bloc a devenit o certitudine. Pentru inceput, nu e rau. Insa dincolo de tertipurile la care, poate, il obliga anturajul sau atat de pestrit, primarul Chisinaului va trebui sa-si paraseasca ambiguitatile proverbiale si sa-si radicalizeze discursul, daca vrea sa fie perceput ca sef al unei opozitii reale, nu al uneia de carton. Nu poti culege un profit politic cinstit prin evitarea riscurilor si relativizarea principiilor. Multi basarabeni privesc spre Moldova Democrata ca spre o contrapondere la comunisti, nu la partidul lui Iurie Rosca (care se va mentine, dupa toate probabilitatile, la aceleasi 7-8% din voturi) si vor merge cu BMD convinsi ca voteaza schimbarea, nu un alt regim de obedienta ruseasca, dar cu o frazeologie europeana.

Avem nevoie, in Basarabia, de un contingent de politicieni responsabili, creditati la randul lor de niste cetateni responsabili, asa cum se intampla in Georgia lui Saakasvili. Republica Moldova trebuie sa devina atractiva nu numai pentru investitorii straini, ci mai ales pentru propriii cetateni, care sa nu-si mai ia lumea in cap de saracie si nici sa sara sa apere Breansk-ul de trupele NATO - cum pretindea acum doi ani presedintele Voronin, referindu-se la "obiectivul strategic" al partidului sau -, chit ca nu le cere nimeni acest lucru. Proximitatea Aliantei Nord-Atlantice si procesul de extindere a Uniunii Europene, cu Romania in avanpostul de sud-est al acestora, creeaza un nou context geopolitic pentru Basarabia, de care viitorii sai lideri sunt obligati sa tina cont, abandonand jumatatile de masura, consacrandu-se ferm interesului national, dupa exemplul majoritatii fostelor tari comuniste, care si-au facut alegerea irevocabila pentru Occident. Este pregatita Moldova Democrata sa urmeze acest model? Vom afla in curand.